Fotbal international

Barcelona – Atletico Madrid 2-3 în semifinale Supercupei Spaniei. Spectacol total în Arabia Saudită. „El Derbi” în ultimul act. VIDEO cu rezumatul

09.01.2020 | 22:19
Barcelona  Atletico Madrid 23 in semifinale Supercupei Spaniei Spectacol total in Arabia Saudita El Derbi in ultimul act VIDEO cu rezumatul
ADVERTISEMENT

Atletico Madrid a obținut calificarea în finala Supercupei Spaniei după un meci cu Barcelona plin de răsturnări de situație. După o primă repriză liniștită, Koke, introdus la pauză, a marcat la doar câteva zeci de secunde la intrarea pe teren.

Lionel Messi și Antoine Griezmann au adus-o pe Barcelona în avantaj după golurile marcate în minutele 51 și 62, iar catalanii păreau că vor obține victoria, având și două reușite anulate după intervenția VAR.

ADVERTISEMENT

Portarul Neto a comis un fault în propriul careu în minutul 81, penalizat de central, iar lovitura de la 11 metri a fost transformată de Alvaro Morata. La doar cinci minute, Angel Correa a fost scăpat singur cu portarul advers și a trimis mingea în poartă pentru calificarea celor de la Atletico Madrid, care vor întâlni rivala din oraș, Real, în finala programată duminică de la ora 20:00.

Barcelona – Atletico Madrid 2-3 din Supercupa se joaca azi, 9 ianuarie 2020 22:00. Vezi VIDEO Live Stream Online la TV Telekom Sport, Digi Sport și Look. Video cu golurile se regasesc mai jos, la finalul articolului.

ADVERTISEMENT

Barcelona – Atletico Madrid  2-3

Barcelona Barcelona
9 ianuarie 2020 22:00
2-3
Atletico Madrid Atletico Madrid

Echipe de start Barcelona – Atletico Madrid

Barcelona (4-3-3): Neto, Sergi Roberto, Gerard Pique, Samuel Umtiti, Jordi Alba, Sergio Busquets, Frenkie De Jong, Arturo Vidal, Antoine Griezmann, Lionel Messi, Luis Suarez

Rezerve: Inaki Pena, Junior Firpo, Clement Lenglet, Nelsinho, Ivan Rakitic, Ansu Fati, Carles Perez

Atletico Madrid (4-4-2): Jan Oblak, Kieran Trippier, Felipe, Stefan Savic, Renan Lodi, Angel Correa, Hector Herrera, Thomas Partey, Saul Niguez, Alvaro Morata, Joao Felix

Rezerve: Antonio Adan, Santiago Arias, Mario Hermoso, Jorge Resurreccion Merodio, Marcos Llorente, Vitolo, Rodrigo Riquelme

Comentariul LIVE Barcelona – Atletico Madrid 2 -3

  • 23:54:00
    Sfârşitul partidei
  • 90:00
    FC Barcelona atacă, dar lovitura de cap a lui Gerard Pique nu găsește poarta.
  • 90:00
    Atletico Madrid repune mingea în joc.
  • 88:00
    Schimbare la FC Barcelona, intră Ansu Fati în locul lui Frenkie De Jong.
  • 90:00
    Atletico Madrid au repunerea în joc.
  • 90:00
    Lovitură de poartă FC Barcelona.
  • 90:00
    Aut Atletico Madrid în terenul advers.
  • 90:00
    Repriza va fi prelungită cu 4 minute
  • 90:00
    Arbitrul Jose Luis Gonzalez Gonzalez a acordat o lovitură de la colț pentru Atletico Madrid. Execută Joao Felix.
  • 89:42
    Marcos Llorente (Atletico Madrid) șutează, dar nu, nu e gol.
  • 87:57
    Lovitură liberă pentru Atletico Madrid.
  • 85:38
    Goooool!Atletico Madrid face 2-3 datorită golului marcat de Angel Correa! Excelent assist a lui Alvaro Morata!
  • 85:06
    FC Barcelona face o schimbare: Ivan Rakitic în locul lui Sergio Busquets.
  • 84:25
    Lovitură liberă pentru FC Barcelona în jumatătea proprie.
  • 82:18
    Aruncare pentru Atletico Madrid într-o zonă periculoasă.
  • 80:56
    Gooool! Alvaro Morata egalează dintr-un 11 metri, 2-2!
  • 79:00
    Penalty! Arbitrul Jose Luis Gonzalez Gonzalez arată punctul de la 11 metri, șansă de gol pentru Atletico Madrid!
  • 79:00
    Jose Luis Gonzalez Gonzalez îi arată galben lui Neto!
  • 79:24
    FC Barcelona are un aut în jumătatea celor de la Atletico Madrid.
  • 77:47
    Atletico Madrid primește o aruncare de la margine în jumătatea proprie.
  • 77:05
    Angel Correa (Atletico Madrid) este semnalizat în poziție de ofsaid.
  • 76:19
    Arturo Vidal (FC Barcelona) a fost avertizat de către arbitrul Jose Luis Gonzalez Gonzalez cu primul cartonaș galben.
  • 76:14
    Arbitrul Jose Luis Gonzalez Gonzalezacordă o lovitură liberă pentru Atletico Madrid în jumătatea proprie.
  • 75:09
    Lovitură liberă FC Barcelona în propria jumătate.
  • 74:31
    Arturo Vidal (FC Barcelona) este surprins în ofsaid.
  • 72:06
    Marcos Llorente (Atletico Madrid) încasează un galben de la arbitrul Jose Luis Gonzalez Gonzalez.
  • 72:01
    ArbitrulJose Luis Gonzalez Gonzalez acordă o lovitură liberă pentru FC Barcelona.
  • 71:46
    Marcos Llorente intră în locul lui Jorge Resurreccion Merodio.
  • 71:33
    FC Barcelona repune din 6 metri.
  • 71:08
    Arbitrul Jose Luis Gonzalez Gonzalez semnalizează aut de margine pentru Atletico Madrid în jumătatea celor de la FC Barcelona.
  • 70:37
    Lovitură liberă pentru Atletico Madrid.
  • 69:54
    Lovitură liberă pentru Atletico Madrid în jumatătea proprie.
  • 69:48
    Aut de margine pentru Atletico Madrid.
  • 61:00
    FC Barcelona avansează în atac și Luis Suarez reușește o lovitură frumoasă de cap, dar mingea este deviată.
  • 66:30
    Iese Renan Lodi, intră Vitolo.
  • 66:00
    FC Barcelona este surprinsă în ofsaid de Jose Luis Gonzalez Gonzalez.
  • 65:52
    FC Barcelona avansează prin Luis Suarez, care își încearcă șutul. Mingea prinde cadrul porții, dar tabela ramâne neschimbată.
  • 64:00
    Lionel Messi (FC Barcelona) trimite pe lângă poartă.
  • 64:50
    Repunere din 6 metri pentru Atletico Madrid.
  • 63:56
    Felipe este avertizat de Jose Luis Gonzalez Gonzalez!
  • 63:52
    Lovitură liberă pentru FC Barcelonaîn jumătatea adversă.
  • 61:56
    Gooool! Se face 2-1 printr-o lovitură de cap bine plasată a lui Antoine Griezmann!
  • 61:29
    Atletico Madrid aruncă de la margine.
  • 61:07
    Atletico Madrid primește o lovitură liberă.
  • 58:27
    Aut FC Barcelona în apropierea careului de 16 metri advers.
  • 57:47
    Aruncare pentru FC Barcelona într-o zonă periculoasă.
  • 56:56
    Arbitrul Jose Luis Gonzalez Gonzalezacordă o lovitură liberă pentru Atletico Madrid în jumătatea proprie.
  • 56:25
    Aut FC Barcelonaîn apropierea careului.
  • 56:04
    Arbitrul Jose Luis Gonzalez Gonzalez dă un aut pentru FC Barcelona aproape de careul celor de la Atletico Madrid.
  • 55:36
    Antoine Griezmann (FC Barcelona) șutează, dar nu, nu e gol.
  • 54:16
    Lovitură liberă în jumătatea adversă pentru Atletico Madrid.
  • 53:57
    Lionel Messi (FC Barcelona) trimite la poartă, fără rezultat însă.
  • 52:58
    Aruncare periculoasă pentru FC Barcelona.
  • 51:45
    Atletico Madrid bate un aut în jumătatea proprie.
  • 50:38
    Gol! Lionel Messi egalează, 1-1! Luis Suarez a pasat decisiv la gol.
  • 49:00
    Pe King Abdullah Sports City, Atletico Madrid este penalizată pentru ofsaid.
  • 49:17
    Mingea e iar în joc după repunerea din colțul careului mic a celor de la Atletico Madrid.
  • 48:55
    Lionel Messi (FC Barcelona) execută un corner.
  • 47:38
    Pericol pentru Atletico Madrid, FC Barcelona are un aut dintr-o zonă periculoasă.
  • 47:20
    Lovitură liberă FC Barcelona în jumătatea adversă.
  • 45:58
    Gooool! Jorge Resurreccion Merodio punctează și aduce Atletico Madrid în avantaj, 0-1! Ce pasă de gol a dat Angel Correa!
  • 45:00
    Diego Simeone (Atletico Madrid) face schimbare: Jorge Resurreccion Merodio îl înlocuiește pe Hector Herrera.
  • 23:04:52
    A început
    repriza a doua

    ––––––––––––––-
  • 45:00
    Jose Luis Gonzalez Gonzalez îi arată galben lui Stefan Savic!
  • 45:00
    Galben pentru Luis Suarez (FC Barcelona).
  • 22:47:22
    Sfârşitul reprizei
  • 45:00
    FC Barcelona au repunerea în joc.
  • 45:00
    Aut Atletico Madrid.
  • 45:00
    Aut de margine pentru FC Barcelona.
  • 45:00
    Lovitură de poartă FC Barcelona.
  • 45:00
    Lovitură liberă pentru FC Barcelonaîn jumătatea adversă.
  • 45:00
    Repriza va fi prelungită cu 2 minute
  • 44:43
    Arbitrul Jose Luis Gonzalez Gonzalez fluieră lovitură liberă pentru FC Barcelona.
  • 44:14
    FC Barcelona are aut.
  • 43:57
    Lovitură liberă pentru FC Barcelona.
  • 43:28
    Aut Atletico Madrid.
  • 42:51
    FC Barcelona bate un aut în jumătatea proprie.
  • 42:46
    Antoine Griezmann (FC Barcelona) bate un corner.
  • 41:25
    Atletico Madrid aruncă de la margine.
  • 41:01
    Lovitură liberă pentru FC Barcelona în jumatătea proprie.
  • 40:03
    Luis Suarez trimite spre poartă, dar scorul nu se schimbă pe King Abdullah Sports City.
  • 39:30
    FC Barcelona are aut în apropierea careului.
  • 39:24
    Antoine Griezmann trage pe poartă dar nu reușește să înscrie pentru FC Barcelona.
  • 39:03
    Aruncare de la margine Atletico Madrid.
  • 38:20
    Lovitură liberă pentru Atletico Madrid.
  • 37:15
    FC Barcelona are un corner, Lionel Messise pregătește sa îl execute.
  • 35:00
    Arbitrul Jose Luis Gonzalez Gonzalez a acordat o lovitură de la colț pentru FC Barcelona. Execută Antoine Griezmann.
  • 34:28
    Thomas Partey (Atletico Madrid) a fost avertizat cu galben.
  • 34:09
    Lovitură liberă Atletico Madrid în propria jumătate.
  • 33:29
    Jose Luis Gonzalez Gonzalez acordă corner pentru FC Barcelona.
  • 32:03
    Arbitrul Jose Luis Gonzalez Gonzalezacordă o lovitură liberă pentru FC Barcelona în jumătatea proprie.
  • 31:00
    Încercare a lui Hector Herrera, dar nu e gol.
  • 30:40
    Gerard Pique este avertizat!
  • 30:37
    Atletico Madrid are o lovitură liberă interesantă, FC Barcelona e sub presiune.
  • 29:56
    Lovitură liberă în jumătatea adversă pentru Atletico Madrid.
  • 29:30
    Atletico Madrid primește o lovitură liberă.
  • 28:48
    Lovitură liberă FC Barcelona în jumătatea adversă.
  • 28:18
    FC Barcelona presează în atac, însă șutul lui Lionel Messi nu găsește poarta.
  • 28:18
    Mingea e iar în joc după repunerea din colțul careului mic a celor de la Atletico Madrid.
  • 27:23
    Repunere din 6 metri pentru FC Barcelona.
  • 25:21
    Aut pentru FC Barcelonaîn apropierea careului advers.
  • 24:51
    Lionel Messi (FC Barcelona) bate un corner.
  • 23:25
    Atletico Madrid primește o aruncare de la margine în jumătatea proprie.
  • 22:27
    Arbitrul Jose Luis Gonzalez Gonzalez fluieră lovitură liberă pentru Atletico Madrid.
  • 21:57
    FC Barcelona în atac, Lionel Messi trage, dar scorul rămâne același.
  • 21:24
    Șut bun al lui Arturo Vidal, dar fără rezultat.
  • 20:34
    Arbitrul Jose Luis Gonzalez Gonzalezacordă o lovitură liberă pentru FC Barcelona în jumătatea proprie.
  • 19:47
    Jan Oblak e OK, a reintrat pe teren după accidentarea de adineauri.
  • 19:02
    Lovitură liberă pentru FC Barcelonaîn jumătatea adversă.
  • 16:40
    Jose Luis Gonzalez Gonzalez întrerupe meciul din cauza accidentării lui Jan Oblak.
  • 16:02
    Lovitură liberă Atletico Madrid în propria jumătate.
  • 13:44
    Angel Correa revine pe teren.
  • 12:16
    Meciul de pe King Abdullah Sports City a fost întrerupt pentru câteva clipe. Angel Correa este întins pe gazon și acuză o accidentare.
  • 11:37
    Lovitură liberă pentru FC Barcelona în jumatătea proprie.
  • 11:21
    Aut de margine pentru Atletico Madrid în jumătatea adversă.
  • 10:28
    Lovitură liberă în jumătatea adversă pentru Atletico Madrid.
  • 9:55
    Lovitură liberă pentru Atletico Madrid.
  • 8:46
    FC Barcelona repune mingea în joc.
  • 7:47
    Trage Arturo Vidal dar balonul trece pe lângă poartă.
  • 7:47
    Atletico Madrid repune din 6 metri.
  • 6:13
    Aruncare pentru FC Barcelonaîn jumătatea proprie.
  • 5:42
    Lovitură liberă pentru Atletico Madrid.
  • 5:05
    Thomas Partey trimite balonul pe poartă, dar fără rezultat.
  • 3:48
    Atletico Madrid primește o lovitură liberă.
  • 1:34
    Lovitură de colț pentru Atletico Madrid.

  • A început meciul.

Urmarește Live Score meciul Barcelona – Atletico Madrid, din Supercupa. Meciul are loc pe 9 ianuarie 2020 22:00. Toate informațiile despre Barcelona – Atletico Madrid sunt în aplicația de mai jos. Acolo ai meciurile directe dintre cele două echipe, ultimele rezultate și alte scoruri live de la meciurile care se dispută în acest moment.

Barcelona – Atletico Madrid, ultimele rezultate directe

Verifică mai jos ultimele rezultate directe dintre Barcelona și Atletico Madrid și vezi scorurile precedentelor partide disputate de cele două echipe din Supercupa. Meciul dintre Barcelona şi Atletico Madrideste arbitrat de Gonzalez Gonzalez, Jose Luis
din Spania se dispută pe stadionul King Abdullah Sports City, cu o capacitate de 
62345.

ADVERTISEMENT
  • Atletico Madrid Atletico Madrid
    La Liga
    1 decembrie 2019 23:00
    0-1
    Barcelona Barcelona
  • Barcelona Barcelona
    La Liga
    6 aprilie 2019 21:45
    2-0
    Atletico Madrid Atletico Madrid
  • Atletico Madrid Atletico Madrid
    La Liga
    24 noiembrie 2018 22:45
    1-1
    Barcelona Barcelona
  • Barcelona Barcelona
    La Liga
    4 martie 2018 18:15
    1-0 (1-0)
    Atletico Madrid Atletico Madrid
  • Atletico Madrid Atletico Madrid
    La Liga
    14 octombrie 2017 21:45
    1-1 (1-0)
    Barcelona Barcelona
  • Atletico Madrid Atletico Madrid
    La Liga
    26 februarie 2017 18:15
    1-2
    Barcelona Barcelona
  • Barcelona Barcelona
    semifinale Cupa Regelui Spania
    7 februarie 2017 23:00
    1-1 (1-0)
    Atletico Madrid Atletico Madrid
  • Atletico Madrid Atletico Madrid
    semifinale Cupa Regelui Spania
    1 februarie 2017 23:00
    1-2
    Barcelona Barcelona
  • Barcelona Barcelona
    La Liga
    21 septembrie 2016 23:00
    1-1 (1-0)
    Atletico Madrid Atletico Madrid
  • Atletico Madrid Atletico Madrid
    sferturi Champions League
    13 aprilie 2016 21:45
    2-0 (1-0)
    Barcelona Barcelona
  • Barcelona Barcelona
    sferturi Champions League
    5 aprilie 2016 21:45
    2-1
    Atletico Madrid Atletico Madrid
  • Barcelona Barcelona
    La Liga
    30 ianuarie 2016 18:00
    2-1 (2-1)
    Atletico Madrid Atletico Madrid
  • Atletico Madrid Atletico Madrid
    La Liga
    12 septembrie 2015 21:30
    1-2
    Barcelona Barcelona
  • Atletico Madrid Atletico Madrid
    La Liga
    17 mai 2015 20:00
    0-1
    Barcelona Barcelona
  • Atletico Madrid Atletico Madrid
    sferturi Cupa Regelui Spania
    28 ianuarie 2015 23:00
    2-3 (2-3)
    Barcelona Barcelona
  • Barcelona Barcelona
    sferturi Cupa Regelui Spania
    22 ianuarie 2015 00:00
    1-0
    Atletico Madrid Atletico Madrid
  • Barcelona Barcelona
    La Liga
    11 ianuarie 2015 23:00
    3-1 (2-0)
    Atletico Madrid Atletico Madrid
  • Barcelona Barcelona
    La Liga
    17 mai 2014 19:00
    1-1 (1-0)
    Atletico Madrid Atletico Madrid
  • Atletico Madrid Atletico Madrid
    sferturi Champions League
    9 aprilie 2014 21:45
    1-0 (1-0)
    Barcelona Barcelona
  • Barcelona Barcelona
    sferturi Champions League
    1 aprilie 2014 21:45
    1-1
    Atletico Madrid Atletico Madrid
  • Atletico Madrid Atletico Madrid
    La Liga
    11 ianuarie 2014 22:00
    0-0
    Barcelona Barcelona
  • Barcelona Barcelona
    Supercupa
    29 august 2013 00:00
    0-0
    Atletico Madrid Atletico Madrid
  • Atletico Madrid Atletico Madrid
    Supercupa
    22 august 2013 00:00
    1-1 (1-0)
    Barcelona Barcelona
  • Atletico Madrid Atletico Madrid
    La Liga
    12 mai 2013 20:00
    1-2
    Barcelona Barcelona
  • Barcelona Barcelona
    La Liga
    16 decembrie 2012 23:00
    4-1 (2-1)
    Atletico Madrid Atletico Madrid
  • Atletico Madrid Atletico Madrid
    La Liga
    26 februarie 2012 23:30
    1-2
    Barcelona Barcelona
  • Barcelona Barcelona
    La Liga
    24 septembrie 2011 23:00
    5-0 (3-0)
    Atletico Madrid Atletico Madrid
  • Barcelona Barcelona
    La Liga
    6 februarie 2011 00:00
    3-0 (2-0)
    Atletico Madrid Atletico Madrid
  • Atletico Madrid Atletico Madrid
    La Liga
    19 septembrie 2010 20:00
    1-2 (1-2)
    Barcelona Barcelona
  • Atletico Madrid Atletico Madrid
    La Liga
    14 februarie 2010 23:00
    2-1 (2-1)
    Barcelona Barcelona

Meciul Barcelona – Atletico Madrid are loc joi, 9 ianuarie, cu începere de la ora 21:00 și reprezintă a doua semifinală din nou format al Supercupei Spaniei. Cu o zi mai înainte s-au aflat față în față Valencia și Real Madrid în prima semifinală. Învingătoarele vor juca duminică, 12 ianuarie, de la ora 20:00, pentru câștigarea trofeului.

ADVERTISEMENT

Barcelona – Atletico Madrid Live Stream Online Digi Sport 1

Partida Barcelona – Atletico Madrid se joacă joi, 9 ianuarie, de la ora 21:00, în Arabia Saudită, pe stadionul King Abdullah Sports Center din orașul Jeddah, cel care a preluat găzduirea tuturor celor trei jocuri de la această primă ediție de Supercupa Spaniei cu un nou sistem. Partida vsa putea fi vizionată pe Digi Sport 1, dar puteți accesa și site-ul FANATIK.RO, pentru a urmări meciul în format LIVE VIDEO.

Dacă exista cineva care să se declare nemulțumit de această schimbare de format a Supercupei acela nu putea fi decât Diego Simeone, antrenorul lui Atletico, un contestatar prin definiție. Finala Cupei s-a jucat între Barcelona și Valencia și a revenit, neașteptat, outsiderului.

Simeone, nemulțumit de noul format al Supercupei

La Supercupă Real și Atletico, puterile din Madrid, au ajuns pentru că s-a creat noul sistem, dar Simeone consideră că e o oboseală în plus, accentuată și de deplasarea din Arabia Saudită.

Cele două echipe nu au absențe notabile, iar meciul este considerat și de bookmakeri drept foarte echilibrat, dovadă cotele acordate: 2,15 la victorie pentru catalani, 3,20 pentru Atletico. Ambele vin după jocuri slabe în ultima etapă: Barca, doar 2-2 cu lanterna roșie Espanyol și Atletico, un chinuit 2-1 acasă cu Levante.

ADVERTISEMENT