News

Baremul și rezolvarea testelor de pregătire pentru Bacalaureat 2020 și Evaluare Națională 2020, publicate. Cum se rezolvau subiectele

04.04.2020 | 12:47
Baremul si rezolvarea testelor de pregatire pentru Bacalaureat 2020 si Evaluare Nationala 2020 publicate Cum se rezolvau subiectele
ADVERTISEMENT

Ministerul Educației a publicat baremul și rezolvarea testelor de pregătire atât pentru Bacalaureat, cât și pentru Evaluarea Națională de anul acesta. Subiectele au fost publicate pe site-ul instituției luni, 30 martie, iar astăzi elevii au putut verifica dacă au rezolvat corect sau nu.

Elevii din ani terminali, testați periodic până la reluarea cursurilor

Cursurile au fost întrerupte pe data de 11 martie din cauza pandemiei de coronavirus, dar asta nu înseamnă că elevii nu pot și testați sau evaluați. Cei din anii terminali care vara aceasta urmează să susțină examenul de Bacalaureat sau Evaluarea Națională vor primi periodic subiecte pentru a-și testa cunoștințele.

ADVERTISEMENT

Cele mai recente subiecte pentru elevii din anii terminali au fost publicate luni, 30 martie, iar acum Ministerul Educației a venit și cu baremele și rezolvarea testelor propuse de Centrul de Evaluare și Examinare. Cu ajutorul acestora elevii își pot corecta singuri lucrările pentru a vedea unde au greșit.

Vezi AICI cum se rezolvau subiectele la toate testele de pregătire! 

Când vor fi susținute examenul de Bacalaureat și Evaluarea Națională

Ministerul Educației a transmis că unele rezolvări ale testelor urmează să fie difuzate și în cadrul emisiunilor Teleșcoala de la Televiziunea Română, în special pentru copiii care nu au acces la Internet.

ADVERTISEMENT

Având în vedere situația incertă din cauza pandemiei de coronavirus ministerul Educației nu a stabilit nicio dată sigură la care ar putea fi reluate cursurile. Așadar, la ora actuală nu se știe când se va da examenul de Bacalaureat sau cel de Evaluare Națională.

Ministrul Educației Monica Anisie a declarat că în niciun caz anul școlar 2019 – 2020 nu va fi înghețat și se caută soluții pentru a recupera orele pierdute perioada aceasta când elevii stau acasă din cauza răspândirii virusului din China.

ADVERTISEMENT

Franța a anulat examenul de bacalaureat de anul acesta. Cum se va calcula media elevilor

Ministrul Educației din Franța anulează pentru prima dată de la Napoleon încoace examenul de bacalaureat. Potrivit Agenției France Presse notarea elevilor care termină liceul anul acesta se va face pe baza evaluării continue care a fost făcută de profesori pe durata anului școlar.

Testele scrise sunt anulate. Nota pentru aceste teste va fi calculată pe baza mediei notelor obținute în timpul anului școlar, a spus ministerul educației din Franța. 

ADVERTISEMENT

„Este prima dată de la înființarea examenului, în 1808, sub Napoleon Bonaparte, când Bacalaureatul nu va avea loc în forma sa tradițională. Nici măcar protestele studenţilor și ale muncitorilor, din mai 1968, nu au împiedicat examenul să aibă loc“, conform sursei citate.

Franța nu este singura țară care a anulat examenul maturității din cauza COVID-19. Și în Olanda încheierea studiilor va fi determinată doar pe baza notelor obţinute în timpul anului şcolar.

 

ADVERTISEMENT