Franz Beckenbauer a îndurerat lumea fotbalului pe data de 7 ianuarie 2024. Uriașul poreclit „Der Kaiser” a murit la vârsta de 78 de ani, iar oficialii clubului Bayern Munchen au luat decizia de a-l omagia pe cel care a scris istorie în tricoul bavarezilor, dar și al naționalei Germaniei.
Franz Beckenbauer a fost de departe unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria Germaniei și nu numai. El a avut o carieră strălucitoare de-a lungul timpului și a cucerit titlul european și mondial cu Germania, în 1972, respectiv 1974.
De asemenea, fundașul a câștigat în două rânduri Balonul de Aur (1972 și 1976). De fiecare dată, suporterii se îndrăgosteau de felul cum își etala calitățile extraordinare, fiind desemnat și de patru ori cel mai bun fotbalist din Germania, în perioada 1966 – 1976.
„Der Kaiser” a făcut parte și din acea generație a lui Bayern care a dominat fotbalul european, cucerind timp de trei sezoane consecutive Cupa Campionilor Europeni. În sezonul 1966/67, Beckenbauer și echipa sa au ridicat Cupa Cupelor, asta pe lângă cele 4 titluri și 4 cupe câștigate în Germania.
584 de apariții a strâns Franz Beckenbauer în tricoul celor de la Bayern Munchen și a marcat nu mai puțin de 75 de goluri. Cel mai titrat club din Germania a luat decizia de a-l omagia într-un mod emoționant, iar decizia a fost anunțată duminică, 8 decembrie, pe site-ul oficial al bavarezilor.
Concret, conducerea lui Bayern Munchen a anunțat că va retrage tricoul cu numărul 5, în semn de apreciere pentru cariera fabuloasă a celui poreclit „Der Kaiser”. „Franz Beckenbauer va rămâne de neatins, va fi pentru totdeauna Kaiserul nostru”, a început discursul Herbert Hainer, în timp ce imagini cu Franz Beckenbauer erau derulate în timpul ceremoniei.
„Numărul 5 va fi rezervat unei moșteniri unice, pentru că clubul nostru și istoria sa sunt pur și simplu de neconceput fără Franz”, a încheiat Hainer. Beckenbauer a ocupat și funcția de președinte de onoare al lui Bayern în perioada 2009 – 2024.