Andreea Raicu a fost și rămâne în continuare una dintre cele mai apreciate vedete din România. Deși a renunțat la televiziune cu ani buni în urmă, aceasta continuă să fie urmărită de nenumărate persoane.
Andreea Raicu a încheiat în anul 2014 ultima ei colaborare cu televiziunea. Mai apoi, aceasta a decis să demareze propriile sale afaceri care de altfel îi merg de minune. Dovada cea mai clară este că vedeta nu a simțit nevoia să mai revină pe micile ecrane.
Despre viața amoroasă a acesteia s-a tot scris ani întregi. De astfel, una dintre cele mai controversate relații din showbiz-ul românesc a fost cea dintre Andreea Raicu și Tudor Chirilă. Despre despărțirea lor și despre motivele care au dus la o astfel de ruptură s-a tot vorbit și poate încă se mai vorbește.
Chiar și așa, vedeta a fost mereu reținută când a venit vorba de prea multe comentarii. Și totuși cine au fost bărbați din viața Andreei Raicu? Pe unii poate îi știm, alții în schimb au trecut probabil neobservați.
Să ne întoarcem în timp, la prima relație a Andreei Raicu, mediatizată cu aproape două decenii în urmă. Vedeta a format un cuplu cu Cristi Chivu vreme de un an de zile. În 2004 însă, cei doi aveau să se despartă. Ulterior s-a aflat că distanța a stat la baza deciziei privind separarea celor doi.
Fotbalistul era în Amsterdam, iar ea era în România, implicată în numeroase proiecte. După ceva timp a venit și relația cu Tudor Chirilă. Iar mulți se așteptau atunci să o vadă în sfârșit pe Andreea Raicu în fața altarului.
Cei doi păreau extrem de fericiți împreună, însă ulterior au apărut și certurile. S-au despărțit de mai multe ori, au urmat și numeroase împăcări, însă după câțiva ani au luat decizia de a merge pe drumuri separate.
Tudor Chirilă avea să se căsătorească ani mai târziu, iar Andreea Raicu bifa cea de a treia relație mediatizată. În anul 2012, aceasta a format un cuplu cu Horia Tecău. După aproximativ un an de zile însă, cei doi aveau să se despartă.
Ultimul iubit al Andreei Raicu rămâne însă un mister pentru publicul larg. Anul trecut, acesta a vorbit despre bărbatul din viața ei, dar a preferat să nu spună cine este acesta. Pe de altă parte, anul acesta, vedeta a confirmat că este singură, dar că își dorește o persoană în viața sa.