News

Beat la volan, un șofer de TIR a încercat să dea 2.700 euro mită polițiștilor. Cum au reacționat oamenii legii

Un șofer de TIR a încercat să dea 2.700 de euro mită polițiștilor din Botoșani, după ce a fost prins conducând beat. Ce alcoolemie avea
28.10.2024 | 14:11
Beat la volan un sofer de TIR a incercat sa dea 2700 euro mita politistilor Cum au reactionat oamenii legii
Beat la volan, un șofer de TIR a încercat să dea 2.700 euro mită polițiștilor. colaj Fanatik/ Foto captură video DGA
ADVERTISEMENT

Un șofer de TIR a încercat să dea 2.700 de euro mită polițiștilor din Botoșani, după ce a fost prins conducând beat. Tânărul de 34 de ani a fost oprit pentru un control de rutină, dar s-a ales cu dosar penal.

Mită de 2.700 de euro oferită polițiștilor de un șofer de TIR. Bărbatul era beat

Mită uriașă oferită polițiștilor rutieri, în timpul unui control pe străzile din municipiul București. În noaptea de 26 spre 27 octombrie, un șofer de TIR, în vârstă de 34 de ani, a fost oprit de oamenii legii.

ADVERTISEMENT

După ce i-au cerut actele mașinii, oamenii legii au constatat că bărbatul mirosea foarte puternic a alcool. Au decis să îl testeze cu aparatul etilotest, reieșind o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Prin urmare, polițiștii l-au informat că va rămâne fără permisul de conducere și i se va deschide dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Realizând că își va pierde locul de muncă, șoferul de TIR a decis să „acționeze”.

ADVERTISEMENT

Bărbatul a oferit unuia dintre polițiști aproape 2.700 de euro mită, sperând că astfel va scăpa de măsurile luate de autorități. Însă, oamenii legii au refuzat șpaga, iar momentul a fost înregistrat cu aparatura tip body-cam.

ADVERTISEMENT

„După ce polițiștii i-au adus la cunoștință conducătorului auto faptul că i se va întocmi dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. de art.336 din Codul Penal, aceasta a oferit unuia dintre agenții de poliție, cu titlu de mită, suma de 2.650 de euro, pentru a nu se dispune măsurile legale pentru abaterea constatată.

ADVERTISEMENT

Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip body-cam, au refuzat categoric propunerea conducătorului auto și au sesizat Serviciul Județean Anticorupție Botoșani”, a anunțat Direcţia Generală Anticorupţie.

Conducătorul auto a rămas fără permis și s-a ales cu dosar penal

Ofițerii rutieri au anunțat polițiștii anticorupție, care au sosit la fața locului pentru desfășurarea cercetărilor. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, fiind întocmit dosar penal pentru dare de mită.

ADVERTISEMENT

Un alt incident în care a fost implicat un șofer beat a fost raportat, luni dimineața, în Arad. Bărbatul, care conducea o ambulanță privată, a provocat un eveniment rutier fără victime, iar cu acest prilej polițiștii au descoperit că șoferul era sub influența alcoolului.