Băutura pe care o caută tot mai mulți tineri a devenit foarte populară în ultima vreme. Este disponibilă în numeroase arome și oferă o stare de relaxare.
Atunci când ne gândim la o băutură apreciată de foarte multe persoane, poate cafeaua este prima care ne vine în minte. Există, însă, una care a devenit foarte populară în ultimii ani.
Mai exact, foarte mulți români au recunoscut că le plac foarte mult ceaiurile, care au fost consumate, în ultimii ani, în număr tot mai mare.
Mulți au investit nu doar în diverse ceaiuri, ci și în ceainice și cești din porțelan. Acestea din urmă pot costa chiar mai mult de 100 de lei. Un ceainic poate ajunge să coste chiar și până la câteva sute de lei.
De altfel, ceaiul concurează cu cafeaua, care este o altă băutură populară. Mai mulți români au recunoscut că au început să devină pasionați de ceaiuri. Acestea sunt consumate atât în scop terapeutic, cât și pentru relaxare.
“Până acum o lună eram sub nivelul mării la capitolul ceai. Acum câțiva ani beam ceaiul cu zahăr, în copilărie mă urcam singur în tei să culeg ceaiul, dar cam atât despre ceai.
Azi nu pot să zic că sunt vreun expert, doar că învăț, observ beneficiile ceaiurilor și mă documentez cât de mult pot.
Momentan investesc doar în ceaiuri, dar în curând o să investesc și în tehnică: în ceainice, presă franceză și altele. Ba chiar am aflat pe propria piele că poți să faci supradoză de ceai”, a scris un român pe platforma Reddit.
Românii au povestit, în mediul online, despre ce preferințe au în privința ceaiurilor. Multe persoane caută sfaturi și produse de calitate pe care să le consume.
“Un ceai bun este un hobby, nu doar o marcă de ceai”, a scris cineva în secțiunea de comentarii a postării.
Un alt consumator de ceaiuri a spus, de asemenea, că “cele mai bune plante sunt cele pe care le culegi cu mâna ta”.
Ceaiurile, ceainicele și ceștile speciale de ceai se află pe rafturile mai multor librării deoarece sunt asociate cu cititul și cu relaxarea. În plus, multe persoane au început să caute cărți despre ceaiuri și sunt interesate de modul în care se prepară această băutură.
Un librar din Hunedoara vinde ceaiuri aduse din Asia, apreciate de mulți “pentru savoarea lor și pentru starea pe care o dau”.
Este important să fie respectate indicațiile de preparare pentru ceaiuri. Acestea au instrucțiuni privind timpul în care trebuie să lași plantele în apa fierbinte. Dacă timpul este respectat, aroma se va păstra mai bine.
Mulți români adoră ceaiurile pentru aroma lor, dar și datorită beneficiilor terapeutice pe care le au. Prepararea și consumarea lor contribuie la o atmosferă plăcută.
“Prepararea ceaiului este o modalitate plăcută de a vă învigora simțurile și de a vă familiariza cu plantele și cu puterile lor vindecătoare.
Aveți ocazia să lucrați direct cu mâinile, pentru a crea ceva potrivit nevoilor și dorințelor voastre, participând astfel la procesul de menținere a unei stări bune de sănătate”, scrie Sarah Farr în cartea “Ceaiuri care vindecă”.
Ceaiurile vrac reprezintă opțiuni mai bune decât cele la pliculeț întrucât sunt mai naturale. Există mai multe motive, cum ar ri
“Se recomandă ceaiul vărsat, deoarece cel la pliculeţ nu mai are proprietăţi terapeutice. Şi asta din trei motive: 1. calitatea pulberii este greu de controlat;
2. dacă o plantă are un grad mare de mărunţire, pe fondul oxidării, îşi pierde valabilitatea (de la un an la două luni);
3. pliculeţul este confecţionat din material plastic oxidabil”, spunea fitoterapeutul Ovidiu Bojor (1924 – 2023), potrivit Adevărul.
În ultima vreme, a fost înregistrată o creștere în cazul vânzării de ceainice. Astfel de obiecte destinate servirii acestei băuturi sunt achiziționate mai ales de tineri, informează The Telegraph.
În Marea Britanie, ceaiurile au început să fie populare începând din secolul al XVII-lea. La început, erau consumate de către aristocrați, apoi de întreaga populație.
Britanicii au devenit, astfel, unii dintre cei mai mari consumatori de ceai din toată lumea. Ustensilele care se foloseau în trecut pentru prepararea și servirea ceaiului sunt tot mai apreciate de generațiile tinere.
Aceștia cumpără inclusiv fețe de masă retro, inele pentru șervețele sau vase pentru unt. Aproximativ o treime dintre persoanele care au vârste cuprinse între 29 și 44 de ani spun că ceainicele au redevenit populare. Un sondaj recent din Marea Britanie, citat de publicația menționată, arată aceste date.
Un brand care comercializează obiecte destinate consumului de ceai a raportat o creștete cu 20% a vânzărilor articolelor de porțelan alb. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în cazul produselor tradiționale, inclusiv ceainice. Au crescut și vânzările la căni și farfurioare.
Ceaiul este disponibil în mai multe tipuri și arome. Ceaiul negru este recunoscut datorită proprietăților antioxidante, la fel și ceaiul verde.