News

Benjamin Netanyahu a promis că Israel va anexa părți din Cisiordania, dacă va fi reales

10.09.2019 | 21:25
Benjamin Netanyahu a promis ca Israel va anexa parti din Cisiordania daca va fi reales

Campanie electorală cu promisiuni războinice, în Israel! Premierul Benjamin Netanyahu a promis că Israel va anexa părți din Cisiordania, dacă va fi reales, în coordonare cu Statele Unite ale Americii! Acesta a spus că va extinde suveranitatea israeliană asupra văii Iordanului și regiunii aflate la nord de Marea Moartă, informează publicația Haaretz, citată de Mediafax.

Benjamin Netanyahu a promis că Israel va anexa părți din Cisiordania

„Îmi anunț astăzi (marți, n.red.) intenția de a impune, după formarea noului guvern, suveranitatea israeliană asupra Văii Iordaniei și nordul Mării Moarte”, a declarat Netanyahu, descriind zona drept “frontiera de est a Israelului”.

„Din respect pentru președintele Trump și din respect pentru prietenia noastră, voi aștepta cu impunerea suveranității până la dezvăluirea planului politic al președintelui”, a afirmat Netanyahu.

Benjamin Netanyahu a promis că Israel va anexa părți din Cisiordania
Benjamin Netanyahu a promis că Israel va anexa părți din Cisiordania. Sursa foto: agora.md

”Vreau să impun suveranitatea în comunități și alte zone”

„Atât cât este posibil, vreau să impun suveranitatea în comunități și alte zone în coordonarea maximă cu Statele Unite” a adăugat liderul israelian.

Pe data de 17 septembrie sunt programate din nou alegeri legislative în Israel, la doar șase luni după scrutinul precedent, în urma căruia Netanyahu nu a reușit să formeze un guvern.

Israelul a ocupat Cisiordania în urma unui conflict cu țările vecine în anul 1967. Cea mai mare parte a comunității internaționale consideră drept ilegale coloniile israeliene din Cisiordania, o regiune locuită astăzi de aproape 3 milioane de palestinieni și peste 400.000 de israelieni, potrivit unor estimări ale organizației Peace Now.

Cisiordania este un teritoriu aflat pe malul drept al râului Iordan. Pe majoritatea acestui teritoriu își exercită autoritatea de facto guvernul laic al Autorității Naționale Palestiniene, o entitate prestatală arabă sunnită semiindependentă și separată teritorial și politic de guvernul Hamas din Fâșia Gaza.

O parte din teritoriul Cisiordaniei cuprinde enclave cu așezări sau colonii agricole și urbane israeliene. În ultimii ani se duc tratative israelo-palestiniene pentru reglementări teritoriale și definitivarea situației politico-administrative.