Sport

Bernd Storck anunță două plecări după FCSB – Sepsi 2-1: „Am fost sincer cu ei”

Bernd Storck, antrenorul lui Sepsi Sfântu Gheorghe, a decis să renunțe la doi jucători. Ce a spus după înfrângerea cu FCSB.
17.03.2024 | 23:31
Bernd Storck anunta doua plecari dupa FCSB  Sepsi 21 Am fost sincer cu ei
Bernd Storck și Sepsi sunt pe locul 6 în SuperLiga cu 22 de puncte. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Bernd Storck consideră că Sepsi putea să obține mai mult pe Arena Națională în meciul cu FCSB. Antrenorul covăsnenilor a luat o decizie drastică la echipă.

Bernd Storck crede că Sepsi a ratat o șansă bună: „Trebuia să profităm de faza proastă pe care au avut-o ei”

Bernd Storck consideră că Sepsi a pierdut pe mâna ei în fața liderului din SuperLiga: „Au făcut presing foarte bun și noi am greșit foarte ușor și i-am invitat să își creeze ocazie. Nu e normal să pierdem în acest felul balonul în prima repriză.

ADVERTISEMENT

Puteam să ținem meciul deschis și poate puteam să obținem mai mult. Am avut și noi ocazii, dar și ei puteau să mai marcheze. Cred că e maximum pe care puteam să îl obținem cu absențele pe care le-am avut.

Am vrut să luăm un punct și am mizat ce aveam mai bun. L-am băgat pe Rondon și am încercat totul. Am avut multe accidentări. Jucătorii tineri au jucat bine”, a mai spus germanul la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Bernd Storck vrea să o ducă pe Sepsi în cupele europene, însă a renunțat la doi jucători importanți: „Au fost excluși”

Bernd Storck are un obiectiv clar la Sepsi însă a dat afară doi jucători care au trecut pe la FCSB și CFR Cluj: „Conference League e obiectivul. Vrem să luptăm pentru poziția asta și trebuie să câștigăm în următoarele două meciuri de acasă.

Bălașa și Rodriguez au fost excluși. Își termină contractele la vară și nu au viitor aici. Am vrut să fim sinceri cu ei și le-am spus că e mai bine să plece. A fost o decizie luată de mine și clubul a fost de acord”.

ADVERTISEMENT

Storck consideră că jucătorii săi nu au de ce să își facă probleme și trebuie să joace de plăcere: „Am avut presiune înainte. E un cadou pentru club să fim a doua oară în play-off”.

Portarul lui Sepsi își reproșează golul lui Băluță: „Am atins mingea”

Dinu Moldovan, portarul covăsnenilor, și-a reproșat că nu a putut face mai multe la golurile primite de echipa sa: „Poate trebuia să profităm mai mult de faza proastă pe care au avut-o ei. Au controlat meciul și ne-a fost greu. Cu siguranță puteam și noi să facem mai mult. Am atins mingea la al doilea gol și la primul a coborât mingea destul de repede. 

ADVERTISEMENT

Noi vrem să prindem Conference League. Vrem să facem puncte și să ajungem cât mai sus. Când nu suntem toți automat în jocul echipei se simte”. 

ADVERTISEMENT