Sport

Barajul cu Turcia, în pericol? Internaționalul român a ajuns pe masa de operație

La doar o zi după meci, internaționalul român a fost supus unei intervenții chirurgicale în urma unei accidentări suferite în timpul partidei. Toate detaliile oferite de club
03.02.2026 | 10:15
Barajul cu Turcia in pericol Internationalul roman a ajuns pe masa de operatie
Deian Sorescu a fost supus unei intervenții chirurgicale la o zi după Genclerbirligi - Gaziantep 2-1. Foto: Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

În urma unei accidentări suferite în înfrângerea din meciul Genclerbirligi – Gaziantep 2-1, Deian Sorescu a ajuns pe masa de operație. Intervenția internaționalului român a fost un adevărat succes, iar clubul a oferit toate detaliile despre fotbalistul său.

Deian Sorescu a ajuns pe masa de operație. Care este situația internaționalului român

Deian Sorescu este unul dintre fotbaliștii cruciali ai lui Gaziantep, însă formația turcă îl va pierde pentru următoarele săptămâni. Mai mult decât atât, barajul cu Turcia, care se apropie cu pași repezi, devine o incertitudine pentru internaționalul român.

ADVERTISEMENT

El s-a accidentat chiar în ultima partidă de campionat, contra lui Genclerbirligi, meci în care a evoluat până în minutul 84. În ciuda accidentării, el nu a fost schimbat din această cauză, însă ulterior s-a descoperit o fractură la osul metacarpian al mâinii stângi. Jucătorul a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar clubul a anunțat că va începe imediat procesul de reabilitare.

„Deian Sorescu, unul dintre jucătorii experimentați ai clubului de fotbal Gaziantep, a fost operat după ce i s-a detectat o fractură la osul metacarpian al mâinii stângi în urma unui incident survenit în timpul meciului cu Gençlerbirliği disputat pe 1 februarie 2026. În urma examinărilor și testelor detaliate efectuate de echipa noastră medicală, s-a detectat o fractură la osul metacarpian al mâinii stângi a jucătorului nostru. După evaluări, sportivul nostru a fost supus unei operații reușite, efectuată de prof. dr. Murat Bozkurt, specialist în ortopedie și traumatologie, la Spitalul Acıbadem Ankara.

ADVERTISEMENT

Procesul de reabilitare al lui Deian Sorescu va începe cât mai curând posibil, iar tratamentul său va fi monitorizat îndeaproape de echipa noastră medicală. Îi transmitem cele mai bune urări lui Deian Sorescu și sperăm să-și recupereze sănătatea cât mai curând posibil”, a transmis Gaziantep.

ADVERTISEMENT
Deian Sorescu după intervenția chirurgicală
Deian Sorescu la câteva momente după intervenția chirurgicală. Foto: Facebook Gaziantep

Cât ar putea lipsi Deian Sorescu în urma acestei accidentări

Deși nu este o accidentare foarte gravă, iar intervenția a fost un adevărat succes, perioada de recuperare ar putea să fie destul de lungă. Pentru consolidarea osului, fotbalistul va trebui să se recupereze cel puțin 3-4 săptămâni.

Având în vedere că meciul dintre Turcia și România este programat în ziua de 26 martie, adică la mai puțin de două luni, această fractură ar putea fi o adevărată lovitură pentru Deian Sorescu. Chiar dacă Mircea Lucescu nu a contat pe el ca pe un adevărat titular, polivalența sa i-a adus convocări constante în lotul național și, cel mai probabil, dacă va fi sănătos și va avea ritm de joc, fostul jucător de la Dinamo și FCSB se va afla în lot și pentru meciul de baraj.

ADVERTISEMENT

Ce spunea Deian Sorescu despre meciul cu Turcia: „Abia îl aștept”. Și-a amânat nunta pentru Mondial

Deian Sorescu așteaptă cu nerăbdare meciul cu Turcia și speră ca această accidentare să nu-l țină departe de lotul național la finalul lunii martie. Fotbalistul român a dezvăluit că fotbaliștii din „Țara Semilunii” se consideră favoriți cerți în acest duel, însă el este sigur că România va face o figură frumoasă. Internaționalul român chiar și-a amânat nunta cu speranța că „tricolorii” vor merge la Campionatul Mondial.

„Va fi un meci greu… Zi de zi aud asta, nu e ușor să trăiești, să joci aici cu ei. Aud diferite chestii, glume, ne iau cumva de sus, iar pe mine asta mă motivează! Unii o spun mai în glumă, mai în serios. Noi, între colegi, e clar că vorbim mai în glumă. Pe mine mă motivează și abia aștept meciul”, a declarat Deian Sorescu.

„(n.r. – Renunți la concediu pentru o deplasare în America?) Am renunțat la nuntă, ce concediu? Nu mi-am programat nunta pentru a fi la Mondial. Aștept să fiu acolo, am dat totul și voi da totul pentru acest vis”, a declarat Deian Sorescu în cantonamentul din Antalya al echipei sale.