Sport

EXCLUSIV / Gigi, PEDEPSIT exemplar! Contestă decizia!

Update 00:09. Patronul Stelei a fost extrem de supărat după ce a aflat că a fost pedepsit pentru modul în care s-a purtat în ziua sa de libertate. Conform surselor FANATIK.RO, Gigi Becali şi-ar...
EXCLUSIV  Gigi PEDEPSIT exemplar Contesta decizia
ADVERTISEMENT

Update 00:09. Patronul Stelei a fost extrem de supărat după ce a aflat că a fost pedepsit pentru modul în care s-a purtat în ziua sa de libertate. Conform surselor FANATIK.RO, Gigi Becali şi-ar fi pus deja avocaţii la treabă şi va contesta hotărîrea celor din penitenciarul Poarta Albă: “E dezamăgit. Consideră că iar este persecutat şi că era normal să discute cu presa pentru că era o presiune foarte mare din partea acesteia, dar şi a opiniei publice. Şi nu doar pe el, ci pe întreaga familie. Speră să fie înţeles şi să îşi primească înapoi drepturile“, susţin sursele noastre.

15.05.2015

UPDATE 19:04 / Gigi Becali a ieşit pe 12 mai pentru 24 de ore din penitenciar, în permisie, după aproximativ un an de zile de cînd a fost condamnat defintiv, pe data de 20 mai 2013, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie după finalizarea “Dosarului Valiza”. După ce a ajuns la reşedinţa sa din Pipera, patronul Stelei a început un circ mediatic de care fusese avertizat încă de la plecarea de la penitenciarul Poara Albă să nu-l provoace. “Gigi Becali nu a avut voie să dea acele declaraţii jurnaliştilor după ce i s-a dat dreptul să plece acasă în permisie pentru 24 de ore. Dînsul trebuia să se prezinte în linişte acasă, să stea cu familia în linişte, să se prezinte la secţia de poliţie de care aparţine atunci cînd ajungea acasă şi cînd se întoarcea la penitenciar. Din păcate pentru el, domnul Becali a încălcat destule reguli, abateri pe care conducerea penitenciarului le-a semnalat, iar în cel mai scurt timp i se va comunica şi dînsului poziţia conducerii penitenciarului”a dezvăluit pentru FANATIK.RO, miercuri dimneaţă, Gabriel Botezan, purtătorul de cuvînt de la penitenciarul Poarta Albă

ADVERTISEMENT

I s-a tăiat dreptul la pachet pentru o lună şi dreptul la o vizită pe saptămînă

În aceste condiţii, conducerea penitenciarului Poarta Albă nu a stat prea mult pe gînduri, iar în cursul zilei de miercuri, după ce a analizat comportamentul lui Gigi Becali în cele 24 de ore pe care le-a petrecut în libertate, l-a anunţat pe acesta sancţiunile. FANATIK.RO a aflat că patronului Stelei i s-a interzis dreptul la pachet pentru o lună de zile, iar din cele patru vizite pe lună i s-a tăiat una. Totodată lui Gigi Becali i s-a interzis să mai intre în direct  prin telefon  la orice televiziune.

**************************************************************

Gigi Becali a folosit la maximum ziua de libertate pe care a primit-o drept răsplată pentru bună purtare în penitenciarul Poarta Albă. A vizitat cimitirul unde este îngropată mătuşa sa, a fost la biserica din Pipera, s-a întîlnit cu Reghecamf şi cu jucătorii săi favoriţi şi a petrecut timp preţios alături de familia sa. Însă, ce a şocat pe parcursul întregii zile de luni a fost comportamentul afişat de Becali. Acesta a demonstrat, încă o dată, că este dependent de publicitate şi a făcut circ pe tot parcursul zilei cu reprezentanţii presei pe urmele sale.

ADVERTISEMENT

“Nu avea voie să dea presei declaraţiile respective, o să i se comunice decizia conducerii penitenciarului”

Conduita lui Becali i-a şocat atît pe reprezentanţii penitenciarului Poarta Albă, cît şi pe avocaţii săi. Gabriel Botezan, purtătorul de cuvînt al puşcăriei unde este încarcerat patronul Stelei, a declarat că omul de afaceri a încălcat aproape toate regulile pe care trebuie să le respecte un deţinut în ziua în care este eliberat să îşi viziteze familia. “Domnul Becali nu avea voie să facă tot ce a făcut în cele 24 de ore în care a fost liber. Dînsul trebuia să se ducă în linişte acasă, să-şi vadă familia în linişte, să se prezinte cu documentul de eliberare provizorie la poliţia unde aparţine şi să se prezinte la penitenciar la ora stabilită de conducere. Din păcate, dînsul a respectat doar ora la care s-a prezentat la penitenciar şi faptul că s-a dus cu documentul la poliţie cînd a ajuns acasă şi cînd a plecat de acasă. În rest, a încălcat aproape toate regulile unui deţinut care iese pentru 24 de ore în permisie. Nu avea voie să dea declaraţiile respective presei, cu iz politic şi aşa mai departe. Însă este responsabil pentru faptele pe care le face. Totodată, nici să intre la telefon, în emisiunile televizate, nu avea voie. Dar dînsul a spus că sună avocata. Normal că domnul comandat a aflat de declaraţiile sale , deoarece acestea au fost date aproape toată ziua la televizor. În zile următoare domnului Becali i se va comunica decizia conducerii după ce dînsul a încălcat unele reguli. Însă, pînă atunci dînsul îşi poate urma liniştit mersul la lucru la Academia domnului Hagi”, a dezvăluit pentru FANATIK.RO purtătorul de cuvînt de la Poarta Albă.

P: 500 RON BONUS in Cazinoul Unibet. Înregistreaza-te acum!

 

Tags: