Adama Traore și-a ales „naționala” și a debutat împotriva lui Cristiano Ronaldo

Cosmin Crăciun   
în Fotbal international
08/10/2020, 17:58
Adama Traore și-a ales „naționala” și a debutat împotriva lui Cristiano Ronaldo
Adama Traore și-a ales „naționala” și a debutat împotriva lui Cristiano Ronaldo. Sursa foto: Hepta.ro

Adama Traore și-a ales „naționala” și a debutat împotriva lui Cristiano Ronaldo. Aripa de la Wolverhampton a îmbrăcat pentru prima oară tricoul Spaniei în amicalul jucat la Lisabona.

Fotbalistul în vârstă de 24 de ani evoluează pe postul de aripă dreapta și a atras atenția multor cluburi în ultimele luni, printre care și campioana Liverpool.

După ce a jucat pentru Spania la toate loturile de juniori, Traore a fost convocat și la lotul mare la finalul anului 2019, însă nu a putut debuta din cauza unei accidentări, iar apoi din cauza coronavirusului.

UPDATE, 8 octombrie, ora 18:05 / După ce a primit o propunere să joace și pentru Mali, țara de origine a părinților săi, Traore a decis până la urmă să joace pentru Spania. El a jucat 30 de minute în amicalul jucat de spanioli contra Portugaliei. Duelul s-a încheiat cu scorul de 0-0.


Adama Traore și-a ales „naționala”. Fusese convocat și de Mali

Adama Traore a trecut în ultimii ani printr-o transformare uluitoare. Adus în Anglia de la echipa a doua a lui FC Barcelona, în 2015, el a jucat pentru Aston Villa și Middlesbrough înainte de a semna cu Wolverhampton. Pe parcursul celor patru ani petrecuți în Marea Britanie, fotbalistul s-a dezvoltat din punct de vedere fizic și acum este o adevărată forță a naturii.

Evoluțiile sale din sezonul trecut, atunci când a reușit să marcheze 6 goluri și să ofere 12 pase decisive pentru Wolves în toate competițiile, i-au atras atenția inclusiv lui Jurgen Klopp, însă prețul solicitat de Wolverhampton a fost unul foarte mare. 75 de milioane de lire sterline, adică peste 80 de milioane de euro au cerut „lupii”.

Traore a rămas, astfel, la Wolves și continuă să evolueze excelent în Premier League. Jocul său l-a convins pe Luis Enrique să îl convoace din nou la naționala Spaniei, însă la același lucru s-a gândit și Mohamed Magassouba, selecționerul reprezentativei statului Mali, informează The Sun.

Părinții fostului jucător de la FC Barcelona sunt originari din Mali, astfel că Traore ar avea dreptul să joace pentru naționala din Africa. Dacă alege, totuși, să debuteze pentru Mali, Adama Traore nu va putea beneficia din cauza vârstei sale de noile reguli FIFA, prin care jucătorilor le este mai ușor să se răzgândească în privința naționalelor pentru care vor să evolueze.

Vrea să joace pentru Spania

Traore a ratat de două ori șansa de a debuta pentru Spania. În 2019, el a fost chemat pentru prima oară de Luis Enrique, însă nu a putut juca din cauza unei accidentări, în vreme ce în august a fost depistat pozitiv cu coronavirus înaintea meciurilor cu Germania și Ucraina.

Selecționerul Luis Enrique nu a renunțat la ideea de a-l avea pe Traore la lot și l-a convocat din nou pentru meciurile cu Portugalia, Elveția și Ucraina, care vor avea loc în această lună. De asemenea, și Mali vrea să îl folosească în amicalele cu Ghana și Iran.

Traore a primit ambele convocări și nu a anunțat deocamdată pe care o acceptă, însă într-un interviu acordat în 2018 unui ziar iberic, el a mărturisit că nu ia în calcul să joace decât pentru Spania.

„Nu am luat niciodată în calcul să joc pentru Mali, dar i-am ascultat din respect pentru ei și pentru că aceea este țara în care s-au născut părinții mei. Am vorbit cu oamenii de acolo și le-am explicat că nu vreau să joc decât pentru Spania”, spunea Traore pentru Marca.

Închide ×