Fotbal intern

Barajul cu Islanda mutat în 2021? Anunţul vicepreşedintelui FIFA despre partidele internaţionale

14.04.2020 | 18:22
Barajul cu Islanda mutat in 2021 Anuntul vicepresedintelui FIFA despre partidele internationale
ADVERTISEMENT

Barajul Islanda – România trebuia să aibă loc pe 26 martie 2020. A fost anulat, odată cu izbucnirea pandemiei de coronavirus.

Ce spune Victor Montagliani

A fost mutat mai întîi în iunie anul acesta, iar recent s-a avansat ca termen fie luna octombrie, fie, cel târziu noiembrie tot anul acesta.

ADVERTISEMENT

Însă unul dintre vicepreşedinţii FIFA, Victor Montagliani, lasă de înţeles că meciul tricolorilor va avea loc, cel mai probabil, în primăvara anului viitor. Prioritar în momentul de faţă este să se încheie toate campionatele naţionale.

Prioritatea sunt campionatele interne

“Campionatele interne rămân o prioritate. Dacă fotbalul va primi undă verde, mă îndoiesc că primele meciuri vor fi cu spectatori în tribune. Nu văd cum s-ar intampla asta. Cred că va fi un risc masiv.

ADVERTISEMENT

Mai mult, dacă echipele vor fi nevoite să călătorească în afara granițelor, va fi o mare problemă. Cel mai important este ca toate competițiile interne să poată fi încheiate în acest an”.

Italienii vor să joace doar la Roma, englezii pe Wembley

Ideea ca anul acesta să se joace numai campionatele naţionale este justificată de faptul că se caută varianta de concentrare a partidelor din competiţiile interne pe un singur stadion sau pe cât mai puţine arene.

ADVERTISEMENT

Aşa vor să procedeze italienii, care să joace toate partidele la Roma sau englezii, care au varianta stadionului Wembley, variantă aflată în studiu şi pentru francezi si pentru spanioli.

Nu vor fi fani în tribune până la sfârşitul anului

A doua prioritate din punctul de vedere al FIFA şi împărtăşită şi de UEFA este încheierea celor două competiţii europene intercluburi, aici încă existând discuţii asupra modului în care se va face acest lucru, cel mai probabil cu un singur meci şi pentru sferturi şi pentru semifinale.

ADVERTISEMENT

Cert este că această pandemie de coronavirus a închis fanilor orice posibilitate de a se mai afla pe stadioane sau în săli, pentru a-şi susţine favoriţii, ceea ce va dăuna enorm competiţiilor în sine şi moralului sportivilor.

ADVERTISEMENT
Tags: