News

Bărbat din Brăila, terorizat de fosta soție. Femeia a fugit de patru ori din arestul la domiciliu

Un bărbat din Brăila a trecut printr-un adevărat calvar, fiind terorizat de fosta soție. Aflată în arest la domiciliu, aceasta a fugit de mai multe ori de acasă.
15.10.2024 | 18:58
Barbat din Braila terorizat de fosta sotie Femeia a fugit de patru ori din arestul la domiciliu
Un bărbat din Brăila a fost terorizat de fosta soție. Femeia a fugit de patru ori din arestul la domiciliu. Sursa foto: IPJ Brăila
ADVERTISEMENT

Un bărbat din Brăila a trecut prin momente extrem de dificile, după ce a fost terorizat în mai multe rânduri de fosta soție. Ce i-a făcut aceasta și ce decizie au luat polițiștii în ceea ce o privește pe femeie.

Un bărbat din Brăila a fost terorizat de fosta soție. Femeia a fugit de patru ori din arestul la domiciliu

La începutul acestei săptămâni, Iulia Mariana N. a ajuns în fața procurorilor. Ea este acuzată de săvârșirea infracțiunilor de evadare (4 fapte), încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție (3 fapte) și distrugere (o faptă), potrivit IPJ Brăila.

ADVERTISEMENT

Femeia ar fi plecat de acasă de mai multe ori, în ciuda faptului că era arestată la domiciliu. Avea o destinație ”favorită”, mai exact domiciliul fostului soț. Femeia mergea la bărbat pentru a-l amenința. În desele ei vizite, aceasta a distrus o cameră de supraveghere, conform DeBrăila.ro.

Potrivit informațiilor de la poliția din Brăila, în perioada 16 septembrie – 13 octombrie, Iulia Mariana N. ar fi încălcat în mod repetat măsurile dispuse prin ordinul de protecție. Acesta fusese emis ca urmare a săvârșirii infracțiunii de amenințare față de fostul soț și concubina acestuia.

ADVERTISEMENT

În același interval, inculpata a încălcat în mod repetat măsura arestului la domiciliu dispusă de Judecătoria Brăila. În plus, ea ar fi distrus o cameră de luat vederi de la casa fostului partener.

ADVERTISEMENT

”În urma activităților de cercetare efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada 16 septembrie a.c. – 13 octombrie a.c., femeia, de 42 de ani, ar fi încălcat în mod repetat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis ca urmare a săvârșirii infracțiunii de amenințare față de fostul soț și concubina acestuia.

De asemenea, aceasta ar fi încălcat în mod repetat măsura arestului la domiciliu dispusă de Judecătoria Brăila la data de 9 octombrie și ar fi provocat distrugeri unei camere de supraveghere de la imobilul fostului soț”, a explicat IPJ Brăila.

ADVERTISEMENT

De la arestul la domiciliu, brăileanca a ajuns direct după gratii

Aventurile femeii de 42 de ani din Brăila la casa fostului soț au costat-o foarte scump. Luni, 14 octombrie 2024, magistrații a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și au dispus față de femeia în cauză măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Dispune arestarea preventivă a inculpatei N. Iulia Mariana pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la data de 14.10.2024 până la data de 12.11.2024 inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă a inculpatei”, se arată în soluția instanței.