Fotbal international

Barcelona – Real Madrid 5-1. “Galacticii”, umiliţi de Suarez în El Clasico

Barcelona  Real Madrid 51 Galacticii umiliti de Suarez in El Clasico

Întâlnirea Barcelona – Real Madrid , din etapa a zecea din La Liga, s-a disputat duminică, iar golurile și fazele cele mai importante pot fi văzute în format live video pe FANATIK.RO. Vezi toate detaliile partidei accesând aplicaţia de mai jos: echipele de start, comentariul LIVE TEXT minut cu minut, marcatorii etc.

UPDATE. Final de meci pe Camp Nou! Barcelona se impune cu scorul de 5-1 împotriva celor de la Real Madrid în faţa a peste 93.000 de oameni. Catalanii au deschis scorul prin Coutinho, apoi Luis Suarez a punctat de trei ori la rând. Pentru “galactici” a marcat Marcelo, iar Vidal a stabilit scorul final după o lovitură de cap.

Min. 86 / GOOOOOL Barcelona! Arturo Vidal a marcat cu o lovitură cu capul.

Min. 82 / GOOOOOOL Barcelona! Luis Suarez a marcat al treilea gol al său în derby.

Min. 75 / GOOOOOOL Barcelona! Luis Suarez a reuşit dubla cu o lovitură de cap de la 12 metri.

Min. 60 / Luis Suarez a reluat spectaculos o minge în bara porţii madrilenilor.

Min. 56 / Luka Modric a şutat în bară, la o fază la care portarul catalanilor nu a avut reacţie.

Min. 50 / GOOOOOOOL Real Madrid! Marcelo a redus diferenţa cu un şut din interiorul careului.

Min. 46 / Raphael Varane a fost înlocuit cu Lucas.

Min. 38 / Leo Messi este în tribune alături de copii săi, în acest moment fiind în culmea fericirii.

Min. 30 / GOOOOOOL Barcelona! Suarez transformă primul penalty acordat cu VAR în El Clasico

Min. 19 / Arthur a şutat din afara careului, însă Courtois a respins.

Min. 11. GOOOOOOOOL Barcelona! Coutinho a deschis scorul în derby.


Min. 1 / Fanii Barcelonei au afişat o coregrafie impresionantă în startul derby-ului de pe “Camp Nou”.


UPDATE ora 17:15 / A început meciul Barcelona – Real Madrid.


UPDATE, ora 16:17. Au fost publicate echipele de start:

Real Madrid (4-3-3): Courtois – Nacho, Ramos, Varane, Marcelo – Casemiro, Kroos, Modric – Isco, Bale, Benzema. Antrenor: Julen Lopetegui

Barcelona: (4-3-3): Ter Stegen – Sergi Roberto, Lenglet, Pique, Alba – Artur, Busquests, Rakitic – Rafinha, Suarez, Coutinho. Antrenor: Ernesto Valverde

UPDATE, ora 15:40. Cu o oră și jumătate până la startul meciului, fanii Barcelonei se îndreaptă spre stadion.

Cel de-al 238-lea El Clasico vine într-un moment total nefavorabil pentru ambele formații. Deși este lider în clasamentul din La Liga și pare că a depășit criza rezultatelor din finalul lunii septembrie, FC Barcelona l-a pierdut pe superstarul argentinian Lionel Messi. Decarul de pe Camp Nou a suferit o fractură a antebrațului drept și va lipsi trei săptămâni de pe gazon. Antrenorul Ernesto Valverde are mari probleme și în centrul defensivei, acolo unde doar Gerard Pique și Clement Lenglet sunt valizi.

Vezi ONLINE TV pe Digi și Telekom Barcelona – Real Madrid LIVE VIDEO și STREAM pe FANATIK.RO

Meciul poate fi urmărit la TV pe Digi Sport 1 și Telekom Sport 1, dar cei care doresc să o vadă online o pot face prin streaming-ul pe care FANATIK.RO îl va pune la dispoziție la ora de start. De partea cealaltă, ”galacticii” au trecut greu de Viktoria Plzen în Champions League și au rupt astfel seria de cinci meciuri consecutive fără victorie. Însă, actuala generație rămâne cu recordul istoric de a nu fi marcat timp de opt ore și un minut. În plus, presiunea este foarte mare pe tehnicianul Julen Lopetegui care va fi demis în cazul unui eșec pe Camp Nou. Dani Carvajal va absenta sigur de la madrileni, iar Marcelo este incert după ce s-a accidentat în Champions League.

Sergio Ramos și Ivan Rakitic discută la finalul unui El Clasico
Sergio Ramos și Ivan Rakitic discută la finalul unui El Clasico

În cele 237 de meciuri oficiale disputate între cele două formații, Real Madrid are un mic avantaj 95 de victorii față de cele 92 ale catalanilor, în timp ce 50 de meciuri s-au încheiat nedecis. Barcelona pleacă și cu avantajul de a nu mai fi pierdut în fața rivalilor în campionat din aprilie 2016. De remarcat este faptul că acesta va fi primul El Clasico după 11 ani în care nu va apărea Leo Messi sau Cristiano Ronaldo, acesta din urmă transferat în vară la Juventus Torino.