Apropiaţii spun că marea artistă Barbra Streisand şi-a pierdut simţul orientării, are momente în care nu-şi aminteşte ce spunea cu o secundă în urmă ori e permanent nervoasă, uneori chiar isterică. Aceste semne i-au determinat pe cei din anturajul apropiat să se gândească la o demenţă incipientă.
„Se rătăceşte în magazin şi este confuză chiar şi în restaurantul ei preferat. La unele spectacole a uitat unde sunt amplasate camerele de luat vederi. De aceea stă mai mult în casă”, povesteşte un apropiat al câştigătoarei Premiului Oscar, citat de „Globe”.
Recent, marea artistă de 75 de ani şi-a clonat, în două exemplare, iubita căţeluşă, pe nume Samantha, care a decedat în 2017, pe care o avea de 14 ani şi la care legendara actriţă şi cântăreaţă ţinea enorm.
Cele două exemplare clonate par diferite de original în ochii actriţei, care le-a îmbrăcat în roşu şi lavandă, ca să le poată deosebi între ele. „Aştept să se facă mai mari, să văd dacă au ochii căprui şi seriozitatea Samanthei”, a declarat Barbra pentru revista „Variety”. Totuşi, în timp ce aştepta sosirea exemplarelor clonate, artista s-a ataşat de un alt câine, căruia i-a schimbat numele şi pe care l-a adoptat.
Nu cu mult timp în urmă, vedeta a afirmat despre preşedintele Donald Trump, în cadrul unui interviu pentru o prestigioasă publicaţie, că arată „ca un raton cu o veveriţă zburătoare pe cap”.