S-a lăsat cu bătaie chiar în prima zi de școală pentru un grup de tineri în fața unei unități de învățământ. Totul a luat amploare de la tamponare ușoară în trafic.
Simplul impact s-a transformat într-un scandal uriaș în fața unei școli din Slobozia. Un apel la 112 a solicitat intervenția de urgență a jandarmilor, potrivit Digi24.ro. Aceștia au acționat imediat în forță pentru cei 6 tineri care au început să se lovească între ei.
Ba mai mult, au început și să-și vandalizeze unul altuia mașinile. Scandalul a pornit după o ușoară tamponare în trafic din fața unei școli din Slobozia.
După coliziune, șoferii celor două mașini implicate în accident, dar și pasagerii au sărit la ceartă și au început să-și aplice lovituri între ei și să își strice autoturismele.
„În această dimineaţă (luni dimineaţă – n.r.), în faţa unei şcoli din municipiul Slobozia jandarmii au intervenit pentru a aplana un conflict în trafic. E vorba despre un accident de circulaţie în care au fost implicate două maşini. În urma accidentului cei şase tineri din cele două autovehicule au recurs la acte de violenţă, lovindu-se între ei si vandalizând maşinile.
Jandarmii care se aflau în curtea şcolii pentru asigurarea măsurilor de ordine cu ocazia debutului de an şcolar, au intervenit imediat, pentru aplanarea conflictului”, potrivit Jandarmeriei Române.
Jandarmii care se aflau chiar în curtea școlii pentru a asigura ordinea odată cu începerea noului an școlar au observat incidentul și au intervenit imediat, reușind să aplaneze conflictul.
„În urma controlului corporal și al mașinilor, forțele de ordine au găsit asupra tinerilor mai multe obiecte periculoase (3 răngi, un topor și un baston telescopic).
Persoanele în cauză au fost au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, în vederea continuării cercetărilor”, au transmis reprezentanții IPJ Ilfov.
De asemenea, toate cele șase persoane au fost duse la secția de poliție pentru a fi audiate. Oamenii legii le-ar putea deschide dosare penale pentru lovire, precume și pentru distrugere.