Sport

Bătaie ca-n filme la Nice – AS Roma. Peste 100 de suporteri au fost arestați

Peste 100 de suporteri au fost arestați de forțele de ordine după ce au fost depistați cu diverse arme asupra lor la meciul dintre Nice și AS Roma
25.09.2025 | 00:12
Bataie can filme la Nice  AS Roma Peste 100 de suporteri au fost arestati
Forțele de ordine au arestat peste 100 de persoane la Nice - AS Roma. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Prima etapă din Europa League a oferit o partidă extrem de tensionată la nivelul suporterilor. OGC Nice a întâlnit AS Roma, iar ultrașii celor două grupări și-au ieșit din minți atât în ziua meciului, cât și cu o zi înaintea lui.

Tensiuni extreme la Nice – Roma. Suporterii erau pregătiți de o luptă ca-n filmele de acțiune

Din cauza relațiilor de frăție pe care galeria lui Nice le are cu Inter, deci automat și cu cei de la Lazio, suporterii celor de la AS Roma au venit în Franța pregătiți de război.

ADVERTISEMENT

Gruparea italiană și cea franceză au avut diverse altercații cu o zi înaintea partidei, însă în ziua meciului au avut loc noi incidente în fața stadionului, dar și în timpul partidei.

Înarmați cu bețe, bare de fier, rozete și cuțite, tensiunile au explodat în timp ce ultrașii lui Nice încercau să spargă un punct de control al poliției pentru a ajunge la suporterii Romei.

ADVERTISEMENT

Forțele de ordine au arestat 102 suporteri și au confiscat diverse arme

În urma altercațiilor, poliția a arestat nu mai puțin de 102 suporteri italieni ce au cauzat probleme atât înaintea, cât și în timpul partidei. Totodată, asupra lor au fost găsite și diverse arme, cum ar fi bare de fier, mânere de mătură, cuțite, ciocane, veste anti-înjunghiere, fumigene, spray lacrimogen dar și alte lucruri.

ADVERTISEMENT

Forțele de ordine sunt îngrijorate pentru ceea ce va urma la finalul meciului, atunci când cele două grupări, cu siguranță, vor dori să se intersecteze pentru o nouă răfuială.

ADVERTISEMENT
"I-AM ÎNVINS!" Horia Ivanovici, mesaj FANATIK pentru fani dupa ce Legea 4 a devenit istorie