Liberalii vor să afle dacă președintele ar putea candida, ca independent pe listele PNL de candidați, fără a fi necesară vreo modificare legislativă.
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile parlamentare a amânat luni pentru vineri analiza solicitării PNL de clarificare a cazului în care președintele României poate candida – fără vreo modificare legală – ca independent, pe listele electorale ale unui partid.
Amânarea s-a datorat faptului că liberalii au trimis inițial solicitarea incompletă, emailul trimis la BEC neavând atașate documentele la care se făcea referire în cuprinsul său.
Înainte să ia o decizie, membrii BEC vor să parcurgă solicitarea oficială transmisă de PNL, anexele invocate în solicitare și să audă opinia juridică a reprezentantului PNL, avocatul Cristian Ene, pe această temă. Luni, acesta din urmă a lipsit de la ședința BEC.
Liberalii au solicitat opinia BEC, după ce au primit avizul Consiliului Legislativ pentru proiectul de modificare a legii, care i-ar permite președintelui Iohannis să candideze la parlamentare, botezat în spațiul public “amendamentul Iohannis”. Consiliul a precizat într-o observație că șeful statului ar putea candida, chiar și fără modificarea legislativă.
Inițiativa legislativă a fost propusă de liderii grupurilor PNL de la Camera Deputaților și Senat, Gabriel Andronache, respectiv Daniel Fenechiu.
Aceștia propun modificarea şi completarea art. 52 din Legea nr. 208/2015 ”privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente”, cu modificările şi completările ulterioare, prin introducerea unui nou alineat, cu următorul cuprins:
„Preşedintele României, în functie la data alegerii Camerei Deputaţilor și Senatului, dacă se află în ultimele trei luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat.
În cazul în care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte”.
Consiliul Legislativ a avizat cu observații propunerea PNL, apreciind însă că ”președintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau de deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate”.
Pe de altă parte, Consiliul Economnic şi Social (CES) a dat aviz nefavorabil propunerii PNL.”Independenţa Preşedintelui, reclamată de Constituţie, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid”.
Aflat la New York pentru Adunarea Generală a ONU, președintele României a negat că și-ar dori o lege specială pentru o candidatură a sa, fără a exclude categoric vreo intenție de a candida pentru un loc în Parlamentul României.
„Dați-mi voie să lăsăm chestiunea de candidatură sau nu, sau ce facem în perioada următoare pentru o discuție care va avea loc în România, dacă este despre România.
Dar despre această lege, pot să vă spun și acum, că pentru mine este foarte clar: nu am dorit o lege pentru mine, nu doresc o lege pentru mine și pot să vă spun cu certitudine că voi avea grijă ca această lege să nu existe.
Nu este posibil să se facă o lege pentru o persoană și atunci cred că m-am exprimat foarte clar. Nu va exista această lege și nu doresc eu, personal, să existe”, a spus Klaus Iohannis, la New York.
Întrebat dacă există o altă soluție juridică, președintele a răspuns: „Toate acestea le vom discuta acasă”.