Comisia Tehnică s-a întrunit pe 3 aprilie pentru a discuta despre cine ar trebui să fie următorul selecționer al echipei naționale a României. Anunțul oficial de pe site-ul FRF spune că este vorba despre două liste: una principală și una secundară. Pe lista B se află nume foarte mari, precum Răzvan Lucescu sau Cosmin Olăroiu, iar Basarab Panduru a criticat dur aceste variante, deoarece nu crede că sunt realizabile.
Gică Hagi este principalul favorit pentru a deveni următorul selecționer al „tricolorilor”, însă pe lista A se află și numele lui Edi Iordănescu, selecționerul care a dus-o pe România până în optimile Campionatului European din 2024. Ambii antrenori sunt liberi și ar putea veni fără nicio problemă la echipa națională, în timp ce câteva nume de pe lista secundară sunt inaccesibile.
Pe lista B, FRF i-a numit pe Daniel Pancu, Adrian Mutu, Mirel Rădoi, Cosmin Olăroiu și Răzvan Lucescu. Dintre cei cinci, doar Adrian Mutu nu antrenează în prezent, în timp ce Olăroiu și Lucescu au contracte foarte bune. Văzând numele de pe această listă, Basarab Panduru a răbufnit, întrucât nu a văzut niciun fel de interes al Federației pentru Cosmin Olăroiu atunci când el a fost liber de contract și crede că numele celor doi apar de fiecare dată doar pentru „a da bine”, fără a exista o intenție reală de a-i aduce pe banca tehnică a „tricolorilor”.
„Sunt două liste de antrenori. Lista 1: Hagi şi Edi Iordănescu. Lista 2… cinci parcă erau: Pancu, Mutu, Rădoi, Olăroiu şi Răzvan Lucescu. Pe Olăroiu şi Răzvan Lucescu i-ai pus de ce? Mereu îi pui acolo ca să ne aflăm în treabă. Pe Olăroiu când a fost liber nu l-ai mai pus, nu l-a căutat nimeni. Nu e mai uşor să nu-i treci? Pentru că sunt la naţionale, la echipe bune… dă mereu bine. Nu mai poţi să zici că l-ai vrut, că a fost liber la un moment dat. Când e liber zici că are 5-6 milioane salariul. Când are echipă, îl treci acolo ca să fie trecut. Îi trecem așa… să ne batem joc”, a transmis Basarab Panduru, la Prima Sport 1.
Deși toate indiciile duc spre faptul că Gică Hagi va fi noul selecționer al naționalei României, după despărțirea de Mircea Lucescu, Comisia Tehnică a prezentat mai multe variante pe care le va lua în considerare. Mihai Stoichiță este sigur că „Regele” va face treabă bună dacă va deveni antrenorul „tricolorilor” și a explicat care este procedura de numire a noului selecționer:
„După ce o să se încheie negocierile cu domnul președinte o să fie prezentat domnul selecționer. Procedura este mandatarea președintelui. O să demareze negocierile cu Gică Hagi și apoi va fi prezentat. Am mare încredere în el, de când am fost adversar, apoi și colegi, dar nu în fotbal. Sunt sigur că va reuși să aducă un alt entuziasm, o altă viziune asupra modului în care trebuie să joci fotbal, a reușit la Constanța. Antrenori tineri au mai fost pe listă pe lângă Hagi și Iordănescu, să menționez Mirel Rădoi, Răzvan Lucescu. Era greu să te gândești la Oli, la Răzvan, la Pancu, la Rădoi? Cum să fie greu? Sunt cei care marchează fotbalul românesc”, a declarat directorul tehnic al FRF.