News

Bătaie ca la ușa cortului la primul mall din Târgoviște. Încăierarea, pe locul unității militare unde a fost împușcat Ceaușescu. Video

06.09.2020 | 19:48
Bataie ca la usa cortului la primul mall din Targoviste Incaierarea pe locul unitatii militare unde a fost impuscat Ceausescu Video
Doi bărbați s-au bătut la primul mall din Târgoviște. Foto: captură video adevarul.ro
ADVERTISEMENT

A fost o bătaie ca la ușa cortului la ”Dâmbovița Mall”, primul astfel de centru comercial din orașul Târgoviște. În confruntarea care a avut loc pe locul fostei unități militare unde a fost împușcat Nicolae Ceaușescu au fost implicați doi tineri.

Chiar dacă unul dintre combatanți avea un pumnal și a reușit să își umple de sânge adversarul, la locul incidentului nu a ajuns nici un polițist și nici cineva din personalul de securitate al mall-ului.

ADVERTISEMENT

Confruntarea dintre cei doi bărbați plini de mușchi a avut loc la marginea parcării centrului comercial care abia a fost inaugurat, pe 20 august. O femeie a fost cea care a pus capăt bătăliei și i-a despărțit pe cei doi oameni.

Bătaie la primul mall din Târgoviște, pe locul unității militare în care a fost împușcat Ceaușescu

Ar fi trebuit să fie o zi liniștită de duminică în care lumea merge la cumpărături, pentru cele necesare în casă sau pentru schimbarea garderobei de toamnă sau pentru a cumpăra rechizite, pentru că școala stă să înceapă.

ADVERTISEMENT

Nu a fost așa la noul ”Dâmbovița Mall” din Târgoviște, centru comercial care abia a fost inaugurat pe 20 august, și care este amplasat chiar pe locul fostei unități militare unde a fost judecat și executat Nicolae Ceaușescu pe 25 decembrie 1989.

Doi bărbați plini de mușchi s-au luat la pumni și picioare chiar la marginea parcării, spre privirile îngrozite ale familiilor celor doi dar și a simplilor cumpărătpri aflați în această zi la mall. Unul dintre bătăuși ar fi avut în mână un pumnal, potrivit relatărilor martorilor.

ADVERTISEMENT

El și-a l ovit adversarul în zona capului cu cuțitul și l-a umplut de sânge. A fost și momentul în care bătaia a fost întreruptă de una dintre femeile din anturajul agresorilor, iar cel care a lovit cu pumnalul s-a îndepărtat, lăsându-și adversarul încercând să oprească sângerarea.

Nu se știe deocamdată de la ce a pornit tot scandalul, mai ales că la locul incidentului nu și-a făcut apariția nici un echipaj de poliție. Se pare că bărbatul lovit nu s-a prezentat la spital și nici nu a depus vreo plângere la Poliție în urma incidentului de la centrul comercial.

ADVERTISEMENT