Barcelona şi-a găsit „tăticul”: Gerardo Martino e alesul!

Alexandru Androne   
în Fotbal intern
22/07/2013, 21:24
Barcelona şi-a găsit „tăticul”: Gerardo Martino e alesul!
„Tata” Martino va semna marţi cu FC Barcelona

FC Barcelona i-a găsit înlocuitor lui Tito Vilanova. Argentinianul Gerardo „Tata” Martino îi va antrena pe Messi şi compania în următorii 3 ani. În vîrstă de 50 de ani, Martino va semna mîine contractul cu formaţia blau-grana şi va aduce pe Nou Camp şi doi preparatori fizici: Elvio Paolorroso şi Jorge Pautasso.

Martino nu va sta pe bancă la amicalul pe care Barcelona îl va disputa miercuri împotriva celor de la Bayern Munchen, formaţie pregătită de fostul idol de pe Camp Nou, Pep Guardiola.

„Tata” Martino a fost susţinut de Messi

Noul antrenor al catalanilor a antrenat ultima oară pe Newell’s Old Boys, echipă pe care a condus-o către titlul de campioană în Argentina în 2013. Andoni Zubizareta a negociat azi cu „Tata” Martino prin intermediul unei video-conferinţe şi a reuşit să-l convingă pe acesta să preia pe Barcelona. Martino nu a antrenat niciodată în Europa, cea mai mare performanţă a sa fiind sfertul de finală obţinut cu naţionala Paraguayului la Campionatul Mondialul din 2010. Starul catalanilor, Lionel Messi a fost unul dintre oamenii care l-au susţinut pe Martino pentru preluarea băncii tehnice a catalanilor.

Martino îl va înlocui la Barcelona pe Tito Vilanova după ce acesta a demisionat. În urmă cu cîteva zile, rezultatele unor analize de rutină au arătat reapariţia cancerului, iar medicii i-au recomandat lui Tito să renunţe la antrenorat, deoarece tratamentul la care va fi din nou supus e incompatibil cu atribuţiile sale.

Închide ×