FCSB a făcut o primă repriză excelentă în faţa lui West Ham United şi a intrat la cabine cu 1-0 graţie golului marcat de Cordea. Însă, în minutul 64 din a doua repriză, arbitrul Benoît Bastien a luat o decizie controversată, contestată de jucătorii români.
La o ciocnire dintre Maxwel Cornet şi Ştefan Târnovanu în careu, arbitrul francez a arătat punctul cu var. Meciul nu a beneficiat de arbitrajul video, astfel că decizia centralului nu a fost verificată.
Însă, pe reluări se vede că decizia a fost una cel puțin controversată. Arbitrul ar fi putut la fel de bine să dicteze fault în atac la duelul dintre cei doi, decizie care pare mai aproape de realitate.
Bowen a transformat penalty-ul şi scorul a devenit 1-1 din minutul 68. În urma ciocnirii, atât Cornet, cât şi Târnovanu au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au stat minute bune. Jucătorul lui West Ham nu a mai putut continua.
Pentru FCSB a fost punctul de cotitură. Pentru că doar cinci minute mai târziu, West Ham a mai încasat un gol, Emerson Palmieri reuşind să profite de o gafă uriaşă a lui Tavi Popescu, atacantul roş-albaştrilor trimiţând eronat spre propria poartă balonul.
Benoît Bastien nu este la prima ispravă de acest gen cu echipele româneşti. Francezul a mai inventat un penalty în meciul decisiv pentru calificarea în primăvara europeană dintre Young Boys şi CFR Cluj.
Se întâmpla în sezonul 2020-2021, în ultima etapă a grupelor Europa League. În minutul 90 al meciului de la Berna, CFR Cluj conducea cu 1-0 şi era calificată în 16-imile competiţiei.
Numai că, arbitrul a arătat punctul cu var după o ieşire a lui Cristian Bălgrădean. Portarul a fost eliminat după o presupusă lovire a adversarului.
Reluările au arătat că nu a fost nimic neregulamentar şi Young Boys a avut ocazia să egaleze din lovitura de pedeapsă. De care au profitat, la fel ca şi West Ham în acest caz.