Vârul torinezilor a marcat 28 de goluri în 38 de partide în toate competiţiile în ultimul sezon şi a atras rapid atenţia cluburilor importante. Internaţionalul italian a fost dorit de Manchester United şi Chelsea, însă formaţia din Serie A a refuzat o ofertă de 75 de milioane de euro pentru atacantul de 23 de ani care s-a clasat pe podiumul golgheterilor din campionatul italian.
Urban Cairo, preşedintele lui Torino, a recunoscut că s-a întâlnit cu Florentino Perez şi a discutat despre transferul lui Belotti: “Am luat cina cu Florentino Perez şi am discutat despre jucători cu o clauză de reziliere a contractului mare şi l-am menţionat şi pe Andrea Belotti”, a declarat omul care se află la şefia clubului antrenat de Sinija Mihailovic.
Preţul lui Andrea Belotti l-a convins pe Florentino Perez să îl cumpere
“Din momentul în care i-am spus clauza lui Belotti, pe care el nu o ştia, a devenit mult mai atent. Dacă avea o clauză de 20 de milioane de euro nu îl interesa.”, a fost declaraţia lui Cairo despre perla echipei. Căpitanul lui Torino a fost adus în 2015 de la Palermo pentru 7,5 milioane de euro şi ar putea reprezenta un profit important pentru club în cazul în care ajunge la Real Madrid.
“Andrea este un tip excepţional şi este iubit de toată lumea. El a rămas cu picioarele pe pământ chiar şi în momentele în care s-a vorbit despre o ofertă de 100 de milioane de euro pentru el“, a completat conducătorul lui “Toro”. Atacantul are în acest sezon cinci goluri în zece partide în toate competiţiile, fiind accidentat aproximativ o lună.