Stiri sportive

TREMURĂ?! Rădoi, probleme cu “Valiza” naşului Gigi?

BECALI. Răsturnare de situaţie în "Dosarul Valiza", la şase ani distanţă după ce Gigi Becali a fost trimis în judecată! Fostul internaţional Anton Doboş, care în momentul flagrantului...
22.10.2014 | 08:55
TREMURA Radoi probleme cu Valiza nasului Gigi
ADVERTISEMENT

BECALI. Răsturnare de situaţie în “Dosarul Valiza”, la şase ani distanţă după ce Gigi Becali a fost trimis în judecată! Fostul internaţional Anton Doboş, care în momentul flagrantului făcut de către DNA era oficial al lui U Cluj, a fost chemat, în cursul zilei de miercuri, la sediul DNA pentru audieri. În urma şedinţei de urgenţă, care a durat o oră, Toni Doboş a fost acuzat de luare de mită, acest dosar fiind disjuns din “Dosarul Valiza”.

“Sînt nevinovat şi este neplăcut că sînt chemat a doua sau a treia oară la DNA”, s-a rezumat să declare, la finalul audierilor, Doboş. Peste trei zile, Gigi Becali ar trebui să afle sentinţa din partea Curţii de Apel Constanţa în “Dosarul Valiza”! Acuzarea lui Doboş a agitat şi mai mult apele, iar pe lîngă Becali, şi alţi oameni sînt speriaţi că pot ajunge şi ei sub acuzare!

ADVERTISEMENT

BECALI. În luna decembrie a anului 2008, Gigi Becali era trimis în judecată în “Dosarul Valiza”, latifundiarul din Pipera fiind acuzat de “dare de mită” şi “fals în înscrisuri sub semnătură privată”. Alături de Becali au mai fost trimişi în judecată Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă, Raul Volcinschi şi Radu Gheorghe Marino, iar Mirel Rădoi şi Petre Marin au fost, pentru o perioadă, acuzaţi pentru declaraţii mincinoase.

Doboş a fost primul. Cine urmează?

Acuzele care i se aduc lui Anton Doboş au creat panică în rîndul celor care, în 2008, au fost audiaţi şi anchetaţi de către DNA! “Se gîndesc să nu fie şi ei puşi sub acuzare, mai ales că la vremea respectivă au fost aproape să fie încătuşaţi. Nici acum nu vor să vorbească despre audierile la care au fost supuşi, chiar dacă niciodată nu vor declara în faţa mass-mediei că au aceste temeri. Această acţiune a DNA-ului vine într-un moment în care nimeni nu se mai gîndea la urmări, ne aşteptam chiar ca Gigi Becali să recupereze valiza cu bani”, au declarat apropiaţii celor implicaţi.

ADVERTISEMENT

romania dobos

Ce spun cei implicaţi în “Dosarul Valiza”

FANATIK.RO a discutat cu o parte din cei care au fost martori sau acuzaţi pentru mărturii mincinoase, printre ei fiind Mirel Rădoi şi Petre Marin.“Eu nu mai am nici o implicare, am fost la DNA în urmă cu mai mulţi ani. Îmi pare rău pentru ce i se întîmplă lui Doboş, dar eu nu mai am nici o treabă”, a fost reacţia lui Petre Marin. Un alt martor implicat în dosar, Zeno Bundea, a avut aceeaşi atitudine ca a fostului fundaş stînga al Stelei. “Am fost implicat în calitate de martor, am spus ceea ce s-a întîmplat atunci. Preşedintele (n.r. Anton Doboş) a venit în vestiar şi ne-a comunicat că avem o primă foarte mare. Chiar dacă nu ştiam de unde vine şi ne întrebam asta, ne-a interesat doar să jucăm foarte bine. Am aflat după aceea, din presă, ce s-a întîmplat. Nu îmi convine să mă aflu în ipostaza asta, dar nu am ce face”.

Ce se întîmplă cu Becali?

BECALI. Acţiunea DNA de marţi survine după ce Curtea de Apel Constanţa a decis să amîne pronunţarea unei sentinţe în ceea ce îl priveşte pe Gigi Becali în “Cazul Valiza”. Vineri, 24 octombrie, este data stabilită de completul de judecată pentru a se pronunţa în privinţa celui mai cunoscut caz de mită din fotbalul românesc. “A văzut la televizor ce s-a întîmplat! Noi, cei apropiaţi lui Becali, credem că este o coincidenţă prea mare ceea ce se întîmplă, însă nu putem să ne dăm cu părerea acum, ar fi tardiv, însă ne gîndim că ţinta reală este Gigi Becali”, au punctat şi sursele FANATIK.RO din anturajul patronului stelist.

ADVERTISEMENT

gigi-sentinta-660x467

Citeşte şi: Becali, în tribună! Primul meci al patronului stelist!

Ce a scris DNA în rechizitoriu?

BECALI. Conform rechizitoriului de la acea perioadă, DNA preciza că cei 1,7 milioane euro au fost acordaţi pentru ca jucătorii lui U Cluj să îşi apere corect şansele în meciul cu rivala CFR Cluj. “În perioada 4-7 mai 2008, George Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la “Universitatea Cluj” aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a a Campionatului Naţional de Fotbal – Liga I – circa 100.000 de euro pentru fiecare fotbalist- aceştia urmînd să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-şi apere corect şansele şi să cîştige meciul cu “CFR 1907 Cluj”, precizau procurorii din cadrul DNA.

PARIU FARA RISC de pâna la 150 Ron la Unibet! Fa-ti si tu un cont acum!