News

Barna, mesaj ferm despre negocieri politice cu AUR pentru organizarea alegerilor locale în două tururi. Ce a declarat liderul USR

23.04.2021 | 22:40
Barna mesaj ferm despre negocieri politice cu AUR pentru organizarea alegerilor locale in doua tururi Ce a declarat liderul USR
ADVERTISEMENT

Dan Barna, vicepremierul României și co-președinte al USR-PLUS, a oferit vineri, la Digi24, un mesaj foarte ferm în privința unor negocieri politice cu partidul Alianța pentru Unirea Românilor, în legătură cu o propunere legislativă care să modifice alegerile locale, pentru a se organiza în două tururi de scrutin.

În urmă cu câteva zile, coaliția de guvernare a ajuns la un numitor comun, după o criză politică de mare amploare, declanșată de demiterea lui Vlad Voiculescu din funcția de Ministru al Sănătății, de către prim-ministrul Florin Cîțu.

ADVERTISEMENT

AUR a propus deja un proiect în Parlament prin care primarii și președinții de consilii județene să fie aleși în două tururi de scrutin, nu într-unul singur, cum este în prezent.

Dan Barna, mesaj ferm în legătură cu negocierile politice cu AUR. Ce a spus liderul USR-PLUS

“Încă de la constituirea coaliției, colegii de la Uniunea Democrată a Maghiarilor din România au spus că ei nu susțin această modificare, pentru a se reveni la alegerea primarilor în două tururi, din interesele firești ale acestui partid.

ADVERTISEMENT

Noi și colegii de la PNL am spus că dorim această modificare, pentru a readuce mai multă legitimitate alegerilor electorale.

Conform logicii elementare, un primar ales în două tururi are mai multă legitimitate decât unul ales cu 12% din voturile alegătorilor, cum se întâmplă acum, într-un singur tur.

ADVERTISEMENT

Ne-am înțeles atunci că atunci când vom aduce această propunere în Parlament, nu va exista o supărare în coaliție dacă alte partide vor susține acest demers legislativ pe care îl vom iniția.

Nu am negociat cu Alianța pentru Unirea Românilor, nu voi sta niciodată la masa negoierilor cu ei.

ADVERTISEMENT

Din punctul meu de vedere, AUR s-a dus într-o zonă de partid extremist, o zonă foarte periculoasă, am văzut chiar ieri un lider important de opinie din AUR care propunea o listă de intelectuali care trebuie uciși în opinia lui.

Noi, USR-PLUS, nu putem să oferim credit unui astfel de partid, deoarece nu știm unde se poate ajunge dacă am face asta, deci eu nu voi discuta cu acest partid”, a declarat Dan Barna la Digi24, în timpul emisiunii moderată de Claudiu Pândaru.

ADVERTISEMENT