Sport

Bătaie generală între copii și părinți la un meci de juniori! De la ce a pornit totul. Video

Momente incredibile la un meci de fotbal juvenil, acolo unde un conflict între doi copii a escaladat și a adus și implicarea părinților aflați pe margine.
11.02.2025 | 16:06
Bataie generala intre copii si parinti la un meci de juniori De la ce a pornit totul Video
Scene șocante la un meci de fotbal juvenil din Anglia FOTO: Captură Daily Mail
ADVERTISEMENT

Un meci de fotbal juvenil la categoria sub 10 ani a dus la scene incredibile pe teren. Un copil i-a dat un pumn unui adversar, moment în care mai mulți părinți au intrat pe teren și au început să se ia la bătaie. Scenele par desprinse din filmele de acțiune.

Bătaie generală între copii și părinți la un meci de juniori! De la ce a pornit totul

Localitatea Kent a găzduit un meci de fotbal juvenil la categoria sub 10 ani, dar fotbalul a trecut în plan secund, iar scenele care au urmat depășește orice imaginație.

ADVERTISEMENT

După ce un copil i-a dat un pumn în față unui adversar, părinții au dat năvală pe teren și au început să se ia la bătaie. Arbitrul și chiar copiii au făcut eforturi pentru a-i despărți pe adulții nervoși, care s-au lovit cu pumnii și picioarele timp de un minut.

Terenul de fotbal s-a transformat efectiv într-un ring uriaș de box și spiritele s-au încins rapid. Un bărbat pare să se grăbească direct spre un băiat și îl lovește în picior, înainte ca altul să arunce copilul din spate în încercarea de a ajunge la agresorul său.

ADVERTISEMENT

Pe fundal se pot auzi mamele copiilor care strigă către bărbații aflați în conflict chiar pe terenul de fotbal. După mai bine de 60 de secunde, spiritele sunt calmate și atmosfera devine mai liniștită.

„Părinții sunt problema, nu sportul. Cu toții am avut neînțelegeri pe teren, dar s-au rezolvat rapid și ne-am strâns mâinile unul altuia după aceea. 

ADVERTISEMENT

Jocul profesionist și FA au, de asemenea, o anumită responsabilitate în stabilirea standardelor la acest nivel”, a fost mesajul unuia dintre părinți.

ADVERTISEMENT

Vezi aici imagini de la meciul unde violența a escaladat

Reacții nervoase după incidentele de la meciul de juniori

Incidentele de la jocul de juniori din localitatea Kent a făcut înconjurul internetului și a stârnit tot felul de reacții pe platforma X. Oamenii condamnă atitudinea părinților pentru reacția extrem de violentă.

„Imaginați-vă cât de speriați au fost copiii care au privit aceste scene!”, „Rușine părinților pentru atitudine”, „Unii părinți sunt ticăloși la aceste meciuri și pun întotdeauna o presiune inutilă pe arbitru”, „Jenant, dar nu sunt surprins. De ce antrenorii și arbitrul nu au oprit incidentele?”, au fost câteva dintre mesajele internauților.