News

Best-seller „Secretul succesului”! Fiul unui pădurar bucovinean sponsorizează o echipă de fotbal din Anglia. Exclusiv

21.10.2020 | 23:01
Bestseller Secretul succesului Fiul unui padurar bucovinean sponsorizeaza o echipa de fotbal din Anglia Exclusiv
Best-seller „Secretul succesului”! Fiul unui pădurar bucovinean sponsorizează o echipă de fotbal din Anglia
ADVERTISEMENT

Fiul de pădurar bucovinean plecat să cucerească lumea la 19 ani are o poveste demnă de un roman. FANATIK vă prezintă „ciorna” unui best-seller bazat pe fapte reale.

„De la Cârlibaba la Londra” sau „De la 300 de euro la 30 de milioane de lire sterline” pot fi la fel de bine titlul…

ADVERTISEMENT

Ștefan Voloșeniuc s-a născut în urmă cu 37 de ani între obcinele Bucovinei, la Cârlibaba, așezare atestată pe la începutul secolului al XV-lea, la jumătatea distanței dintre Vatra Dornei și granița cu Ucraina, cam 40 km de fiecare reper amintit.

Ștefan Voloșeniuc este bucovineanul de succes care, ajuns milionar în lire sterline, sponsorizează echipa de fotbal a românilor din Anglia

Ștefan Voloșeniuc a salvat de la desființare echipa de fotbal a românilor din Anglia, FC Romania, cu o sponsorizare unică în istoria ligii a opta din Insulă, acolo unde joacă „romanian team”: nici mai mult, nici mai puțin de 750.000 de lire.

ADVERTISEMENT

Ce face Ștefan Voloșeniuc, de unde are bani să dea la fotbal, cum i-a făcut, de ce îi bagă în FC Romania, aflați din interviul pe care bucovineanul plecat de acasă la 19 de ani să-și clădească o viață mai bună „afară” l-a acordat în exclusivitate pentru FANATIK.

Stefan Voloseniuc
Ștefan Voloșeniuc și-a deschis birou la București, unde construiește case de lux

Cum este să ai… defilare de ziua ta!

23 august, pe atunci ziua națională a Republicii Socialiste România, din anul 1983 este punctul de plecare al dumneavoastră în lume…
– I-a zis doctorul mamei atunci „Ăsta va fi un patriot adevărat!”…

ADVERTISEMENT

Cum era să vedeți parada militară și demonstrația oamenilor muncii la televizor de ziua dumneavoastră până în 1989?
– A fost foarte frumos, chiar dacă mă uitam la un televizor alb-negru… Pentru mine România rămâne un loc unic, cu un popor unic…

Avem atâta potențial… dar ne lipsește procedura de asamblare… avem o mașinărie extraordinară, avem doctori buni, avem ingineri buni, avem profesori buni, avem jurnaliști buni, avem polițiști buni, avem chiar și politicieni buni… nu toți sunt hoți… dar, din păcate, oamenii nu mai pot să vadă nimic bun din cauza negativismului cu care sunt înconjurați de toate canalele media.

ADVERTISEMENT

Doctorul e șpăgar, profesorul nu e pregătit, polițistul e prost, politicianul e corupt… Dar nu e așa, astea sunt excepții, trebuie să ne agățăm de bine, binele există. Dacă nu ne agățăm de bine, ne scufundăm…

Dacă aveți atâta încredere în existența binelui în români, în România, de ce ați plecat din România?
– Păi am plecat pentru că am fost cinci frați, mama împrumuta bani ca să ne hrănească, mama a fost femeie de serviciu la ocolul silvic, tata a fost pădurar… care s-a luptat cu sistemul, făcea sesizări la toate tăieturile ilegale, n-a vândut niciodată un arbore, n-a vrut să facă business din serviciul pe care l-a avut.

Și a avut cinci copii, pa care i-a fost foarte greu să-i întrețină, de multe ori ne făcea mama pachețelul să mergem la școală și ei rămâneau fără mâncare…  și de copil am zis „Doamne, nu pot să-i văd pe ai mei flămânzi ca să mă țină pe mine în școală, o să mă duc în străinătate să muncesc, o să-mi fac o afacere și o să-i ajut eu pe ei”.

Primul job „afară”, în Portugalia: încărca 17 camionete cu varză

Ușor de zis, greu de făcut… Cum ați plecat „afară”?
– După Liceul Silvic din Năsăud… asta a fost dorința tatei, să devin silvicultor, ca el… apoi am dat la Facultatea de Drept, am reușit și a trebuit să renunț din lipsa banilor necesari să o duc la bun sfârșit.

Acum sunt la Facultatea de Teologie, cursuri la distanță, vreau să o termin neapărat… mi-am ales Teologia pentru că m-am apropiat foarte mult de Dumnezeu după ce am plecat din țară…

Când și unde?
– Prima dată am plecat în 2002, în Portugalia. Copil naiv… 19 ani… a venit unul din Portugalia, mi-a povestit că acolo totu-i pe calculator, prazu-l pui și pleacă automat, mă și vedeam, eu, copil în cizmulițe de cauciuc, cu cafeaua la calculator, cum pleacă prazul, cum se face totul automatizat…

Și am avut un șoc când am ajuns acolo, m-au băgat la muncă manuală, în cizme, pe arătură, strângeam varza tăiată, o puneam în cutii și o duceam la capul rândului, încărcam 17 camionete pe zi, munceam până îmi dădea sângele pe nas… Pentru că eram foarte orgolios, patronul vorbe urât cu muncitorii, striga la ei, îi înjura și ca să nu cumva să mă înjure munceam până cădeam din picioare, seara aproape că nu mai puteam să merg acasă… Apoi am lucrat și în construcții…

Cu câți bani ați plecat în Portugalia?
– Cu trei sute de euro. Împrumutați de la bunica. Și mi-am zis atunci că nu poate fi așa nedreaptă viața, grea pentru unii, ușoară pentru alții…

Și am început să citesc, să aprofundez, în special Biblia și așa m-am atașat de Dumnezeu. Mi s-a întâmplat un lucru deosebit atunci, în Portugalia: când mi-am cumpărat prima Biblie, la biserica românească din Lisabona, și când mi-a dat-o preotul și am atins-o, parcă m-a curentat ceva până în adâncul inimii și am plâns o jumătate de oră fără să mă pot opri.

Și când am ieșit din biserică, am ieșit ușurat sufletește și de acolo s-a schimbat viața mea. Am plecat în Franța, în martie 2006… pentru că în Portugalia se câștiga foarte puțin, șapte, opt sute de euro pe lună…

Stefan Voloseniuc pe cal
Vremurile când pleca în lumea largă cu 300 de euro sunt istoria. Acum fiul de pădurar poate spune că este călare pe cai mari…

Primii bani trimiși acasă: datoria de la bunica, 300 de euro cu care a plecat în lume

Când ați trimis primii bani acasă?
– Primii bani pe care i-am trimis au fost împrumutul de la bunica, tata n-a vrut să-mi dea bani să plec, pentru că el și-a dorit foarte mult să rămân acasă, să fiu pădurar, să muncesc cu el… și asta pe el l-a durut foarte mult… că eu am plecat… În fine, a trecut…

Și ați plecat în Franța în 2006…  Aveați pe cineva cunoscut sau ați plecat cu cineva?
– Nu, nu aveam pe nimeni, aveam doar dorința să plec în Franța… Am auzit-o pe bătrâna la care stăteam în gazdă că vorbește cu fiul ei în Franța și am rugat-o să mă ajute să plec și eu, am plecat și l-am cunoscut pe fiul ei, acolo, la Paris, am cunoscut pe cineva care avea pe cineva în Anglia și l-am rugat să mă ajute să ajung și eu în Anglia…

Am revenit în Portugalia la finalul lunii octombrie 2006 și în ianuarie am ajuns în Anglia. A fost așa, o înlănțuire de viață care mi-a dat încredere că pot să fac orice… dacă și Dumnezeu vrea… Dar trebuie să vrei tu în primul rând, pentru că Dumnezeu mereu vrea ceea ce este spre binele oamenilor. În Franța am stat câteva luni doar și am plecat în Anglia, spre sfârșitul anului.

„Rusul” pentru care gazda pune scobitori la sertare de frică să nu umble după bani

Care a fost primul job în Insulă?
– Pe șantier, în construcții, căram pe umăr blocuri de piatră… dale de beton… cam 40 pe 40 și vreo 20 de kilograme… la etajul 4 pentru 40 de lire pe zi. Apoi am urcat la 50, la 60, la 70…

Cine v-a băgat „în pâine”?
– Acel cineva din Anglia pe care îl avea acel cineva din Franța… legătura de la Paris… și care până la urmă mi-a devenit… naș!

M-a luat de la aeroport, m-a dus la el acasă… eu fiind blond cu ochi albaștri ziceau că sunt rus… mai aveau bani prin casă, se certau între ei… „Băi, l-ai adus pe rusul ăsta, nici nu știi cine e, poate e un hoț, ne ia banii și se duce”… mi-era așa de rușine, nici de mâncat nu mai puteam mânca și aveam nevoie să am putere că munca era grea pe șantier…

Dar când vedeam că la fiecare dulap puseseră o scobitoare ca semn să vadă dacă am umblat… și mi-era atâta de frică să nu cumva să ating, să cadă scobitoarea și să zică oamenii ăia că am umblat acolo…

După ce ne-am împrietenit, după vreun an mi-a spus „Domne, știi, noi aveam strânși bani în casă vreo 30.000 de lire, puteai să-i iei să pleci cu ei”. Și i-am zis „Doamne ferește, cum să fac așa ceva?! Nu sunt genul”. Și ne-am împrietenit și mi-au fost și nași la cununie.

Păi Voloșeniuc chiar este nume rusesc…
– Ucrainean mai mult… Majoritatea familiei a rămas la Cernăuți după ce s-a făcut grozăvia aia cu tratatul Ribbentrop-Molotov… nedreptate istorică nereparată…

Tatăl meu s-a născut la Izvoarele Sucevei, la zece kilometri de granița actuală cu Ucraina. După rupere, majoritatea familiei bunicilor a rămas în Ucraina… Dar asta-i altă poveste, să ne întoarcem în Anglia… Am început să muncesc, scobitorile erau la locul lor, nu mâncam mult să nu fiu nesimțit și am început să câștig bani…

Saltul de la salahor pe șantier la patron de firmă

Și saltul de la muncitor la patron când l-ați făcut? Și cum?
– La începutul lui 2008 s-a produs ruptura, mereu eu mi-am dorit să am firma mea, oamenii mei, să-i ajut cu condiții bune ca să mă ajute și ei pe mine cu munca lor…

Majoritatea patronilor se poartă foarte urât cu muncitorii în construcții, știu, i-am văzut, am simțit pe pielea mea. Și am vrut eu să fiu altfel. Mi-am făcut acte să muncesc ca „self employed”, persoană fizică autorizată. Zideam cămine pentru semafoarele electrice din Londra…

Lucrând foarte ordonat, foarte curat, lăsam mereu curat trotuarul în jur seara când terminam ziua de lucru, calitativ era, de asemenea, totul OK, un inginer, englez, inspector la recepția lucrărilor, mi-a zis „Măi Ștefan, eu te văd pe tine foarte muncitor, foarte serios, foarte ordonat, foarte cuminte, nu vrei să începi pe cont propriu?”, „Păi cum aș putea să încep pe cont propriu?”.

Și m-a învățat el ce să fac, eu nu știam nici cum se scrie o factură, eu am fost primul meu angajat și apoi am mai luat un băiat din Bistrița, unul din Craiova și unul din Cluj. Ăștia patru am fost la început… Primul contract a fost în jurul stadionului Wembley… am muncit foarte greu… greu, greu… că n-aveam mașină, utilaje, mergeam cu roaba cu materiale, parcă făceam naveta, nu ne lăsau în autobuz cu roaba, mergeam pe jos kilometri întregi, a fost greu la început.

Dar îmi aduc aminte primul cec încasat… ca angajat luam în jur de 350 de lire pe săptămână… iar primul cec ca „self employed”, pe cont propriu adică, a fost de 2.800 de lire. Am rămas fără respirație, a trebuit să mă așez pe o băncuță… Și am crescut, am evoluat, am adus mai mulți oameni și am făcut firma „SF Stefan Civil Engineering and Utility Contractors LTD”. Și acum avem clienți cu care lucrăm din 2009…

Deci în doi ani, din 2007 în 2009, din la salahor pe șantier ați ajuns patron de firmă în construcții…
– Da, făceam lucrări în față la Buckingham Palace. Anglia are un sistem care m-a ajutat, sistemul nu-ți pune bețe-n roate, sistemul te ajută să muncești și să simți că muncești și pentru tine, nu numai pentru sistem.

Dar, atenție, sistemul nu-ți bagă în buzunar, trebuie să muncești, să fii dedicat proiectului tău. Ca să faci diferența, trebuie să ai ceva aparte. De exemplu, băieții noștri se duc, fac lucrarea și, atenție, spală strada după ce-și termină treaba. Un amănunt, dar n-a făcut nimeni chestia asta până la noi. Și clienții reacționează la așa ceva, primăriile reacționează…

Plus că au certitudinea și siguranța că lucrarea va fi executată cum trebuie și nu vom întârzia niciodată lucrările. N-am avut niciodată reclamații la calitate și termene de execuție. Pentru noi, acel „altceva” a făcut diferența.

Noi, ca și companie, avem trei principii simple. Unu: planificarea, adică să înțelegem, să știm exact ce trebuie să facem. Doi: comunicarea, adică o deschidere totală și permanentă cu clienții. Și trei: în final, execuția la milimetru după ce dorește clientul. Și am ajuns să facem pavaje, am făcut chiar și un pod peste o linie ferată, am crescut etapă cu etapă.

  • „Eu am fost copil sărac, eu nu puteam să mă gândesc niciodată ce înseamnă un milion de euro. Dar, muncind, am reușit să aflu ce înseamnă un milion de euro. Al meu” – Ștefan Voloșeniuc
  • „La români este o vorbă: ce semeni, aia culegi. Dacă pui scaieți, n-ai cum să culegi roșii. Principiul este foarte simplu: ce plantăm, aia culegem. Suntem azi ceea ce am făcut ieri, vom fi mâine ceea ce facem azi. Viața este simplă, dar o complicăm pentru că sunt atâtea interese” – Ștefan Voloșeniuc
  • 40 de lire sterline pe zi a fost primul salariu al lui Ștefan Voloșeniuc în Anglia
  • 30 de milioane de lire sterline este averea lui Ștefan Voloșeniuc, conform „Daily Mail”
Stefan Voloseniuc
Stefan Voloseniuc a plecat la 19 ani din inima Bucovinei să cucerească lumea. Acum, la 37 de ani poate spune că a reușit

„Vreau să cresc FC Romania să joace cu echipe din Premier League. Pentru români și pentru România”

În România în niciun caz nu ați fi reușit să realizați saltul de la muncitor la patron în doi ani…
– Poate puteam să fac și aici… Am prieteni care au firme de construcții de succes…

În niciun caz în doi ani nu puteați să urcați atât de mult… Din cauza sistemului… Puteați să munciți oricât de mult și de bine…
– Eu zic că se poate și în România… Eu oricum vreau să mă întorc în România, nu vreau să rămân printre străini, vreau să-mi aduc copii aici, în țara mea, să vorbească românește… acum, săracii, vorbesc ceva mai stâlcit dacă au crescut auzind mai tot timpul engleza. An de an am fost în vacanță în Bucovina să-și vadă verișorii și să vorbească românește.

Câți copii aveți?
– Trei, Sofia Maria, născută în 2009, Ștefan Iustin, născut în 2012 și mezinul, Serafim, născut în 2016…

Soția este româncă, bucovineancă la fel ca dumneavoastră…
– Chiar din Cârlibaba, de la mine de-acasă. Eu mai am încă patru frați… trăind pe lângă bunica, mi-a insuflat concepția de conservatorism, de familie… ei, toți frații mei s-au căsătorit departe de casă, unul la Brașov, unul la Oradea și tot așa.

Eu am fost singurul care m-am întors în satul nostru și mi-am luat de acolo nevastă, Georgeta Simona este din Cârlibaba. Vedeți, Dumnezeu mi-a dat totul, dar trebuie să am răbdare ca să reușesc deplin…

Ștefan Voloșeniuc începe ziua de muncă în propria sală de sport cu o repriză de box
Familia Voloșeniuc nu uită că acasă înseamnă Bucovina

Câtă răbdare, de exemplu, ați avut până să vă cumpărați prima mașină?
– Multă răbdare am avut… Îmi plac mașinile, eu sunt un fan mașini, dar prima mașină am cumpărat-o în 2007, m-am bucurat tare mult, a fost un Audi A4 1,9 TDI… second hand, nu nou… a fost bucuria mea. Am venit ce ea și în România.

„O să aduc jucători tineri din România și o să le ofer contracte de profesioniști”

Apropo de România… Ce este cu FC Romania, echipa de fotbal, de unde până unde sponsorizarea pentru FC Romania?
– Mulți m-au întrebat de FC Romania… De ce m-am implicat la FC Romania? Când am auzit de FC Romania și l-am cunoscut pe Ionuț Vintilă, sufletul echipei, fondatorul și antrenorul echipei, când am auzit ce a făcut Ionuț Vintilă fără bani, am zis „Stai un pic, dacă Ionuț va avea bani, putem să facem lucruri frumoase”.

Stefan Voloseniuc si Ionut Vintila
Ionuț Vintilă și Ștefan Voloșeniuc, „inima” și „plămânul” echipei românilor din Anglia, FC Romania

Și acum vă pregătiți de… Liga Campionilor?
– Fiecare pas la vremea lui. (râde pentru prima dată de când a început interviul) Acum îmi doresc să aducem jucători din România, să avem români… chiar dacă nu putem avea numai români pentru că federația engleză de fotbal nu permite așa ceva, doar până pe la 80 la sută… Vreau să facem o Academie, o bază sportivă, unde să avem teren pentru fotbal, sală de forță, sală de evenimente, un post TV…. Construiesc un proiect ca să pot să intervin și la guvernul britanic.

La Cheshunt, unde joacă acum FC Romania meciurile de „acasă”? (n.a. – Cheshunt este un orășel la 28 km nord-est de Londra)
– Nu, nu, vreau să o aduc la Londra, unde este hub-ul de români (n.a. – „hub” înseamnă „centru, nod, punct central”), pentru că trebuie să ne facem și o bază de fani, pentru ei este echipa, pentru comunitatea de români.

Este un proiect care, zic eu, în trei, patru ani va ridica imaginea românilor. Anul ăsta au fost condițiile de așa natură încât n-au putut să se pregătească, au pierdut primele meciuri, în Cupă și în campionat, n-au atacanți, faze clare de gol au avut trei, patru pe meci, n-au reușit să înscrie, dar important este că echipa trăiește.

Ce le oferiți jucătorilor pe care vreți să-i aduceți din România?
– Contracte de profesioniști. Nu mai vreau să muncească ziua și să se antreneze de două, trei ori pe săptămână seara.

Planul meu este să le pun la dispoziție zece case în care să poată locui 20 de jucători, le dau cazare, condiții de antrenament, hrană pregătită de un nutriționist, adică să fie profesioniști. Deja trei case sunt aproape gata… (n.a. – cei interesați de proiectul lui Ștefan Voloșeniuc, pot afla amănunte și pot intra în legătură cu acesta pe pagina https://stefanvoloseniuc.com/obiectiv)

casa facuta de Stefan Voloseniuc la Londra pentru fotbalisti romani
Trei case pentru fotbaliștii pe care Ștefan Voloșeniuc vrea să-i aducă din România pentru a juca la FC Romania sunt gata

Pe termen lung văd planul acesta ca o victorie pentru români la nivel sufletesc, dar și la nivel de imagine. Pentru că echipa asta a plecat de jos și nimeni nu le-ar fi dat vreo șansă. Dacă noi ajungem în trei ani să jucăm meciuri cu echipe din Premier League, va fi o realizare extraordinară, un mare succes, o împlinire totală.

Presa va scrie altceva despre români. Pentru că nu toți românii sunt răi, mai sunt și din ăștia, dar sunt o minoritatea a comunității, majoritatea sunt niște oameni extraordinari. Majoritatea din jurul meu, în firmă, sunt români, lucrez cu ei de zece, unsprezece ani, cred în ceea ce fac, credem împreună în ceea ce facem.

Românul este o persoană extraordinar de bună dacă ești sincer cu el, dacă nu-l minți nu te lasă la greu, nu te părăsește niciodată. Românii sunt sufletiști, eu m-am ajutat de ei extraordinar de mult, prieteni, angajați, manageri de proiect, dacă ai o relație sinceră cu ei, sunt devotați sută la sută. Banii nu sunt totul.

„Nu fac concesii când vine vorba de business nici fraților mei”

Printre românii din firmă sunt și frații dumneavoastră? Sau alte rude, veri, verișoare…
– Am un frate care e acolo, și el are firmă, ia lucrări de la mine… Și ceilalți au fost… Încă un frate și-a făcut și el firma lui, dar și-a lăsat echipele în Anglia și acum e în România să construiască și aici, vrea să se retragă în țară, că și părinții sunt singuri…

I-am ajutat cât am putut pe toți, cât au putut și ei să muncească. Știți cum vine problema? Fiind copil sărac, cunosc valoarea banului, banul muncit din greu și în business nu fac concesii. Au fost momente în care le-am spus „OK, nu faci cum trebuie să faci, pleci!”.

Au mai plecat, s-au mai întors, n-au putut să accepte de la început că ăsta este standardul meu… „Hai, mă, că suntem rude”… Nu! Nu fac concesii când vine vorba de business. Frate, frate, dar brânza-i pe bani! Și acum mă respectă toți, îmi respectă punctul de vedere.

Când v-ați văzut toți ultima dată?
– Vara asta. Ne-am reunit toți la Cârlibaba. A fost extraordinar, am stat șase săptămâni cu ai mei ca să mai recuperez din timpul cât am fost plecat… Am trăit cu mare bucurie și tristețe în același timp… Vreau să scriu o carte, lucrez deja la ea… chiar să fac un film despre experiența mea de acasă și de pe alte meleaguri…

„Încep ziua la cinci jumătate, șase, la sală, unde mă antrenez la box”

Veniți des în țară?
– Nu foarte des… Am pornit un proiect în România, construiesc aici apartamente de lux, vreau să dezvolt brandul Volo Residence, case de lux.

Firmă în Anglia, lucrări în Anglia, stadion și Academia FC Romania, firmă în România, lucrări în România, soția când vă mai vede?
– Păi noaptea cu cine dorm? (râde)

Câte ore are ziua dumneavoastră de muncă?
– Câte este nevoie.

La ce oră vă treziți dimineață?
– Devreme. În fiecare dimineață mă duc la sală…

Aaa, faceți și sală… Mai rămâne să-mi spuneți că faceți și înot, și tenis, și golf…
– Nu… fac box. Am fost și boxer… E un hobby și mă încarcă de energie foarte mult.

Stefan Voloseniuc box
Ștefan Voloșeniuc începe ziua de muncă în propria sală de sport cu o repriză de box

Stați să o luăm pe rând… Deci, sală?
– La prima oră, cinci jumate, șase… Avem sala noastră, la firmă. Apoi duș, cafea cu echipa și la opt încep munca de birou, planning, întâlniri, clienți, telefoane, priorități…

Până la ce oră?
– Până când le rezolv pe toate. Nu las niciodată pe mâine ce pot rezolva azi, oricât ar dura.

Ce credeți că și-a cumpărat din primii bani câștigați?

Mai țineți minte primii bănuți pe care i-ați câștigat în viața dumneavoastră? Ce-ați făcut cu ei…
– În pepinieră la tata, la decopleșit, la plivit de puieți, aveam bășici pe toată mâna… Eram în liceu… Mi-am văzut numele prima dată pe un ștat de plată, am semnat, am luat banii, nu mai știu cât, câteva milioane vechi, n-au stat mult la mine, i-a luat tata…

Și nu v-a dat nimic să vă cumpărați din primul salariu?
– Ba da, mi-am luat o pereche de adidași Fila, așa am ținut de mult la ei că după ce-i descălțam îi spălam mereu și-i puneam în pat lângă pernă, țineam la perechea aia de adidași ca la ochii din cap.

Singura dată când i-a fost frică de moarte

Nu v-a fost niciodată frică în viață că n-o să vă descurcați?
– O singură dată mi-a fost frică, am avut un incident, în Portugalia, prin 2003, a fost o altercație și mi-a dat unul cu o sticlă în cap. Atunci m-am apucat de box, pentru că dacă eschivam sau ridicam o mână nu mă tăia.

Dar eu umblam la sala de forță și credeam că este suficient, că pot să mut lumea din loc. Tot român era și ăla, a fost o altercație între doi, eu i-am despărțit și l-am scos pe unul afară, nu l-am lovit, nu i-am făcut nimic și el mi-a dat cu sticla în cap. Am fost operat, șase luni am stat în spital, puteam să mor, am și acum cicatricea (n.a. – are urma loviturii la tâmpla dreaptă, de la ochi până după ureche).

Eram în ambulanță, îmi pierdeam puterea din cauza pierderii masive de sânge și mi-era dor de părinți și de frați… A fost un moment de cumpănă, dacă Dumnezeu considera că eu nu mai am ce să fac în lumea asta, plecam…

Steaua vs Chelsea este derby-ul din preferințele fotbalistice ale luiVoloșeniuc

Dacă tot ați început să investiți în fotbal, nu v-ați gândit la vreo echipă din România?
– Poate, pe viitor, dar în România sunt destui oameni cu bani, eu vreau să fac din FC Romania un simbol al comunității românești din Anglia.

Cu ce echipă se ținea la Cârlibaba în copilăria dumneavoastră?
– Cu Steaua, Steaua era numărul unu, era simbolul. Și este și acum. Și pentru mine.

Și în Anglia?
– FC Romania! (râde)

Și înainte de FC Romania?
Chelsea este favorita mea.

  • „Cu FC Romania ce vreau să fac este pentru comunitatea noastră, pentru români. Vreau să urcăm, să ajungem cât mai sus în următorii cinci ani, de-aia le-am dat și bugetul pe care l-am dat, ca să crească. Echipa a prins curaj, Ionuț Vintilă, sufletul, fondatorul și antrenorul echipei, este un om extraordinar” – Ștefan Voloșeniuc
  • „Peste tot s-au scris numai lucruri negative despre comunitatea românească din Anglia. Și nu numai de acolo… Iar eu, trăind… crescând în comunitatea românească din Anglia, vreau să readuc imaginea reală, frumoasă… adevărul despre românii de acolo. Pentru că sunt foarte mulți care fac diferența între realitate și ceea ce se scrie numai pentru senzațional și audiență” – Ștefan Voloșeniuc
  • „O să organizez cât de curând o acțiune cu vreo 50 de români, să mergem la Marble Arch, din Hyde Park, acolo unde scrie presa că stau țiganii noștri, să culegem mizeria. Să vină «Daily Mail» să scrie că românii de la «SF Stefan» au venit și au curățat toată mizeria din parc” – Ștefan Voloșeniuc
  • 750.000 de lire sterline este suma cu care sponsorizează Ștefan Voloșeniuc pe FC Romania, cea mai mare sponsorizare din istorie la nivelul ligii a opta, în care joacă echipa românilor din Londra
  • 35.000 de lire sterline este bugetul necesar pe un sezon pentru FC Romania
ADVERTISEMENT