Fotbal international

Barcelona se desparte de primul fotbalist important: “Perioada mea s-a încheiat aici”

Barcelona urmează să se despartă de unul dintre cei mai importanţi jucători din ultimii ani, conform declaraţiilor făcute de fotbalist.
30.11.2017 | 17:49
Barcelona se desparte de primul fotbalist important Perioada mea sa incheiat aici
ADVERTISEMENT

Javier Mascherano, unul dintre cei mai constanţi fotbalişti de la Barcelona în ultimii ani, a recunoscut că perioada lui pe Camp Nou se apropie de sfârşit şi cel mai probabil va pleca la o altă echipă la finalul sezonului. Fotbalistul sud-american de 33 de ani mai are contract până în iunie 2019, însă admite că îşi doreşte o nouă provocare.

“Eu cred că perioada mea aici este la final. Este normal, având în vedere cât de mult timp am petrecut aici. Fac acest anunţ cu inima grea, pentru că ştiu cât de importanţi au fost aceşti ani şi sunt impresionat de tot ce am realizat, ca echipă. Nu voi uita niciodată perioada petrecută aici, dar sunt genul de jucător care ştie să spună stop la timp”, a spus Mascherano, potrivit ESPN.

ADVERTISEMENT

Barcelona a renunţat la fotbalistul care a contribuit la câştigarea la ultimelor două Ligi ale Campionilor

Maschearano a fost folosit în ultimele sezoane pe postul de fundaş central după ce Carles Puyol s-a retras de la clubul catalan. Argentinianul a făcut pereche cu Gerard Pique în centrul defensivei la Barcelona, dar aducerea lui Samuel Umtiti i-a blocat calea spre primul 11 lui “El Jefecito”. De altfel, Mascherano a strâns doar zece meciuri în acest sezon pentru Barcelona.

ADVERTISEMENT

Javier Mascherano a fost cumpărat FC Barcelona de la Liverpool, în 2010, în schimbul a 24 de milioane de euro. Fundaşul a adunat 332 de prezenţe în tricoul echipei de pe Camp Noi, marcând un singur gol, şi a cucerit 17 trofee, cele mai importante dintre ele fiind Liga Campionilor, de două ori şi titlul de campion în Spania în alte patru rânduri.