Life

Bia Khalifa, din nou în fața instanței! Ce a pățit fosta iubită a lui Fulgy

Bia Khalifa a ajuns din nou în fața instanței. Ce probleme are de această dată fosta iubită a lui Fulgi? O sumă mare de bani e la mijloc.
28.03.2023 | 19:31
Bia Khalifa din nou in fata instantei Ce a patit fosta iubita a lui Fulgy
Bia Khalifa ajunge din nou în fața instanței. Sursă foto: Instagram / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Bia Khalifa a devenit din ce în ce mai cunoscută în spațiul public. La câteva luni după participarea la o emisiune televizată, aceasta a revenit în centrul atenției după ce s-a aflat că a avut o relație cu Fulgi, fiul celor doi artiști, Viorica și Ioniță de la Clejani.

Bia Khalia ajunge din nou în fața instanței

Lucrurile nu s-au terminat bine între cei doi. S-au lansat acuzații dure, iar Bia Khalifa a ajuns chiar și în fața instanței pentru a cere un ordin de restricție împotriva lui Fulgy. Chiar și așa însă, deși le-a spus judecătorilor că a fost amenințată de fiul Clejanilor, decizia finală nu a fost luată încă.

ADVERTISEMENT

Și nu a trecut mult timp de atunci, iar Bia Khalifa ajunge din nou în instanță. De această dată însă nu ea a făcut plângerea, ci din contră. Potrivit cancan.ro, fosta iubită a lui Fulgi nu și-a plătit aproape un an de zile facturile la un operator de telecomunicații.

Astfel, în momentul de față, Bia Khalifa ar avea de plătit în jur de 10.000 de lei. Sursa citată notează că tânăra ar deține un abonament în valoare de 100 de lei. În ciuda acestui lucru, aceasta nu a mai plătit facturile luni de zile, astfel că operatorul are de recuperat banii.

ADVERTISEMENT

Iar această problemă se adaugă și celorlalte pe care Bia Khalifa le-a tot adunat în ultima perioadă. Încă de la începutul anului, aceasta a avut parte doar de diferite situații tumultoase. A format un cuplu cu Fulgy, iar după nu foarte mult timp a venit și despărțirea.

Fulgy, război total cu fosta sa iubită

Tensiunile au atins cote maxime astfel încât cei doi au ajuns chiar și la poliție. De asemenea, atât Fulgy cât și Bia Khalifa au vorbit despre relația lor în public. Au existat și amenințări însă se pare că lucrurile nu se opresc doar aici. Tânăra a vrut să respire ușurată, așa că a solicitat un ordin de restricție.

ADVERTISEMENT

Magistrații nu s-au grăbit însă să i-l acorde, în ciuda probelor aduse de aceasta. Astfel, va mai dura ceva timp până când vom afla dacă decizia instanței va fi sau nu de partea tinerei. Chiar avocata ei a făcut o serie de precizări în acest sens zilele trecute.

“A rămas în pronunțare, nu s-a dat încă hotărârea. Instanța încă nu s-a pronunțat, Bia este puțin confuză pentru că este dezamăgită de ceea ce s-a întâmplat în sala de judecată, referitor la faptul că nu i s-a admis proba de a audia și doi martori.

ADVERTISEMENT

Pronunțarea încă nu a fost dată, se va afișa într-o oră-două, noi avem dreptul să facem și o contestație.”, a fost reacția avocatei acesteia. Până atunci însă, Bia Khalifa este nevoită oricum să dea socoteală pentru facturile pe care le are de plătit.

ADVERTISEMENT
Tags: