Medicii din Galați au fost uimiți. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital după ce a mâncat prea mult. Acesta a fost băgat în operație deoarece avea esofagul rupt. Între timp, rudele au crezut că a făcut infarct. De asemenea, analizele arătau că intrase deja în septicemie, astfel că misiunea a fost contracronometru pentru a-l salva.
Un bărbat de aproape 40 de ani a ajuns la Spitalul Județean Galați după o masă copioasă. Acesta tocmai ce fusese transferat de la o altă unitate medicală, „cu diagnostic de infarct şi recomandare de montare rapidă de stenturi coronariene”. Imediat, au început investigațiile, iar analizele de sânge au arătat că era intrase în septicemie. De asemenea, atunci s-a descoperit că, de fapt, avea esofagul rupt, conform Monitorul de Galați.
„Spitalul de urgenţă care trimisese pacientul nu avea secţie dedicată pentru astfel de cazuri, aşa că au trimis pacientul la noi. Echipa a intervenit rapid, au făcut urgent un CT şi când s-au pregătit de intervenţie… ia infarctul de unde nu-i. Am fost chemat rapid şi nu înţelegeam de ce sunt chemat de colegii de la chirurgie toracică, dar cum am ajuns, mi-au arătat rezultatele imagistice… esofagul era rupt.
„Sindrom Boerhave?”, am întrebat cu jumătate de gură. „Da!”, a confirmat medicul radiolog. Analizele de sânge arătau o septicemie gravă, deja instalată şi care mai avea nevoie de doar câteva ore pentru a provoca o cascadă montruoasă de efecte care ar fi dus la insuficiență multiplă de organe… adică la deces”, a povestit doctor Constantin Truș, cel care era de gardă în momentul în care a ajuns pacientul, conform sursei menționate.
După ce i s-au făcut analizele necesare de urgență, pacientul a fost băgat în operație. Din fericire, intervenția s-a finalizat cu succes, iar bărbatul a fost salvat de la moarte. În același timp, medicul susține că i-a administrat antibiotice, pentru a lupta cu septicemia. Imediat după, acesta a stat de vorbă cu rudele bărbatului.
Rudele bărbatului i-au mărturisit doctorului că acesta a mâncat prea mult. Imediat, a plecat în cameră. La scurt timp, familia a auzit sunete puternice și au mers să vadă ce se întâmplă. Bărbatul era pe jos, lângă pat și acuza dureri în piept. Acestea credeau că este vorba despre un infarct.
„Păi aşa se întâmplă… când e omul pofticios… s-a lăcomit şi uite ce a păţit. A venit acasă, în concediu. Îi era dor de mâncarea de acasă şi i-am făcut de toate, masa plină, să se bucure şi el, ca omul. Na, l-aţi văzut, e mare, voinic, a mâncat mult… a băut la fel… s-a dus să se culce. După o oră am auzit zgomote puternice din dormitor, era căzut din pat si se ţinea de piept. A făcut infarct… la nici 40 de ani, săracul. Ditamai omul, muncitor, sănătos”, a povestit ruda bărbatului, conform publicației menționate.
În acest context, medicul a explicat totul: „Nu a făcut infarct doamnă, a mâncat şi a băut peste limita organismului. S-a declanşat reflexul de a voma şi s-a abţinut, probabil ca să nu vomite în pat. Presiunea vărsăturii a fost atât de puternică încât i-a rupt esofagul. Totul a ajuns… înăuntru, în spaţiul dintre organe, aşa că s-a declanşat şi o infecţie pe fondul acesta”.