Bătaie în Europa pe antrenorul lui Napoli. Cine îl doreşte pe Sarri

Sorin Dumitrescu    Ionut Neamţu   
în SSC Napoli
04/05/2018, 09:46
Bătaie în Europa pe antrenorul lui Napoli. Cine îl doreşte pe Sarri
Maurizio Sarri va părăsi Napoli în vară

Este bătaie în Europa pentru antrenorul lui Napoli, Maurizio Sarri. Divorţul acestuia de actuala sa echipă pare din ce în ce mai probabil la final de sezon, după ce Napoli a pierdut fără drept de apel la Florenţa. A fost rezultatul care în proporţie de 99 la sută a scos echipa lui Vlad Chiricheş din lupta pentru titlu, un cadou nesperat pentru Juventus, care s-a adus astfel la patru puncte cu trei runde înainte de sfârşit.

Practic, acel 0-3 de la Florenţa a anulat pe loc marea victorie din fieful lui Juventus şi a tensionat la maxim relaţiile dintre patronul Aurelio De Laurentiis şi antrenor. Patronul l-a făcut responsabil pe Sarri de faptul că nu a ştiut să insufle jucătorilor starea de spirit necesară obţinerii celor trei puncte.

Antonio Conte blochează la Chelsea venirea antrenorului lui Napoli în locul său

Sarri însă nu trebuie să îşi facă griji pentru faptul că nu ar mai avea unde munci din vară. Italianul se află de cinci luni în negocieri cu Chelsea, dar situaţia e puţin îngreunată de pretenţiile lui Antonio Conte de a primi cele 10 milioane de euro pe ultimul an de contract, care ar fi sezonul 2018-2019. Conte nu vrea să renunţe la aceşti bani.

Pe fir a intrat şi Borussia Dortmund, care de la plecarea lui Jurgen Klopp nu a mai reuşit de ani bune nici o performanţă notabilă nici măcar pe plan intern. Germanii sunt dispuşi să achite 8 milioane de euro clauza de reziliere a antrenorului şi să îi asigure un salariu anul de 4 milioane euro, adică un milion în plus faţă de ce câştigă acum la Napoli.

Închide ×