News

Benzina s-a ieftinit în România. Nicolae Ciucă și Virgil Popescu s-au lăudat cu reușita pe Facebook

Au promis, au zis și au făcut. Benzina s-a ieftinit în România cu 50 de bani, lucru demonstrat prin postări pe Facebook ale guvernanților. Internauții nu sunt, însă, impresionați.
01.07.2022 | 13:07
Benzina sa ieftinit in Romania Nicolae Ciuca si Virgil Popescu sau laudat cu reusita pe Facebook
Prețul la benzină a scăzut în România cu 50 de bani. Foto: Facebook Virgil Popescu
ADVERTISEMENT

Ministrul energiei Virgil Popescu, alături de premierul Nicolae Ciucă au simțit nevoia să posteze ”reușita” pe Facebook, pentru a le arăta votanților că măsura gândită de PNL a avut efect.

Nicolae Ciucă și Virgil Popescu se laudă cu ieftinirea din benzinării

Cu toate acestea, internauții au taxat dur postările celor doi politicieni, semn că ”ieftinirea de 50 de bani” e tratată ca atare de români.

ADVERTISEMENT

Primul care a postat pe Facebook un mesaj referitor pe această temă a fost ministrul Virgil Popescu.

Carburanți mai ieftini! Vreau să le mulțumesc tuturor companiilor care s-au conformat voluntar și au aplicat deja prevederile Ordonanței de Urgență cu privire la reducerea cu 50 de bani/litru a prețului la carburanți. #DaSePoate”, a transmis Popescu.

ADVERTISEMENT

După trei ore, postarea a strâns 103 comentarii, 72 de disribuiri și aproximativ 250 de reacții, majoritatea negative.

Într-o săptămâna sunt la loc cei 50 de bani. Rușine tuturor guvernanților care au fost de acord cu acest proiect”, a scris Daniela Vitejanu.

ADVERTISEMENT

”Nu știu ce sa fac cu banii economisiți. Un sfat vă rog, unde investesc?”, a scris și Catalin-Tudor Burnea. Alte mesaje sunt mult mai dure și nu pot fi reproduse.

La o oră distanță de mesajul lui Popescu a sosit și postarea lui Nicolae Ciucă. Premierul a dat asigurări că prețurile la benzină nu vor mai crește.

ADVERTISEMENT

”Prețurile la carburanți au scăzut, este o realitate care se vede în dimineața aceasta în benzinării. În perioada următoare, este obligatoriu ca ANPC, ANAF și Consiliul Concurenței să urmărească situația din teren și să ia măsuri imediate. Instituțiile au acum un cadru legal, au instrumentele care le permit intervenția: ordonanța de urgență în ceea ce privește compensarea și ordonanța anti-speculă.

Pentru transportatori, este deja în vigoare schema de ajutor care compensează adițional parte din prețul litrului de carburant, program cu o valoare de 60 milioane de euro.

Prin acest pachet de măsuri, am evitat penuria și raționalizarea carburantului – așa cum se întâmplă deja în alte state – și am generat o scădere a prețului pe care bugetul de stat să o poată susține fără a afecta masiv alte sectoare. Avem unul dintre cele mai scăzute prețuri la carburant din Europa și trebuie să rămână așa”, a scris Ciucă.

Postarea lui Ciucă este puțin mai populară decât cea a lui Popescu, cu 28 distribuiri, 194 de comentarii și 465 de reacții, însă și aici majoritatea sunt negative.

”Ar trebui să te duci la stand up comedy cu gluma asta. Asta e reducere, când prețul barilului e mai mic decat în 2008”, a scris Arh Zadkiel. La fel ca și în cazul comentariilor de la postarea lui Virgil Popescu, restul comentariilor nu pot fi reproduse.

ADVERTISEMENT