News

Bayern a anunțat suma pentru care Lewandowski poate părăsi clubul

06.06.2018 | 15:37
Bayern Munchen cere 200 de milioane de euro pentru transferul lui Robert Lewandowski

Robert Lewandowski este tot mai aproape să plece de la Bayern Munchen. Polonezul vrea o nouă provocare în carieră, iar bavarezii au stabilit prețul pentru care sunt dispuși să se despartă de atacantul de 29 de ani. Bayern va negocia cu orice club care va veni cu o ofertă care să depășească 200 de milioane de euro.

Impresarul lui Robert Lewandowski încearcă să facă posibil transferul polonezului de la Bayern Munchen. Are o sarcină foarte dificilă, având în vedere că atacantul are contract cu clubul până în anul 2021 și nu are clauză de reziliere. Până în acest moment s-au purtat discuții cu Manchester United, PSG și Chelsea.

Bayern Munchen cere 200 de milioane de euro pe Robert Lewandowski

Oficialii lui Bayern Munchen au anunțat că prețul de pornire pentru Lewandowski este de 200 de milioane de euro. Starul bavarezilor ar fi avut un conflict cu antrenorul Jupp Heynckess și dorește să plece. A fost foarte aproape să se transfere la Real Madrid, însă transferul a picat în cele din urmă.

151 de goluri și 35 de pase de gol a dat Robert Lewandowski pentru Bayern Munchen în 195 de meciuri