Fotbal international

Barcelona – Real Madrid 1-1, în manşa tur a semifinalelor Cupei Spaniei. Messi, doar 30 de minute! Video cu rezumatul

06.02.2019 | 23:30
Manşa tur din semifinalele Cupei Spaniei s-a încheiat la egalitate: Barcelona - Real Madrid 1-1

Partida Barcelona – Real Madrid, din prima manșă a semifinalelor Cupei Spaniei, s-a disputat miercuri, de la ora 22:00, pe stadionul Camp Nou. Cele două formații s-au întâlnit pentru prima dată în acest an, dar El Clasico va avea nu mai puțin de trei episoade în mai puțin de o lună. Meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1, Messi jucând doar jumătate de oră. Video cu rezumatul:

FINAL DE MECI: 1-1!

Messi intră pe teren în minutul 63, în locul lui Coutinho. 

GOOOOOL Barcelona! Malcom egalează după un şut în bară al lui Luis Suarez

După numai 4 minute, Lionel Messi iese la încălzire, iar publicul este în delir! 

În minutul 51, tot publicul îi scandează numele lui Messi, cerându-l în teren!

92.000 de spectatori sunt la meci!

PAUZĂ: Barcelona – Real Madrid 0-1.

Bară Rakitic! Barcelona forțează egalarea!

GOOOL REAL! Benzema pasează iar Vasquez deschide scorul

START DE MECI! Visca Barca! Hala Madrid!

UPDATE / Imagini de pe Camp Nou în timp real

UPDATE / Deşi toată presa din Spania a anunţat că Messi e titular şi Barcelona a postat şi un filmuleţ din vestiar, iată că argentinianul nu joacă! Vezi echipele de start!

UPDATE / Real Madrid a ajuns la stadion

UPDATE / Messi e titular! 

Catalanii ajung la primul El Clasico din 2019 după o ”remontada” de poveste cu FC Sevilla în sferturile de finală ale Cupei Spaniei. Oamenii lui Ernesto Valverde au pierdut cu 2-0 prima manșă, dar în retur, pe Camp Nou, au făcut o partidă perfectă și s-au impus cu 6-1. Barcelona are un moral excelent înaintea acestui joc, fiind pe primul loc în campionat și având avantajul de a fi câștigat la finalul lunii octombrie întâlnirea directă cu un devastator 5-1.

Barcelona – Real Madrid Live Stream Online la TV Digi Sport 1

Partida Barcelona – Real Madrid se va disputa miercuri, de la ora 22:00 și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1. Toate fazele importante şi golurile vor putea fi urmărite în format LIVE VIDEO pe FANATIK. ”Galacticii” au obținut o calificare fără emoții în semifinalele Cupei Spaniei trecând de modesta Girona cu scorul general de 7-3. Mai mult, ”albii” dau senzația că și-au revenit și în campionat și s-au apropiat la doar opt puncte de rivalii istorici din Barcelona.

Luis Suarez se ceartă cu Sergio Ramos sub privirile lui Casemiro
Luis Suarez se ceartă cu Sergio Ramos sub privirile lui Casemiro

El Clasico își va desfășura în această seară episodul cu numărul 273, fiind primul derby dintre cele două formații în 2019. Barcelona are până în prezent 113 victorii față de cele 99 ale Realului, iar 60 de întâlniri s-au încheiat la egalitate. Catalanii au un mic avantaj și în meciurile jucate în Cupa Spaniei: 14 succese față de 12 ale ”galacticilor” și șapte remize.

El Clasico LIVE VIDEO şi STREAM pe FANATIK

Vestea cea bună pentru suporterii catalanilor este că Lionel Messi s-a antrenat normal la ultima ședință și a face parte din lotul pentru marele derby. În schimb, Ernesto Valverde nu-i va avea la dispoziție pe accidentații Ousamane Dembele, Rafinha, Jasper Cillessen și Samuel Umtiti, în timp ce noua achiziție, Jean-Clair Todibo, nu a fost convocat. De partea cealaltă, Santiago Solari nu are probleme de lot, singurul absent urmând a fi Jesus Vallejo.

Catalanii pleacă mare favorită în prima manșă din semifinalele Cupei Spaniei, având o cotă la victorie de 1,80, față de 4,30 Real Madrid și 4,00 remiza. Bookmakerii oferă o cotă de 3,90 pentru ca ”galacticii” să câștige repriza secundă, de 3,60 pentru un meci cu ”peste 4,5 goluri” și de 3,20 ca Barcelona să marcheze un gol în această partidă.