Interes uriaș pentru finala Cupei României dintre Universitatea Craiova și Universitatea Cluj! Biletele puse în vânzare pentru publicul general s-au epuizat în doar patru minute, după ce Federația Română de Fotbal a dat drumul tichetelor online, joi, în jurul orei 12:00.
Biletele destinate publicului neutru, mai puțin de 2.000 la număr, au fost disponibile exclusiv online, pe platforma FRF și s-au epuizat într-un timp extrem record, mai exact în doar patru minute, semn al interesului uriaș generat de duelul dintre cele două formații de tradiție. Practic, suporterii celor două echipe au fost nevoiți să se miște rapid pentru a prinde un loc, într-o adevărată cursă contra cronometru pe site-ul oficial de ticketing.
În paralel, Federația Română de Fotbal a alocat aproximativ 2.500 de bilete pentru fiecare club în parte, destinate galeriilor și fanilor organizați ai celor două finaliste.
„Biletele dedicate publicului general pentru finala Cupei României Betano, ediția 2025-2026, dintre FC Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, aproape 2000 în total, au fost epuizate în 4 minute de la punerea în vânzare. Acestea au fost disponibile, începând cu ora 12:00, pe platforma bilete.frf.ro.
Restul tichetelor au fost împărțite în mod egal celor două finaliste. Procesul de vânzare al acestora din sectoarele rezervate fanilor celor două finaliste se realizează prin intermediul cluburilor, iar cei ce doresc tichete în sectoarele dedicate sunt rugați să se intereseze pe canale de comunicare ale celor două cluburi“, se arată în comunicatul Federației Române de Fotbal.
Fanii alb-albaștri au început deja să se organizeze pentru finala de la Sibiu, iar Peluza Nord a anunțat că deplasarea va fi făcută cu un tren special, pus la dispoziție pentru suporteri. În același timp, liderii galeriei au stabilit și condițiile de acces pentru pachetul care include transport și bilet la meci.
Prioritate vor avea abonații și apropiații peluzei, care pot accesa oferta până la partida cu Dinamo București, urmând ca ulterior locurile rămase să fie disponibile pentru toți suporterii. Nemulțumirea principală rămâne însă numărul redus de bilete alocate fanilor celor două echipe, aspect care a generat reacția dură a Peluzei Nord.
„Peluza Nord organizează deplasarea la Sibiu cu un tren special pentru meci! Costul pachetului (transport + bilet garantat) este de maximum 200 de lei. Având în vedere organizarea mizerabilă și împărțirea complet nedreaptă a biletelor (sub 2.500 pentru fiecare club, 2.000 online și peste 6.000 pentru „șpârlele” lui Burleanu), acestea sunt extrem de limitate. Puteți începe deja să contactați membrii brigăzilor pentru înscriere!
ATENȚIE! Abonații și apropiații peluzei au acces exclusiv la acest pachet de 1.500 de locuri DOAR până duminică, la meciul cu Dinamo. De luni, oferta devine disponibilă pentru toți suporterii. Nu ne contacta dacă știi că nu te poți ridica la nivelul acestui meci. Lasă locul liber pentru cei care pot să o facă! LUPTĂM!”, se arată în comunicatul Peluzei Nord Craiova.
FRF a anunțat procedura de achiziționare a biletelor pentru meciul din finala Cupei României. Cele două cluburi vor primi un număr egal de tichete, care vor fi comercializate la casele de bilete. Alte 2000 de tichete sunt păstrate pentru publicul general.
„Procesul de vânzare a biletelor din sectoarele rezervate fanilor celor două finaliste se realizează prin intermediul cluburilor, iar cei care doresc tichete în sectoarele dedicate sunt rugați să se intereseze pe canalele de comunicare ale celor două cluburi. Prețul biletelor la finala Cupei României Betano este: 50 RON (peluze) și 100 și 150 RON (tribune)”, a anunțat FRF, prin intermediul site-ului oficial.
Prețurile tichetelor s-au mărit față de edițiile din ultimele două sezoane ale Cupei României Betano. Atât în 2024, 2025, cât și în 2026, marea finală s-a jucat tot pe stadionul din Sibiu. Acum, costul este unul dublu față de cel din 2024, atât la peluză, cât și în tribune.