Bayern Munchen a făcut instrucție cu Leipzig în primul meci din noul sezon de Bundesliga. Bavarezii au câștigat partida de pe „Allianz Arena” cu scorul de 6-0. Luis Díaz a marcat primul său gol pentru noua echipă, iar Harry Kane a făcut spectacol în partea secundă a duelului.
Campioana Germaniei a început perfect meciul cu Leipzig. Olise a deschis rapid scorul în minutul 27, după mai multe ocazii ratate de echipa lui Kompany. Câteva minute mai târziu, Luis Díaz, jucătorul adus de la Liverpool, a înscris primul său gol pentru formația de pe „Allianz Arena”, după o pasă de la Gnabry.
Același Gnabry a contribuit decisiv și la golul de 3-0. Atacantul german l-a găsit excelent pe Olise, iar francezul a mărit diferența. Jucătorii de la Leipzig nu au reușit să își revină nici după pauză, iar asediul bavarezilor a continuat în partea secundă.
Harry Kane a înscris un hat-trick de zile mari. Atacantul englez a punctat de trei ori în doar 14 minute. La golul de 5-0, Luis Díaz, fostul jucător al lui Liverpool, a pasat decisiv. Bayern putea să mai marcheze, însă Gulácsi, portarul lui Leipzig, a reușit să evite câteva goluri.
Bayern Munchen arată excelent în acest start de sezon și se anunță drept o candidată la trofeul UEFA Champions League. Lothar Matthäus, fostul mare fotbalist german și câștigător al „Balonului de Aur”, e de părere că echipa lui Kompany poate pune în acest sezon mâna pe „Urecheată”.
„Dacă rămân feriți de accidentări, pot să se bată pentru primele patru locuri din Europa și chiar să câștige Liga Campionilor. Întrebarea cine va fi campioana Germaniei are un răspuns simplu – cu siguranță FC Bayern”, a declarat Matthäus pentru Kicker.