Bătaie cu poliţia, în județul Argeş. Incidentul s-a petrecut în localitatea Budeasa, acolo unde oamenii legii au fost solicitați să intervină, deoarece un bărbat de 37 de ani avea un comportament agresiv față de localnici.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că respectivul se afla sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii i-au cerut să se legitimeze, dar argeșeanul nu s-a conformat. Ba mai mult, amețit de aburii alcoolului, a devenit agresiv și cu agenții.
Oamenii legii au încercat să îl imobilizeze pentru a-l duce la Secția de Poliție Bascov. În acel moment, bărbatul a devenit și mai violent. I-a amenințat pe polițiști, iar unuia dintre aceștia i-a rupt cămașa de la uniformă.
Mai mult, înainte ca polițiștii Secției din Bascov să ajungă în zona solicitării, argeșeanul a lovit un polițist local din Budeasa. Acesta intervenise pentru a-l calma pe omul agresiv.
„Atât cu ocazia imobilizării, cât și ulterior, pe parcursul conducerii la sediul poliției și al activităților desfășurate la sediu, bărbatul, de 37 de ani, din Budeasa, ar fi adresat amenințări polițiștilor.”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
În cele din urmă, au reușit să îl conducă pe bărbatul recalcitrant la sediul instituției. Din verificări, oamenii legii au aflat că individul ar fi pătruns fără drept în curtea a două locuințe.
Prin urmare, acesta s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunile de ultraj (cinci acte materiale) și violare de domiciliu (două acte materiale), potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.
Joi, 13 iulie, argeșeanul a ajuns la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru a fi luată o măsură în ceea ce îl privește. Oamenii legii au decis ca acesta să fie reținut pentru 24 de ore.
„Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au efectuat actele de urmărire penală dispuse în cauză, prin ordonanțe de delegare emise de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.
În ziua de 13 iulie, bărbatul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. După administrarea probatoriului, procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.”, adaugă IPJ Argeș.