Unele lucruri despre care ni s-a spus mereu că sunt dezgustătoare sau că nu ar trebui sub nicio formă să le facem, ar putea, de fapt, să fie benefice pentru noi! Iată despre ce este vorba.
Niște studii citate de The Sun arată că unele dintre cele mai urâte obiceiuri ale oamenilor ar putea, de fapt, să arate un nivel crescut de inteligență.
Este vorba, mai exact, despre lucruri ca rosul unghiilor sau urinarea la duș. De asemenea, și alte lucruri care nu sunt privite cu ochi buni de societate, cum ar fi dezordinea, întârziatul sau dormitul până târziu, pot avea anumite beneficii.
Rosul unghiilor ajută la starea de sănătate pentru că astfel ne introducem în corp noi bacterii, care ne-ar putea ajuta sistemul imunitar.
Potrivit Universităţii din Minnesota, să fii dezordonat este un semn de inteligență, deoarece oamenii cu preocupări înalte nu stau să se gândească la lucruri banale cum ar fi curățenia. Mai mult decât atât, dezordinea stimulează creativitatea.
Cine stă cocoșat și a fost mereu certat pentru acest lucru, trebuie să știe că acest obicei aduce beneficii coloanei vertebrale, cel puțin așa susține Spitalul Universitar din North Tees.
Cei care întârzie sunt, de fapt, oameni nestresați, care au un nivel mai ridicat al fericirii.
Persoanele care dorm până târziu sunt mai fericite, iar somnul reduce stresul și stimulează memoria. De asemenea, vei avea o formă fizică mai bună datorită faptului că dormi mai mult.
Urinatul la duș este bun pentru că poate preveni infecţia fungică la picioare. Totul este datorită faptului că urina conține acid uric şi amoniac.
Totuși, trebuie ținut cont și de faptul că urina poate provoca infecții în cazul tăieturilor sau arsurilor, dacă intră în contact cu pielea din această zonă.
Cei cărora le place bârfa trebuie să știe că aceasta reduce stresul și anxietatea.