News

Bătut și sechestrat în subsolul unui bloc din Corabia! Clipe de coșmar pentru un bărbat de 37 de ani

26.07.2020 | 15:57
Batut si sechestrat in subsolul unui bloc din Corabia Clipe de cosmar pentru un barbat de 37 de ani
ADVERTISEMENT

Bătut și sechestrat în subsolul unui bloc din Corabia! Este povestea unui bărbat de 37 de ani. Acesta a fost lovit cu bestialitate de un individ și închis într-un subsol de unde nu putea să iasă.

Mama acestuia a fost cea care a sunat la numărul de urgență, 112. Femeia le-a explicat oamenilor legii că fiul ei a fost agresat. În urma apelului, polițiștii au început să-l caute pe acesta.

ADVERTISEMENT

Bărbatul nu a putut oferi detalii cu privire la locul în care se află sechestrat, precizând doar ca a fost agresat în cursul serii trecute de o persoană și aruncat în subsolul unui bloc.

Clipe dramatice pentru un bărbat din Corabia

Acesta a mai spus că privește pe o fereastră mică, zărind o parcare auto. Polițiștii au reușit să-l găsească mai întâi pe agresor.

ADVERTISEMENT

Discutăm despre un bărbat de 39 ani, de asemenea domiciliat în Corabia. Acesta a fost condus la sediul poliției in vederea audierii, dar a refuzat să coopereze.

În cele din urmă aveau să fie dirijate operativ toate patrulele disponibile în zona blocurilor din localitate, folosindu-se sistemele acustice ale autospecialelor.

ADVERTISEMENT

Polițiștii au reușit să ia legătura și cu partea vătămată pe care au găsit-o în cele din urmă. Bărbatul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital.

Medicii i-au oferit primul ajutor și au încercat să-l stabilizeze. La fața locului, activitatile au mai continuat minute bune pentru clarificarea tuturor aspectelor și luarea măsurilor legale.

ADVERTISEMENT

Întreaga operațiune s-a desfășurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă judecătoria Corabia.

 

ADVERTISEMENT