Ana Bogdan a fost felicitată de una dintre cele ma bune schioare din istorie, Lindsey Vonn. Americanca i-a scris pe Instagram: „Sunt mândră de tine!”. Ana Bogdan a reacţionat imediat: ”Înseamnă enorm pentru mine! Mulțumesc”.

Ana Bogdan a câștigat pentru al doilea an consecutiv trofeul de la BCR Iași Open. Sportiva de pe locul 49 WTA s-a impus după o oră și 23 de minute de joc în fața principalei favorite, Irina Begu (31 WTA), scor 6-2, 6-3.
Grație triumfului de la turneul din Moldova, Ana Bogdan și-a asigurat un cec în valoare de 13.040 de euro şi 160 de puncte WTA, în timp ce Irina Begu și-a trecut în cont suma de 6.960 de euro şi 95 de puncte WTA.
Emoțiile le-au cuprins pe cele două jucătoare la festivitatea de premiere. Atât Irina Begu, cât și Ana Bogdan au izbucnit în plâns, în aplauzele zgomotoase ale spectatorilor.
„În primul rând, felicitări, Ana! Felicitări pentru acest turneu, pentru ultima perioadă în care ai jucat extraordinar de bine. Felicitări echipei, faceți o treabă foarte bună.
Mulțumesc mult pentru invitație și pentru această primire, m-am simțit extraordinar, chiar dacă azi n-a fost să fie. Îmi pare rău că n-am făcut cel mai bun meci, însă sper că v-ați bucurat de toată această săptămână.
Aș vrea să-i mulțumesc și antrenorului meu, Victor (n.r. – Crivoi). Știu că nu e ușor de lucrat cu mine (n.r. – începe să plângă). Au fost câteva meciuri grele și emoțiile se văd. Vă mulțumesc tuturor pentru această organizare minunată și sper să ne vedem la anul”, au fost cuvintele Irinei Begu.
„Am emoții mai mari acum decât am avut în timpul meciului, pentru că încă nu realizez ce s-a întâmplat și cred că încă visez! Am visat foarte mult la acest moment și mi-am dorit extrem de mult să țin încă o dată acest trofeu în brațe. Iată că am reușit!
Acest trofeu simbolizează puterea mea interioară de a lupta mereu (n.r. – începe să plângă). Ducem lupte pe care puțini le știu, sunt lupte în spatele cortinei, dar pentru mine acest trofeu simbolizează acea putere interioară pe care fiecare dintre noi o avem și pe care trebuie să o scoatem la suprafață. Să arătăm că putem să ne îndeplinim visurile!
Irina, îți doresc din tot sufletul mult succes și, crede-mă, datorită ție am încercat să fiu mai bună azi, să-mi ridic nivelul. Îți mulțumesc din suflet. Cel mai greu moment din viața noastră e acel moment în care trebuie să jucăm una împotriva celeilalte”, a spus Ana Bogdan.
Irina Begu (31 WTA) și-a respectat statutul de favorită și s-a calificat în finala turneului de la BCR Iași Open 2023. Românca a învins-o în semifinale pe Tamara Zidansek (139 WTA), scor 5-7, 6-4, 6-3. Partida a durat două ore și 58 de minute.
În finala de duminică, Irina Begu se va duela cu Ana Bogdan. Românca născută la Sinaia este a doua favorită la câștigarea competiției și este deținătoarea en-titre a trofeului. Cele două sportive și-au asigurat fiecare un cec în valoare de 6.960 de euro şi 95 de puncte WTA.
Ana Bogdan (49 WTA) s-a calificat în finala turneului BCR Iași Open 2023. Românca a trecut în penultimul act de Raluca Șerban (Cipru, 166 WTA), scor 6-3, 4-6, 6-3, după două ore și 52 de minute de joc.
În meciul pentru trofeu, Ana Bogdan se va duela cu învingătoarea din meciul Irina Begu – Tamara Zidansek. Grație performanței de la Iași, Ana Bogdan a urcat pe cea mai bună poziție în clasamentul WTA din carieră.
În clasamentul WTA Live, Ana Bogdan se află pe locul 44. Dacă va obține trofeul, jucătoarea născută la Sinaia va urca încă cinci locuri până pe poziția a 39-a. Cea mai bună clasare pentru Ana Bogdan în carieră era locul 46.
Primele două favorite de la BCR Iași Open 2023, Irina Begu și Ana Bogdan, s-au calificat în faza semifinalelor.
Rezultatele înregistrate în meciurile jucate vineri, 21 iulie, în sferturile de finală:
Programul meciurilor din semifinale:
Anca Todoni (472 WTA) a început excelent confruntarea din optimi cu Jil Teichmann (124 WTA). Românca a câștigat primul set cu 7-5, însă sportiva din Elveția avea să întoarcă soarta calificării.
Teichmann a câștigat următoarele două seturi, 6-3, 6-3 și s-a calificat în sferturi după două ore și 44 de minute de joc. Învingătoarea din meciul Irina Begu – Reka-Luca Jani va fi adversara din sferturi a lui Jil Teichmann.
Andreea Prisăcariu (364 WTA), cealaltă româncă ce a evoluat miercuri în optimi la Iași, a fost eliminată în două seturi de Tamara Zidansek (139 WTA), scor 2-6, 4-6, după o oră și 28 de minute de joc.
Irina Bara (218 WTA) a pierdut meciul din primul tur la BCR Iași Open 2023. Românca a cedat după o luptă de trei seturi cu Elsa Jacquemot (186 WTA), scor 6-1, 6-7(2), 3-6. Irina Bara a fost eliminată după două ore și 41 de minute de joc.
Tot în primul tur la turneul din Moldova a pierdut și Miriam Bulgaru (215 WTA). Jucătoarea în vârstă de 24 de ani a pierdut împotriva Laurei Pigossi (138 WTA), scor 7-5, 0-6, 1-6, după două ore și 40 de minute.
Irina Begu (31 WTA) s-a calificat în optimi, după o victorie în minimum de seturi împotriva lui Chloe Paquet (213 WTA), scor 7-6(4), 6-1. Gabi Ruse (158 WTA) a pierdut cu Conny Perrin (433 WTA), scor 4-6, 1-6.
Ana Bogdan s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Iaşi după ce a trecut în trei seturi de Barbora Palikova, din Cehia. Românca a câştigat cu 2-6, 7-5, 6-1 şi s-a calificat în optimi. Tot acolo este Andreea Prisăcariu şi Anca Todoni. Miriam Bulgaru, Gabriela Ruse, Irina Begu şi Irina Bara pot face pasul spre optimi.
În perioada luni, 17 iulie – duminică, 24 iulie, are loc a doua ediție a turneului WTA de 125 de puncte, turneu de categoria challanger, BCR Iași Open pe terenrile din orașul cel mai frumos al Moldovei. Prima ediție, disputată anul trecut, a fost câștigată de Ana Bogdan după finala cu Pana Udvardy din Ungaria. Partidele vor fi transmise de Digi Sport 2 în exclusivitate.
Turneul challanger BCR Iași Open 2023, de 125 de puncte și dotat cu premii în valoare de 125.000 de euro, are două jucătoare prezente la Wimbledon în postura primilor doi capi de serie. Ambele sunt românce
iar una dintre ele este nimeni alta decât câștigătoarea primei ediții.
Le-am numit aici pe Irina Begu, principala favorită și pe Ana Bogdan, cea care a obținut primul titlu din istoria BCR Iași Open. Nu puțină lume susține chiar că sunt mari șanse să avem de această dată o finală sută sută românească Irina Begu – Ana Bogdan, dacă, bineînțeles, nu va apărea vreo surpriză de proporții.
Nu doar cele două mari favorite Irina Begu și Ana Bogdan sunt prezente dintre românce la BCR Iași Open 2023, Organizatorii competiției au inclus pe tabloul principal nu mai puțin de opt jucătoare autohtone, ce e drept trei obținând acest drept ca urmare a faptului că au primit wild-carduri.
În afara Irinei și Anei participă Gabriela Ruse, Irina Bara, Miriam Bulgaru și pe bază de invitație Anca Todoni, Ilinca Amariei și Andreea Prisăcaru, jucătoarea care a evoluat într-un meci de Billie Jean King Cup împotriva liderului mondial, poloneza Iga Swiatek, pierzând cu 6-0, 6-0 meciul, deci fără a lua măcar un game!
Organizatorii BCR au vrut să ofere o mulțime de șanse tinerelor speranțe ale tenisului românesc și prin urmare pe tabloul calificărilor, format din 16 jucătoare, nu mai puțin de jumătate au fost românce. Dar aproape toate nu au știut să profite de această oportunitate și au fost eliminate încă din primul tur.
În al doilea tur al calificărilor a mai rămas dintre cele opt doar Oana Gavrilă, care avea să piardă și ea, clar, în două seturi la slovena Erjevec. Însă Oana Gavrilă a intrat pe tabloul principal din postura a ceea ce se numește în tenis lucky-looser, adică pierzătorul norocos. Eliminarea tuturor jucătoarelor noastre în calificări spune, din păcate, mult despre nivelul lor valoric scăzut.
Cele 16 jucătoare amintite nu reprezintă toate româncele prezente la BCR Iași Open 2023. Mai există o sportivă născută în țara noastră dar care a ales, urmare și a unor neînțelegeri cu FRT, sî reprezinte Cipru, o țară care în sportul alb a existat doar prin simpaticul Marco Baghdatis, la feminin fiind ca și inexistentă.
Este vorba despre Raluca Șerban, 26 ani, locul 166 WTA, care în primul tur va avea ca adversară o jucătoare venită din calificări, Ekaterina Yashina, locul 440 mondial. Șerban a declarat că este bucuroasă de faptul că poate participa la acest turneu, ea, de regulă, evoluând la turnee de ITF.