News

Bază militară din Germania, sabotată. Cine ar fi putut obține accesul ilegal

O bază militară germană ar fi fost sabotată prin blocarea accesului la intrare și ieșire. Cum s-ar fi obținut accesul
14.08.2024 | 19:58
Baza militara din Germania sabotata Cine ar fi putut obtine accesul ilegal
Cine ar fi putut accesa ilegal o bază militară de lângă Koln. Aceasta ar fi fost sabotată. Sursa foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Au fost momente de panică la o bază aeriană germană. Un punct strategic prin intermediul căruia Ucraina primește ajutor  a fost temporar închis miercuri, 14 august.

Bază aeriană, suspectată că ar fi fost sabotată

Este vorba despre baza aeriană militară Köln-Wahn. Se presupune că s-ar fi încercat anumite acțiuni de sabotaj, dar aceasta va fi redeschisă, conform unui purtător de cuvânt al armatei, scrie Agerpres.

ADVERTISEMENT

Până să se facă anunțul, agențiile AFP și Reuters raportaseră că accesul în această bază, situată lângă aeroportul din Köln, a fost restricționat. De asemenea, soldaților de acolo li s-ar fi spus să evite consumul apei de la robinet. Între timp, autoritățile desfășurau o investigație privind posibilele acte de sabotaj.

Baza militară a fost pusă sub interdicție de intrare și ieșire „întrucât există suspiciunea unei tentative de intruziune”, a declarat un reprezentant al Ministerului german al Apărării, confirmând informațiile apărute anterior în revista Der Spiegel.

ADVERTISEMENT

O altă informație importantă care circulă în spațiul public se referă la faptul că apa din bază ar fi fost contaminată după o „intruziune” forțată în incintă, a dezvăluit o sursă din securitate pentru Reuters.

Ce ar fi fost în spatele presupusei acțiuni de sabotaj

Această posibilă pătrundere ilegală ridică îngrijorări legate de un act de sabotaj, a adăugat purtătorul de cuvânt, fără a oferi detalii despre persoanele implicate.

ADVERTISEMENT

Măsura de a interzice consumul apei de la robinet a fost luată preventiv. Acest lucru a dus automat la pornirea anchetei de către poliția militară și de agențiile de informații privind presupusul sabotaj, a mai spus aceeași sursă.

Potrivit Der Spiegel, poliția militară a primit rapoarte referitoare la mai multe cazuri de probleme gastrointestinale, însă nu s-a confirmat încă o legătură directă cu apa potabilă din bază. Köln-Wahn adăpostește, pe lângă alte obiecte folosite de armată, flota de avioane militare folosite de cancelarul Olaf Scholz și miniștrii săi.

ADVERTISEMENT

NATO a mai transmis cu alte ocazii că ar putea fi vorba despre o campanie orchestrată de Moscova, implicând acțiuni ostile precum sabotajul și atacurile cibernetice, însă nu există indicii clare despre cine ar fi putut accesa ilegal baza din orașul german.

ADVERTISEMENT