News

Bebeluș abandonat lângă un tomberon, salvat de o femeie din Baia Mare

05.01.2021 | 15:32
Bebelus abandonat langa un tomberon salvat de o femeie din Baia Mare
ADVERTISEMENT

O femeie din Baia Mare a găsit un copil abandonat pe stradă, lângă un tomberon. Femeia l-a luat acasă, l-a spălat și l-a hrănit, informează Agerpres.

Ulterior, salvatoarea bebelușului a alertat și poliția care a început cercetările pentru identificarea părinților.

ADVERTISEMENT

Copilul se află acum la secția de pediatrie a Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare pentru evaluarea stării sale de sănătate.

Bebelușul abandonat a ajuns la Spitalul de Urgență

Poliţiştii din Baia Mare au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în jurul orei 21.00 (luni seara n.red.), o femeie a găsit abandonat un bebeluş pe strada Horea, din municipiu, lângă un tomberon din spatele unui imobil. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit faptul că apelanta a găsit bebeluşul, l-a dus la domiciliul său, l-a spălat, i-a dat să mănânce, după care a anunţat ambulanţa şi organele poliţie. Minorul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare, Secţia Pediatrie”, a spus Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

ADVERTISEMENT

Pe lângă cercetările pentru identificarea părinților, a fost deschis și dosar penal pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului.

În funcţie de evoluţia stării de sănătate a copilului şi verificările ulterioare, se va stabili dacă este necesară schimbarea încadrării juridice.

ADVERTISEMENT

Un caz similar a avut loc recent în București, pe 22 decembrie, când un bebeluș a fost găsit abandonat într-o pungă în fața unui bloc.

Copilul a fost preluat și transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, pentru îngrijiri medicale, starea sa fiind bună, se precizează într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

ADVERTISEMENT

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei în vederea identificării mamei.

Potrivit datelor autorităților, în fiecare an circa 1.000 de nou născuți sunt abandonați numai în spitale, mulți dintre ei cu probleme grave de sănătate.

ADVERTISEMENT
Tags: