Bianca Andreescu, reacție emoționantă după ce s-a calificat în finala US Open 2019. “O, Doamne! Sunt în stare de şoc!” VIDEO

Iuliana Spirache   
in Tenis
06/09/2019, 09:41
Bianca Andreescu, reacție emoționantă după ce s-a calificat în finala US Open 2019. “O, Doamne! Sunt în stare de şoc!” VIDEO GALERIE FOTO
Bianca Andreescu într-o conferință de presă susținută după ce s-a calificat în finala US Open 2019. Reacția emoționantă a sportivei din Canada. Sursă foto: hepta

Bianca Andreescu a reușit să o elimine pe Belinda Bencic din semifinale, scor 7-6 (3), 7-5, iar sportiva dn Canada a avut o reacție emoționantă după ce s-a calificat în finala US Open 2019, acolo unde se va duela cu Serena Williams. Bianca Andreescu a repetat “O, Doamne! O Doamne!” preț de câteva secunde în momentul în care a realizat ce performanță a reușit.

Bianca Andreescu, reacție emoționantă după ce s-a calificat în finala US Open 2019

‘Nu mă întrebați (n.r. ce înseamnă pentru ea calificarea în finală), pentru că nu știu. Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu un an că voi ajunge aici, în finală, anul acesta, i-aș fi spus că e nebun. Cred că totul a început pentru mine la Auckland (n.r. acolo unde Bianca Andreescu a ajuns în finală), iar Indian Wells-ul a fost momentul decisiv pentru ascensiunea mea. Este ireal! Este ireal ce mi se întâmplă! Nu știu ce să spun, e un vis devenit realitate. Finala cu Serena la US Open… nu știu ce să spun, este nebunie curată.

Sunt în stare de șoc acum! Nu am vrut să intru în setul trei, am jucat atât de multe meciuri de trei seturi încât nu mai voiam încă unul. Am tot ratat reverul în meciul de astăzi, așa că acele reușite în final m-au scos… bine că le-am reușit măcar pe acelea’, a spus Bianca Andreescu după meciul câștigat în fața Belindei Bencic.

Ce zice Bianca Andreescu despre Serena Williams

Bianca Andreescu va avea ocazia să se dueleze cu Serena Williams pentru trofeul US Open 2019, iar sportiva din Canada cu origini românești se bucură că va putea să își măsoare forțele cu Serena, toate acestea după ce în urmă cu aproape o lună, în finala Rogers Cup, sportiva din America a abandonat după doar 19 minute, din cauza unor spasme la spate.

‘Serena este o campioană pe teren, și în afara lui. Am vorbit cu antrenorul meu înainte e turneu că ar fi un re-match frumos, pentru că nu am reușit să terminăm acel meci. Este senzațional că o vom face’, a mai adăugat Bianca Andreescu, cea care de luni, 7 septembrie, va urca în TOP 10 WTA. Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles