Sport

Bărbatul care a vrut să îi masacreze pe fanii lui Liverpool și-a aflat pedeapsa! Își va petrece aproape tot restul vieții după gratii

Paul Doyle, bărbatul ce a pătruns cu mașina în mulțime de oameni de la parada de titlu a lui Liverpool, și-a primit sentința. Își va petrece mulți ani în închisoare
16.12.2025 | 18:56
Barbatul care a vrut sa ii masacreze pe fanii lui Liverpool sia aflat pedeapsa Isi va petrece aproape tot restul vietii dupa gratii
Paul Doyle a primit o pedeapsă uriașă după ce a rănit aproximativ 130 de oameni în parada de titlu a lui Liverpool. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Paul Doyle, în vârstă de 54 de ani, și-a aflat sentința după ce în urmă cu câteva luni a pătruns cu mașina în mulțimea de oameni ce sărbătorea un nou titlu câștigat de Liverpool în Premier League. Englezul își va petrece aproape tot restul vieții în închisoare.

Ce pedeapsă a primit Paul Doyle, omul care a intrat cu mașina în mulțimea de oameni de la Liverpool

După mai multe luni în care cazul său a fost judecat, Paul Doyle, un cetățean din Liverpool în vârstă de 54 de ani, și-a aflat sentința dură după ce a intrat cu mașina în mulțimea de oameni ce sărbătorea titlul câștigat de Liverpool la primul sezon al lui Arne Slot.

ADVERTISEMENT

Englezul a primit o pedeapsă uriașă de 21 de ani și jumătate de închisoare, însă ar putea fi eliberat după ce execută două treimi din aceasta, adică 14 ani. În caz contrar, dacă va avea probleme de comportament după gratii, Paul Doyle va fi eliberat la vârsta de 75 de ani, dacă va mai fi în viață la acel moment.

Printre infracțiunile comise de Paul Doyle s-au numărat conducere periculoasă, tulburarea ordinii publice, 17 capete de acuzare pentru tentativă de provocare a unor vătămări corporale grave cu intenție, nouă capete de acuzare pentru provocarea de vătămări corporale grave cu intenție și trei capete de acuzare pentru rănire cu intenție. Victimele au avut vârste cuprinse între șase luni și 77 de ani.

ADVERTISEMENT

Ce s-a întâmplat la sărbătoarea titlului câștigat de FC Liverpool

FC Liverpool este la abia al doilea titlu în Anglia de când competiția și-a schimbat denumirea în Premier League, iar acest lucru face ca fanii să se bucure enorm, mai ales că cele două titluri au fost câștigate recent, după o lungă perioadă de secetă. Primul a fost câștigat de Jurgen Klopp în sezonul 2019/2020, în timp ce al doilea a fost adus de Arne Slot în sezonul trecut.

ADVERTISEMENT

Un număr uriaș de fani s-a adunat pentru parada victoriei, însă un eveniment neașteptat avea să perturbe liniștea și bucuria fanilor. Aflat în mașină, în drum spre centrul orașului pentru a lua câțiva prieteni de la paradă, Paul Doyle a călcat accelerația și a intrat furios prin mulțime, rănind aproximativ 130 de oameni.

Englezul a motivat gestul său prin faptul că s-a simțit amenințat de oameni, care i-ar fi înconjurat și lovit mașina în repetate rânduri. Camera de bord a mașinii a dezvăluit anchetatorilor că inculpatul a fost complet conștient de acțiunile sale, iar acestea au fost făcute în urma unui exces de furie.

ADVERTISEMENT
Tags: