Sporturi

Bianca Andreescu ratează şansa primului trofeu la Auckland! Julia Goerges, campioană în Noua Zeelandă pentru a doua oară

06.01.2019 | 10:32
Bianca Andreescu rateaza sansa primului trofeu la Auckland Julia Goerges campioana in Noua Zeelanda pentru a doua oara

Bianca Andreescu  – Julia Goerges, finala WTA Auckland este live stream pe Digi Sport 1. Transmisiunea online a început de la ora 08:30. A fost prima finală de WTA din cariera jucătoarei de origine română, care reprezintă însă Canada.

UPDATE 6-2, 5-7, 1-6 / Final de partidă. Bianca Andreescu a luptat frumos, dar a ratat şansa de a câştiga primul trofeu al carierei în circuitul profesionist de tenis. Julia Goerges s-a impus după o oră şi 45 de minute, cucerind al doilea său titlu în Noua Zeelandă.


UPDATE 6-2, 5-7, 1-5 / Julia Goerges se apropie de victorie, este la doar un game de marele trofeu la turneul din Noua Zeelandă.


UPDATE 6-2, 5-7, 1-4 / Julia Goerges face şi al doilea break, iar soarta partidei se apropie de final.


UPDATE 6-2, 5-7, 1-3 / Julia Goerges reuşeşte un game alb la serviciu, iar misiunea Biancăi Andreescu este din ce în ce mai dificilă.


UPDATE 6-2, 5-7, 1-2 / Bianca Andreescu este pe tableă în setul trei!


UPDATE 6-2, 5-7, 0-2 / Julia Goerges îşi face serviciul şi preia conducerea în setul decisiv!


UPDATE 6-2, 5-7, 0-1 / Julia Goerges începe cu dreptul şi setul decisiv! Nemţoaica face break în debutul manşei cu numărul trei şi o pune în dificultate pe Bianca.


UPDATE 6-2, 5-7 / Julia Goerges reuşeşte până la urmă să trimită finala în set decisiv după 48 de minute de joc.


UPDATE 6-2, 5-6 / Julia Goerges face break-ul şi va servi pentru a trimite meciul în set decisiv!


UPDATE 6-2, 5-5 / Julia Goerges supravieşuieşte şi rămâne în meci!


UPDATE 6-2, 5-4 / Bianca Andreescu se apropie cu paşi mari de primul ei trofeu în circuitul profesionist de tenis! JuliaGoerges va servi pentru a rămâne în marea finală de la Auckland!


UPDATE 6-2, 4-4 / Bianca Andreescu reuşeşte break-ul! Tânăra sportivă din Canada restabileşte egalitatea în setul doi!


UPDATE 6-2, 3-4 / Bianca Andreescu îşi face serviciul rapid şi va încerca să facă break pentru a restabili egalitatea în setul doi.


UPDATE 6-2, 2-4 / Julia Goerges serveşte în continuare foarte bine în setul secund şi menţine ritmul alert în speranţa că va trimite meciul în decisiv.


UPDATE 6-2, 2-3 / Bianca Andreescu face un game alb la serviciu, iar trainer-ul îşi face din nou apariţia pe teren pentru problemele de la spate ale jucătoarei din Canada.


UPDATE 6-2, 1-3 / Julia Goerges întâmpină ceva probleme pe propriul serviciu, dar reuşeşte până la urmă să menţină avantajul dobândit în startul setului secund.


UPDATE 6-2, 1-2 / Bianca Andreescu îşi face serviciul pentru prima dată în manşa secundă şi nu o lasă pe adversara ei să se desprindă.


UPDATE 6-2, 0-2 / Julia Goerges începe să schimbe multe aspecte în jocul ei de la serviciu. Sportiva din Germania pare mult mai proaspătă şi dispusă la efort în acest set secund.


UPDATE 6-2, 0-1 / Julia Goerges câştigă primul game din setul secund şi conduce pentru prima dată în finala de la Auckland!


UPDATE 6-2 / Julia Goerges a plecat la vestiare, iar Bianca Andreescu primeşte îngrijiri medicale în zona lombară!


UPDATE 6-2 / Julia Goerges nu reuşeşte nici de această dată să facă un game de serviciu bun, iar Bianca Andreescu se impune în prima manşă, scor 6-2, după exact 30 de minute de joc! Ce început de finală pentru sportiva din Canada cu origini româneşti!


UPDATE 5-2 / Bianca face un game pe propriul serviciu ceva mai slab, iar Goerges prelungeşte această primă manşă, deşi se află în dezavantaj clar.


UPDATE 5-1 / Bianca Andreescu trece din nou în faţă cu dublu break! Sportiva din Canada returnează excelent, iar primul set este aproape de a fi decis!


UPDATE 4-1 / Julia Goerges câştigă primul game al meciului pe serviciul adversarei sale, însă mai rămâne un game avantaj pentru Bianca Andreescu.


UPDATE 4-0 / Julia Goerges este fără îndoială depăşită complet de situaţie. Bianca Andreescu reuşeşte retururi în forţă, precise, şi face un nou break în prima manşă a finalei de la Auckland!


UPDATE 3-0 / Bianca Andreescu menţine nivelul ridicat pe serviciu şi joacă fiecare punct ca şi cum ar fi ultimul. Julia Goerges este cu adevărat în pericol în acest prim set.


UPDATE 2-0 / Julia Goerges întâmpină ceva probleme pe propriul serviciu, iar Bianca Andreescu returnează în forţă şi reuşeşte primul break al finalei!


UPDATE 1-0 / Bianca Andreescu începe foarte bine finala de la Auckland şi face un prim game de serviciu perfect.


UPDATE / Finala dintre Bianca Andreescu şi Julia Goerges va începe în scurt timp pe terenul central din Auckland! Sportiva din Germania a câştigat tragerea la sorţi şi a ales să primească.


Bianca Andreescu – Julia Goerges live video pe Digi Sport 1

Bianca Andreescu  – Julia Goerges reprezintă o finală cu totul inedită la Auckland, între o jucătoare venită din calificări și o jucătoare cotată cu a doua șansă la trofeu la startul turneului. Finala transmisă online la TV pe Digi Sport 1 se vede live stream și pe FANATIK.RO. Bianca Andreescu  – Julia Goerges va fi cea de-a 33-a finală din istoria turneului de la Auckland.

Live Stream Bianca Andreescu – Julia Goerges. Un alt mod de a vedea meciul la TV Online

Bianca Andreescu  – Julia Goerges poate fi urmărită live online și pe site-ul FANATIK, un link cu transmisiunea live a meciului urmând a fi disponibil de la ora 08:30. Partida se vede totodată online și pe TV la Digi Sport 1.

Totul despre Bianca Andreescu – Julia Goerges WTA Auckland

Totul despre Bianca Andreescu - Julia Goerges WTA Auckland
Totul despre Bianca Andreescu – Julia Goerges WTA Auckland

Julia Goerges este chiar deținătoarea trofeului, după ce a învins-o în finala de anul trecut în două seturi pe daneza Caroline Wozniacki. Nemțoaica se simte foarte bine la Auckland, avânt și o finală pierdută în 2016 cu Sloane Stephens. Nemțoaica ajunsă la 30 de ani are 15 finale disputate în circuitul WTA.

În comparație, Bianca Andreescu, 18 ani, se află la prima sa finală în circuitul profesionist. Andreescu a reușit însă câteva victorii de senzație pe parcursul acestui turneu, impunându-se împotriva danezei Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 1, dar și în fața lui Venus Williams, cap de serie numărul 6. Goerges a avut un parcurs ușor, neîntâlnind niciun cap de serie până în finală.

Andreescu a fost lăudată de presa internațională pentru parcursul său, mai multe publicații renumite spunând despre ea că este un viitor star al tenisului mondial.

Bianca Andreescu – Julia Goerges WTA Auckland cote și ponturi la pariuri

Casele de pariuri online propun o cotă de 2.75 la victorie pentru Bianca Andreescu, respectiv 1.45 pentru Julia Goerges. Un succes în două seturi al nemțoaicei este creditat cu 2.05.