Sport

Bianca Bazaliu, an de calvar după scandalul de doping: “De ce să ne ruinăm carierele pentru o prostie?”. Exclusiv

03.01.2021 | 23:30
Bianca Bazaliu an de calvar dupa scandalul de doping De ce sa ne ruinam carierele pentru o prostie Exclusiv
Bianca Bazaliu, an de calvar după scandalul de doping: "De ce să ne ruinăm carierele pentru o prostie?". Sursa foto: sportpictures.ro
ADVERTISEMENT

Bianca Bazaliu a avut un an de coșmar după scandalul de dopaj de la Corona Brașov care a făcut-o să rateze atât CM 2019, dar și Europenele din finalul anului precedent. 

Interul stânga de la CSM București a fost vârful generației care în 2014 devenea campioană mondială. Handbalista este considerată urmașa Cristinei Neagu, însă calvarul prin care a trecut din cauza scandalului de dopaj de la Corona Brașov i-a afectat cariera.

ADVERTISEMENT

Un an de zile fără activitate, fără salariu și fără handbal și-au pus amprenta. Acum, interul stânga încearcă să revină la un nivel competitiv la CSM București, însă pe parchet cadența este greu de găsit.

Bianca Bazaliu, interviu despre calvarul prin care a trecut în scandalul Corona Brașov

Handbalista a dat un amplu interviu pentru FANATIK în care a vorbit despre cele mai fericite momente ale carierei în care a devenit campioană mondială, dar și scandalul uriaș de la Corona Brașov în care a fost târâtă fără voia ei și pentru care a plătit.

ADVERTISEMENT

Handbalista a explicat de unde a pornit totul, cât de greu i-a fost în anul de pauză și de ce pandemia a fost pentru ea mai mult un ajutor decât un blestem. Un interviu și despre fața nevăzută a sportivilor, despre sacrificii, nedreptăți și munca titanică de a ajunge din nou în vârf.

“La Mondiale am mers destul de relaxate, nici oamenii de pe acolo nu ne-au dat nicio șansă la medalii”

Cum te simţi după o pauză destul de lungă care te-a scos din joc un an de zile?

– Este destul de dificil, îți dai seama. Am lipsit un an, acum la CSM încerc să mă adaptez cât de bine pot, să revin la un ritm normal de joc. Deocamdată nu pot să zic că toate lucrurile sunt ok. Noi am mai avut noroc și cu meciurile din Ligă pentru că e foarte dificil să joci în mini-turnee, pauză o lună și apoi jucăm 4 etape la rând în câteva zile.

ADVERTISEMENT

Aș vrea să începem cu un moment fericit din cariera ta, câștigarea medaliei de aur cu naționala de handbal de junioare. Ce a avut special acea echipă?

– Cred că unitatea grupului a fost cea mai importantă. Nu am avut nicio presiune pe noi când am mers în Macedonia. Am mers destul de relaxate, nici oamenii de pe acolo nu ne-au dat nicio șansă la medalii, dar am fost foarte unite. Din prima secundă am fost super unite. Asta ne-a ajutat.

ADVERTISEMENT
Echipa României, campioană mondială în 2014

“Da, din păcate, s-au mai pierdut și pe drum, că așa am auzit că spune lumea despre handbalistele de atunci”

A fost un mare entuziasm la acel turneu, tu fiind a doua cea mai bună marcatoare a turneului…

– Da, a fost superb. Într-adevăr, am fost a doua cea mai bună marcatoare și cel mai bun inter stânga.

La scurt timp ai plecat de la Slatina la CSM București. Ai avut oferte și din altă parte? 

– Păi am plecat chiar imediat după ce m-am întors de la Campionatul Mondial. Da, am avut mai multe oferte. CSM-ul nu era acesta de acum, era la început de drum, echipa de handbal era înființată de un an sau doi parcă.

Mulţi spun că foarte puţine jucătoare au confirmat şi la senioare din acea echipă şi erau îngrijoraţi de acest lucru. Tu ce crezi că s-a întâmplat?

– Nu știu ce să răspund. Este puțin ciudat. Într-adevăr, au fost fete care au rămas în divizie (n.r. Divizia A, al doilea eșalon) și am fost doar câteva fete care am plecat în Ligă (n.r. Liga Națională). Dar, nu știu să vă zic de ce.

Te întreb pentru că au fost mulți oameni de handbal care prevedeau că multe jucătoare de acolo vor confirma și la echipa națională, lucru care nu s-a întâmplat…

– Într-adevăr, s-au mai pierdut și pe drum, că așa am auzit că spune lumea. Da, fiecare ne-am dus pe drumul nostru și din păcate asta a fost un dezavantaj. Am fost o echipă bună din punctul meu de vedere, o generație foarte bună.

Meciul de handbal feminin dintre Romania si Macedonia, din cadrul Trofeului Carpati, 25 noiembrie 2017, la Craiova. Sursa FOTO: Mihaela Bobar / www.SportPictures.ro

„Vin după o perioadă destul de grea, dar nu pot să spun 100% că s-a schimbat ceva față de trecut la CSM București”

Trecând la CSM București, cum ai caracteriza întreaga perioadă a ta la CSM București din 2014 până acum pentru că s-au întâmplat multe? 

– Foarte grea.

De ce?

– Pentru că nu am avut atât de multe minute. Offf… Nu știu de ce. Nu am avut atât de multă încredere în mine…

S-a schimbat acum, de la revenire, chestia vis-a-vis de încredere?

– Nu știu ce să zic… Vin după o perioadă destul de grea, dar nu pot să spun 100% că s-a schimbat ceva față din trecut. E dificil, dar mai așteptăm. Mai sunt câteva luni și rămâne de văzut.

„Dacă există posibilitatea să fie doping, chiar am întrebat. Pentru că și dacă exista 0,1% posibilitatea să fie doping, nu facem și gata”

Perioada Corona Brașov a început foarte bine pentru tine, dar s-a transformat într-un coșmar. Povestește-ne te rog ce s-a întâmplat acolo…

– Vreau să încep cu lucrurile pozitive. A fost o echipă superbă acolo. Am fost foarte unite. Totul mergea perfect acolo. Între noi, fetele, totul era foarte bine. Nu cred că am mai întâlnit…, cred că doar în 2014 pentru acea perioadă scurtă, să meargă atât de bine lucrurile între noi. S-a simțit acel sentiment de unitate a grupului, de echipă. În același timp, ok, am fost și apropiați de vârstă și asta ne-a ajutat. Și după au venit lucrurile nu prea drăguțe.

În final de noiembrie 2019 a apărut știrea că tu și alte colege de la Corona Brașov ați fost depistate pozitiv chiar când erați în cantonamentul echipei naționale pentru Campionatul Mondial…

– Da, exact. După primul antrenament la națională a venit domnul Dedu și ne-a întrebat în vestiar ce s-a întâmplat la echipă. Eram foarte surprinsă și nu mă așteptam… nu pot să vorbesc în numele altora, dar eu am întrebat asta la Corona. Dacă există posibilitatea să fie doping, chiar am întrebat. Pentru că și dacă exista 0,1% posibilitatea să fie doping, nu facem și gata. Eram atâtea fete. De ce să ne ruinăm noi cariera pentru o prostie pe care vrea să o facă Brașovul. Și, doctorul, clubul, antrenorii ne-au asigurat că nu este absolut nimic. Și am mers pe încredere. Nu ne gândeam în nicio secundă că echipa pentru care noi luptăm să avem rezultate poate să ne facă așa ceva.

Bianca Bazaliu, la Corona Brașov

„Nu puteam să facem handbal pentru că ne era interzis să intrăm în sală”

Cum te-ai simțit știind că nu e vina ta, că ai avut cele mai bune intenții și că ai avut încredere în club, dar tot vei fi suspendată?

– Dezamăgită. Foarte dezamăgită pentru că am mai auzit și de la alții. Spuneau că noi am fost de vină pentru că am postat. S-au mai auzit multe chestii după. Dar nici măcar clubul nu și-a asumat chestia asta. Ei au dat-o că «stai că și ele sunt de vină că au făcut, că au dres». Nu! Noi chiar am avut cele mai bune intenții să ajutăm echipa. Nu ne-am gândit o secundă că se va întâmpla așa ceva.

În lunile în care ai fost nevoită să stai pe bară ce ai făcut propriu zis?

– Nimic. Pentru că a fost și perioada cu pandemia. Nu puteam să facem handbal pentru că ne era interzis să intrăm în sală.

„Noi am dat ajutor substanțial ANAD-ului și datorită acestui fapt s-au mai micșorat pedepsele”

Voi în perioada de suspendare nu aveați voie să luați mingea de handbal și să dați la poartă, poarta goală?

– Normal, da. Dacă intram singură în sală, aveam voie. Dar cine închiriază o sală pentru o singură persoană? Nu, n-am avut voie. Doar sală de forță și alergare. Altceva n-aveam voie să facem legat de handbal.

Pentru mulți pedeapsa pe care ați primit-o a fost exagerată, cu argumentul că voi n-ați avut nicio secundă intenția să faceți asta. Cum ți s-a părut ție suspendarea?

– Din câte ne-am informat și noi și știm, pentru procedura respectivă se începe procedura de la doi ani, între doi și patru ani. Noi am dat ajutor substanțial ANAD-ului și datorită acestui fapt s-au mai micșorat pedepsele. Am fost în trei grupe și cum ne-am dus și am ajutat ANAD-ul așa am avut și pedepsele. Pe noi ne-au ajutat foarte mult și cu înghețarea și cu pedepsele. Chiar a fost ok. Nu ne doream asta, dar a fost mai bine decât doi sau patru ani.

Laura Moisa si Bianca Maria Bazaliu pe banca la meciul de handbal feminin dintre CSM Bucuresti si Rostov Don Handball, contand pentru Liga Campionilor, desfasurat fara spectatori in Sala Ion Kunst Ghermanescu-Polivalenta din Bucuresti, joi 19 noiembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

„Pandemia m-a ajutat foarte mult. Am fost fără bani atât de multe luni. Doar eu cu mama aduceam bani în casă”

În plină perioadă de suspendare a venit pandemia. Cum a fost pentru tine prima perioadă de pandemie, cea care a început în martie?  

– O să fiu sinceră și îți spun că m-a ajutat foarte mult. Și din punct de vedere al handbalului și financiar. Sinceră să fiu, am fost fără bani atât de multe luni. S-a făcut aproape anul. Doar eu cu mama aduceam bani în casă, aveam și o rată la casă. Pe mine m-a ajutat lucrul acesta. Trebuie să fiu realistă și să spun chestiile astea. Stăteam de ceva luni deja și pandemia ne-a ajutat să nu fim sub pământ deja. Nu ne-a coborât atât de mult.

Te-ai întors la CSM București…

– Toată lumea a spus că am avut ofertă de la CSM și m-am întors. Nu, nu. Eu eram sub contract cu CSM București și am revenit automat. Când am plecat la Brașov mi-au pus condiția că trebuie să mai semnez pe un an dacă vreau să plec.

„Am venit după 9 luni și jumătate în care nu am jucat. Știam ce s-a întâmplat și anii trecuți”

Și bănuiesc că ai acceptat…

– Da, normal. Voiam să plec, să joc. Mă rugam de atâția ani. Când am plecat la Brașov, am mai semnat un an și a trebuit să mă întorc.

Cum te simți de la revenire?

– A fost foarte dificil. Mi-am dorit să merg undeva să joc. Am venit după 9 luni și jumătate în care nu am jucat. Știam ce s-a întâmplat și anii trecuți. Acum este Adrian Vasile și el m-a ajutat foarte mult de când m-am întors la CSM. Știam că este foarte greu, dar mai sunt câteva luni și vom vedea după.

Iulia Vasilica Curea si Adrian Vasile o felicita pe Bianca Maria Bazaliu dupa meciul de handbal feminin dintre CSM Bucuresti si Ferencvaros Torna Club-Rail Cargo Hungaria, contand pentru Liga Campionilor, desfasurat fara spectatori in Sala Ion Kunst Ghermanescu-Polivalenta din Bucuresti, duminica 18 octombrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

„Îmi place mult de Cristina, este colega mea, o admir, dar eu sunt eu. Să îmi fac treaba cât mai bine și atât”

Este un sezon atipic, cu meciuri în mini-turnee, fără spectatori. Cum simți asta ca jucătoare? 

– Este foarte ciudat. Suporterii te ajută, avem nevoie de ei, dar în condițiile date este bine că putem să jucăm. Și trebuie să ne bucurăm că jucăm.

Este o presiune mai mare pe tine pentru că ai fost numită urmașa Cristinei Neagu?

– Eu sunt eu și vreau să îmi fac treaba cât mai bine (râde). Îmi place mult de Cristina, este colega mea, o admir, dar eu sunt eu. Să îmi fac treaba cât mai bine și atât.

Handbalistele de la CSM Bucuresti Aneta Udristoiu,Bianca Bazaliu,Cristina Neagu si Jovanka Radicevic saluta publicul dupa meciul de handbal feminin dintre HC Dunarea Braila si CSM Bucuresti, din cadrul Ligii Florilor, desfasurat pein sala Danubius din Braila, joi 20 septembrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

„M-am gândit și la națională. Am auzit și eu de regulile de la Euro și, făcând o glumă prin casă am spus că nu vreau să fiu în al doilea am scoasă dintr-un campionat de «corona» (râde). Anul trecut, Corona Brașov, anul acesta coronavirus”, Bianca Bazaliu

  • 23 de ani are handbalista de la CSM București
  • 9 luni a stat fără handbal Bianca Bazaliu
ADVERTISEMENT
I-a spus „ADIO” după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja...
I-a spus „ADIO” după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Corupția din sistemul românesc de sănătate, dezvăluită de Ludovic Orban. “Orbii au carnet...
Corupția din sistemul românesc de sănătate, dezvăluită de Ludovic Orban. “Orbii au carnet de șofer”
Cum și-a cunoscut soția Adrian Mutu! Dezvăluiri de la primele întâlniri, după vacanța...
Cum și-a cunoscut soția Adrian Mutu! Dezvăluiri de la primele întâlniri, după vacanța de lux din care tocmai s-au întors: „Știi povestea, nu?”
Dan Petrescu, salvat de jucătorul care l-a sfidat, Louis Munteanu
Dan Petrescu, salvat de jucătorul care l-a sfidat, Louis Munteanu
Casa de bani a lui Gigi Becali ascunde o avere uriașă. Cine este...
Casa de bani a lui Gigi Becali ascunde o avere uriașă. Cine este omul de încredere al patronului FCSB care ține cheia de la seiful minune
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu....
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum a fost prima apariție a lui Gigi Becali la TV! Dan Diaconescu:...
Cum a fost prima apariție a lui Gigi Becali la TV! Dan Diaconescu: „Când mi-a răspuns la telefon am știut că el e omul pe care îl caut”
Roxana Dobrițoiu, primele declarații după eliminarea de la Vocea României: ”Este foarte greu”!...
Roxana Dobrițoiu, primele declarații după eliminarea de la Vocea României: ”Este foarte greu”! Declarații exclusive!
“În ultimii trei ani și jumătate, Klaus Iohannis a abandonat România”. Ludovic Orban...
“În ultimii trei ani și jumătate, Klaus Iohannis a abandonat România”. Ludovic Orban critică dur al doilea mandat al președintelui
Cea mai bună omletă din lume. Rețeta care face furori peste tot
Cea mai bună omletă din lume. Rețeta care face furori peste tot
Artistă care a slăbit 54 de kg. A ținut un regim ușor. E...
Artistă care a slăbit 54 de kg. A ținut un regim ușor. E la îndemâna oricui. Transformarea e uluitoare: ''Mâncam făinoase, chipsuri, culciuri''
România introduce prima aeronavă pentru stimularea precipitațiilor, printr-un proiect inovator cu SUA
România introduce prima aeronavă pentru stimularea precipitațiilor, printr-un proiect inovator cu SUA
Lovitură pentru DONALD TRUMP! Poate PIERDE TOT! SONDAJ de ultimă oră
Lovitură pentru DONALD TRUMP! Poate PIERDE TOT! SONDAJ de ultimă oră
Ce NU este bine să faci azi de Sâmbăta Morților. Aduce ghinion tot...
Ce NU este bine să faci azi de Sâmbăta Morților. Aduce ghinion tot anul
Crimeea ar fi rămas parte a Ucrainei, dacă Kievul ar fi respectat „cu...
Crimeea ar fi rămas parte a Ucrainei, dacă Kievul ar fi respectat „cu sinceritate ceea ce s-a convenit”
Cele două zodii protejate de Maica Domnului în perioada 1-7 noiembrie. Pentru ele,...
Cele două zodii protejate de Maica Domnului în perioada 1-7 noiembrie. Pentru ele, toate dorințele se împlinesc și drumul vieții se reconfigurează