Comisia Centrală de Disciplină a Federației Române de Baschet a anunțat ce sancțiuni vor primi echipele U16 Îngerii Băniei Craiova și Lynx Ploiești:
Faza a doua din Campionatul Național U16 Masculin s-a încheiat la finalul săptămânii trecute, după Turneul 4 desfășurat în perioada 10-12 decembrie. Unul dintre meciuri, cel în care s-au întâlnit echipele ID Îngerii Băniei Craiova și Lynx Ploiești, a avut o desfășurare cel puțin bizară.
Jucătorii echipei craiovene s-au dat peste cap pentru a pierde meciul, deoarece doresc să evite în faza următoare a competiției echipa ACS U-BT Cluj-Napoca, una dintre cele mai valoroase din campionat, cu 5 victorii din tot atâtea meciuri.
Toată repriza a patra a fost a plină de greșelile făcute cu bună știință de ambele echipe. Pasele date la adversari, aruncări libere trimise mult peste panou sau pe sub inel, călcarea intenționată a liniei de aut sunt doar câteva exemple.
Totul a culminat cu faza petrecută cu 5 minute și 40 de secunde înainte de finalul partidei, când unul dintre jucătorii de la ID Îngerii Băniei Craiova a trimis mingea în propriul coș. Arbitrul a anulat reușita, astfel că scorul a rămas 24-22 în favoarea celor de la Lynx Ploiești.
Vezi această postare pe Instagram
De precizat că scorul de 24-22 a fost înregistrat din minutul 1:20 al ultimei reprize până cu 90 de secunde înainte de final. Practic, timp de 8 minute, niciuna dintre formații nu a catadiscsit să înscrie vreun punct.
Federația Română de baschet a anunțat, pe site-ul oficial, că unii spectatori i-au atras atenția „asupra faptului că unul dintre jucătorii de la Îngerii Băniei și-a dat autocoș, pentru a fi siguri că va consfinți înfrângerea formației sale”.
„Înaintea acestui moment jenant, unul dintre colegii celui care și-a dat autocoș a aruncat în dorul lelii mai multe libere”, se mai scrie pe site.
„Federația Română de Baschet s-a autosesizat asupra situației create în timpul meciului ID Îngerii Băniei Craiova – Lynx Ploiești, din cadrul Campionatului Național U16 masculin.
În consecință, FRB înaintează înregistrarea video a partidei spre analiza către Comisia Tehnică, Comisia de Tineret și Colegiul Central al Antrenorilor, așteptând un răspuns în termen de 72 de ore.
Ulterior situația va fi analizată și de către Comisia de Disciplină / Etică Sportivă din cadrul Federației Române de Baschet. Decizia finală va fi comunicată opiniei publice în cel mai scurt timp”, este anunțul făcut de federație.
Pe pagina de instagram a forului, unii utilizatori au venit cu diferite propuneri vizavi de ceea ce s-a întâmplat pe parchet. „Să li se retragă licența antrenorilor + MINIMUM 2 ani de zile suspendați.
Măsuri gen excluderea cluburilor și/sau amendă consistentă ar afecta fix copiii, care până la urmă nu au nicio vină”, consideră unul dintre utilizatori.
Un altul este și mai dur. „Vorbim de niste copii de 14-15, hai 16 ani unii din ei. Deci fix de niste ‘amatori’ vorbim. Eu sunt convins că liberele, autocoșul și tot circul ăla au fost gândite de antrenor. Adică de singurul om care se presupune că nu e amator.
Ce voiai să facă jucătorii? Sa comenteze 1-2 și să frece banca doar pentru că nu au făcut ce le-a zis ‘profesionistul’ de pe bancă? Nu-l cunosc pe om, dar am văzut cu ochii mei ‘N’ exemple de antrenori de juniori care folosesc forța fizica, injurii și alte mizerii ca să se impună”, spune el.
„Am observat că scorul este 22-24 tot timpul, dar arătați doar lovituri slabe ale unei echipe? Dar cealaltă echipă, care clar nu a vrut să marcheze? Ce s-a întâmplat cu ea? Sunt curios”, a comentat un utilizator.
Iar răspunsul persoanei care administrează contul de instagram al federației a venit imediat. „Dădea mingea în afara terenului sau arunca la coș de parcă nu îi pasa. În status vorbim despre ambele echipe că nu încearcă să marcheze”, este răspunsul.