News

Bărbații apți de serviciu militar nu mai pot părăsi țara pe perioade lungi fără aprobarea armatei. O lege controversată provoacă panică în inima Europei

Scandal într-o mare ţară europeană, provocat de legea recrutării. Ministerul Apărării a încercat ilegal să blocheze restricția de călătorie impusă recruților, declanșând o criză majoră între executiv și legislativ.
02.06.2026 | 16:15
Barbatii apti de serviciu militar nu mai pot parasi tara pe perioade lungi fara aprobarea armatei O lege controversata provoaca panica in inima Europei
Dreptul la liberă circulație este amenințat de o dispoziție militară ascunsă Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Germania începe să-și reactiveze mecanismele legate de recrutare, iar noua lege privind recrutarea militară prevede ca bărbaţii cu vârste între 18 şi 45 de ani să poată fi chemaţi oricând sub arme, dacă situaţia o cere. Acest articol a stârnit deja polemici în societate, însă o privire mai atentă asupra actului legislativ provoacă deja o largă dezaprobare publică.

Cine vrea să stea în străinătate mai mult de trei luni trebuie să primească aprobare de la Ministerul Apărării

Controversele au apărut în momentul în care Serviciul Ştiinţific al Bundestagului a subliniat că serviciul militar obligatoriu în Germania nu a fost abolit în 2011, ci doar suspendat. Asta înseamnă că legea a rămas în vigoare, dar în aceşti 15 ani care s-au scurs de atunci statul a decis să nu mai cheme recruți. Legea privind recrutarea militară conţine o serie de obligaţii pentru bărbaţii care fac parte din categoria recrutabilă, iar experţii juridici atrag atenţia că Ministerul Apărării de la Berlin (Bundeswehr) nu poate ignora prevederile actului normativ.

ADVERTISEMENT

Una dintre aceste prevederi este de natură să restrângă libertatea de circulaţie a bărbaţilor cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, aceştia având nevoie de aprobarea centrului de carieră responsabil al Bundeswehr dacă doresc să părăsească țara pentru mai mult de trei luni. O mare parte a opiniei publice germane a aflat abia acum de această prevedere după cum scrie presa de la Berlin.

Ministrul apărării a încercat să potolească opinia publică printr-un ordin controversat

Confruntat cu un val de critici vehemente, într-un moment extrem de delicat în care scaunul cancelarului Merz se clatină serios, ministrul apărării Boris Pistorius a încercat să liniştească opinia publică spunând că această obligativitate va intra în vigoare doar în cazul unei situaţii de urgenţă, apoi chiar a emis o dispoziție administrativă prin care a instruit autoritățile militare să nu o aplice.

ADVERTISEMENT

Din punctul de vedere al Parlamentului german, Pistorius nu a făcut însă decât să înrăutăţească lucrurile, el depăşindu-şi atibuţiile prin actul emis. Juriştii spun că un ministru nu poate anula prin ordin administrativ o obligativitate prevăzută într-o lege care a fost votată în Parlament. Consultând avizul juridic solicitat de grupul parlamentar al Die Linke (Stânga) se ajunge chiar la concluzia că Ministerul Apărării și-a „depășit considerabil competențele în calitate de parte a puterii executive”, după cum informează postul de televiziune ARD. Experţii Bundestagului subliniază chiar că numai Curtea Constituțională Federală poate abroga o anumită lege sau părți ale acesteia.

ADVERTISEMENT

Boris Pistorius, acuzat de Parlament că şi-a depăşit atribuţiile

Într-un astfel de context, raportul publicat de Serviciul Științific al Bundestagului poate fi citit şi ca un fel de palmă dată ministrului apărării și departamentului său, după cum spun comentatorii germani, citaţi de Deutsche Welle. Asta după ce, pe nu mai puţin de 13 pagini, autorii analizează regulamentul general și semnalează erori tehnice grave.

ADVERTISEMENT

Lui Boriu Pistorius i se atrage atenţia că dacă se definesc excepții de la o lege, trebuie să existe și cazuri la care legea continuă să se aplice. „În caz contrar, excepțiile devin regulă”, se arată în avizul juridic. Totuşi, prin dispoziţia emisă de Ministerul Apărării nu ar mai rămâne nimeni căruia să i se aplice regula, iar întrucât acest lucru se întâmplă și fără o limită de timp se creează astfel un „statut juridic permanent”, pentru care puterea executivă nu are competență.

Confruntat cu această situaţie delicată, Ministerul Apărării de la Berlin are doar două variante, în opinia analiştilor Deutsche Welle: fie îşi anulează propria dispoziţie, fie aşteaptă până când ea va fi invalidată de un tribunal, însă această din urmă situaţie nu ar fi în avantajul ministrului Boris Pistorius.

ADVERTISEMENT