Numărul românilor care au statut de funcționar public al Uniunii Europene este estimat în jurul a 2.000 de persoane, neexistând însă o centralizare oficială a numărului exact al acestora. Având acest statut, aceștia vor primi, în anumite condiții, pensii speciale care vor fi plătite de către statul român, chiar dacă salariile le sunt plătite din banii UE.
În scurtă vreme, vor fi adoptate normele metodologice care reglementează plata acestor pensii de către guvernul de la București, plată legiferată prin OUG 86 din 2021. Procedura era obligatorie pentru România întrucât pensiile funcționarilor europeni sunt stipulate în Regulamentul nr. 1023/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 de modificare a Statutului funcționarilor Uniunii Europene.
Funcționarii publici ai instituțiilor europene pot primi pensie pentru limită de vârstă, echivalentul pensiei speciale din România, dacă au lucrat cel puțin zece ani în aceste instituții și au atins vârsta standard de pensionare care, din anul 2014, este fixată la 66 de ani.
Pensia astfel obținută nu poate depăși 70% din salariul de bază obținut în ultima gradație atinsă de respectivul funcționar, cu condiția să fi lucrat cel puțin un an în respectiva gradație. Dacă totuși, există perioade în care, din diverse motive, salariul de bază a fost mai mare decât cel din ultima gradație, va fi luată în calcul și respectiva perioadă la stabilirea nivelului pensiei.
Deși pensiile funcționarilor europeni nu respectă principiul contributivității, trebuie remarcat că nivelul de 70% din ultimul salariu de bază este oricum mai mic decât pragurile fixate pentru pensiile speciale din România. De exemplu, funcţionarii publici parlamentari de la București beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării. Astfel, pentru funcționarii publici din Parlamentul de la București nu doar procentajul este mai mare, ci și baza de calcul, ce cuprinde toate sporurile, luate la nivelul brut, nu la cel net, ca în cazul funcționarilor de la Bruxelles.
Pe de altă parte, trebuie spus că funcționarii publici europeni vor putea adăuga la pensia primită la nivel european și pe cea care le revine pentru anii în care au muncit în țările de origine. În cazul României, de exemplu, guvernul de la București trebuie să transfere la Bruxelles banii de pensie la care au dreptul românii care au lucrat ca funcționari UE timp de cel puțin 10 ani, la care se adaugă banii pentru pensia pe care ar fi îndreptățiți să o primească pentru perioada lucrată în țară. În cazul funcționarilor europeni, nu se mai aplică cerința unui stagiu minim de cotizare de 15 ani astfel că pentru fiecare an lucrat în țară se va acorda un plus la pensie, în funcție de cât a contribuit fiecare la fondul asigurărilor sociale de stat.
Chiar dacă pensia specială pentru funcționarii publici europene este calculată după criterii mai puțin generoase decât cele din țară, cuantumul acestora nu este de neglijat întrucât salariile funcționarilor europeni nu sunt mici, ele începând de la aproximativ 2.600 de euro pentru un debutant, dar pot ajunge până la 18.000 de euro, în cazul înalților funcționari din Comisia Europeană. Pentru aceștia din urmă, pensia poate trece de 12.000 de euro.
În cazul în care un funcționar a lucrat mai puțin de 10 de ani în instituțiile europene, el are două opțiuni. Fie își transferă drepturile din sistemul de pensii al instituțiilor europene în sistemul de pensii al țării de origine sau al țării în care lucrează ulterior, fie transferă banii într-un fond privat de pensii, cu condiția ca acesta să garanteze că respectivul funcționar va primi un venit lunar, cel mai devreme la vârsta de 60 de ani și cel mai târziu la vârsta de 65 de ani.
Pe lângă pensie, și condițiile de muncă într-o instituție europeană sunt destul de tentante. În cazul celor care trebuie să lucreze într-o altă țară decât cea de origine, se acordă o indemnizație lunară de expatriere de 16% din salariul de bază care se acordă pe întreaga durată a șederii în străinătate. Indemnizația de instalare se acordă o singură dată și este echivalentul salariului pe o lună. De asemenea, în primele 180 de zile la locul de muncă din străinătate se acordă și o diurnă de 31,58 euro. În anumite condiții, de exemplu familii monoparentale, aceste beneficii pot fi chiar mai mari.
De asemenea, femeile însărcinate au dreptul, pe baza prezentării unui certificat medical, la un concediu de 20 de săptămâni. Concediul începe cel mai devreme cu șase săptămâni înainte de data probabilă a nașterii menționată în certificat și se încheie cel mai devreme la 14 săptămâni după data nașterii. În cazul unei nașteri multiple sau premature sau în cazul nașterii unui copil cu handicap sau cu o boală gravă, durata concediului este de 24 de săptămâni, mai prevede Statutul funcționarului public european.