Fotbal international

Bayern Munchen – Monchengladbach 0-3 în Bundesliga! Surpriză imensă pe Allianz Arena

06.10.2018 | 21:30
Bayern Munchen  Monchengladbach 03 in Bundesliga Surpriza imensa pe Allianz Arena

Meciul Bayern Munchen – Borussia Monchengladbach a avut loc sâmbătă, de la ora 19:30, în cadrul celei de-a şaptea etape din Bundesliga. Bavarezii au pierdut, după o lungă perioadă de timp, pentru prima dată locul 1 în competiţia internă, ca urmare a ultimelor rezultate negative. Vezi toate detaliile partidei accesând aplicaţia de mai jos: echipele de start, comentariul LIVE TEXT minut cu minut, marcatorii etc.


UPDATE, ora 21.20. Fluier final. Hermann a marcat în minutul 88 pentru ca umilinţa lui Bayern să fie completă.


UPDATE, ora 19:48 / Monchengladbach își majorează avantajul prin Lars Stindl, care a profitat de o gafă uriașă în defensiva bavarezilor.


UPDATE, ora 19:45 / Oaspeții deschid surprinzător scorul prin francezul Alassane Plea.


UPDATE, ora 18:45 / Se știu echipele de start.


După şase etape clasamentul din Bundesliga oferă ca lider pe Borussia Dortmund, care are 14 puncte, unul mai mult decât Bayern şi Hertha. Adversara din acest meci, Borussia Monchengladbach, nu stă nici ea rău, cu 11 puncte ocupă locul 4, la egalitate de puncte cu RB Leipzig şi Werder Bremen şi are un singur eşec în cele şase etape.

Din 1965 încoace, când a luat fiinţă noul format al Bundesligii, Bayern a jucat 51 de meciuri pe teren propriu în compania celor din Monchengladbach. Care, deşi au avut în decada anilor 70-80 o echipă foarte puternică şi au ajuns o forţă inclusiv în Europa, se pare că deţin un adevărat complex când vine vorba de confruntările de la Munchen. Pentru că din 51 de meciuri au reuşit doar 3 victorii şi 11 egaluri, Bayern tăindu-şi partea leului, cu 37 de succese. Iar golaveraj e de-a dreptul zdrobitor: 125-46!  Cele trei victorii au avut loc în 1995, scor 2-1, în 2011 cu 1-0 şi în 2015 cu 2-0. Anul trecut a fost un categoric 5-1 pentru bavarezi.

Bayern Munchen - Borussia Monchengladbach. În imagine atacantul oaspeţilor, francezul Plea, venit în vară de la Nice
Bayern Munchen – Borussia Monchengladbach. În imagine atacantul oaspeţilor, francezul Plea

La capitolul indisponibilităţi Bayern are aceleaşi trei probleme ca şi pînă acum: Rafinha, Coman şi Tolisso, doar Hummels acuzând ceva ameţeli după meciul cu Ajax, dar sigur va fi în teren. Oaspeţii au mult mai multe probleme de lot: Nicolas, Beyer, Docoure, Musel, Drnic, Rafael şi Villalba sunt toţi out şi cel puţin trei dintre ei sunt piese de bază la Monchengladbach (Docoure, Drnic şi Rafael).